Locuri de muncă Constanța Universitatea Maritimă din Constanța scoate la concurs un post vacant
Locuri de muncă Constanța: Universitatea Maritimă din Constanța scoate la concurs un post vacant
10 Oct, 2025 09:23
ZIUA de Constanta
305
Marime text

Universitatea Maritimă din Constanța organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante de laborant, debutant (S), funcție de execuție, pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă (8 ore/zi) în cadrul Departamentului Științe Inginerești în domeniul Mecanic și Mediu, astfel:
– nivelul studiilor: superioare, în domeniul ingineriei mediului;
– vechime în muncă: nu se solicită;
– alte cerințe: cunoștințe minime de operare PC (“Word”, “Excel”, “Powerpoint” etc.);
– cunoștințe minime de limba engleză;
– competențe, aptitudini, abilități : capacitatea de a realiza măsuratori de laborator specifice activitatilor de protectie a mediului.
Data limită de depunere a actelor pentru concurs este data de 23.10.2025, ora 14.00, Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân, nr. 104, Constanța, birou E404.
Data de desfășurare a concursului este data de 31.10.2025, ora 10.00 (proba scrisă), Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân, nr. 104, Constanța, iar interviul va avea loc pe data de 05.11.2025, ora 10.00, estimativ (interviu).
Relații privind concursul: tel. 0241/664.740, interior 125, Serviciul Resurse Umane, birou E404, etaj 4, dna. Popescu Anca, Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân, nr. 104, Constanța și pe site-ul universității la adresa : https://cmu-edu.eu/posturi-vacante/posturi-scoase-la-concurs/posturi-didactice-auxiliare-tesa.
A. CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
Etapa I
Selecția dosarelor de concurs ale candidaților va avea loc la data de 27 octombrie 2025.
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere vor fi afișate în data de 28 octombrie 2025, ora 14:00, la Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, situat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 104, Constanța, precum și pe pagina de internet a universității: https://cmu-edu.eu/posturi-vacante/posturi-scoase-la-concurs/posturi-didactice-auxiliare-tesa.
Termenul limită pentru depunerea contestațiilor privind rezultatul selectării dosarelor este 29 octombrie 2025, ora 14:00, la Rectoratul Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 104.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se va face în data de 30 octombrie 2025, ora 14:00, la sediul central și pe site-ul universității, la adresa menționată anterior.
Etapa a II-a
Proba scrisă se va desfășura în data de 31 octombrie 2025, ora 10:00, la Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 104. Timpul alocat pentru această probă este de maximum 120 de minute, iar punctajul minim necesar pentru promovare este de 50 de puncte.
Rezultatele obținute de candidați la proba scrisă vor fi afișate în aceeași zi, 31 octombrie 2025, în jurul orei 14:00 (oră estimativă).
Contestațiile privind rezultatele probei scrise se pot depune până la data de 3 noiembrie 2025, ora 14:00, la Rectoratul Universității Maritime din Constanța.
Termenul limită pentru depunerea contestațiilor se va corela cu ora afișării rezultatelor și va fi comunicat candidaților prin afișare la sediul universității și pe site-ul oficial: https://cmu-edu.eu/posturi-vacante/posturi-scoase-la-concurs/posturi-didactice-auxiliare-tesa.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse va avea loc la data de 4 noiembrie 2025, ora 14:00, la sediul central al universității și pe pagina web indicată.
Etapa a III-a
Interviul și testarea abilităților vor avea loc la data de 5 noiembrie 2025, ora 10:00 (estimativ), la Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 104. Punctajul minim necesar pentru promovarea acestei etape este de 50 de puncte.
Rezultatele obținute de candidați în urma testării abilităților, aptitudinilor și motivației vor fi afișate în data de 6 noiembrie 2025, ora 10:00 (estimativ), la sediul universității și pe pagina de internet: https://cmu-edu.eu/posturi-vacante/posturi-scoase-la-concurs/posturi-didactice-auxiliare-tesa.
Termenul limită pentru depunerea contestațiilor referitoare la rezultatele obținute în urma testării este 7 noiembrie 2025, ora 10:00, la Rectoratul Universității Maritime din Constanța.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se va realiza la data de 10 noiembrie 2025, ora 10:00, la sediul central și pe pagina web a universității.
Depunere contestații
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Rezultatele la contestațiile depuse:
În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise sau a interviului și/sau testării abilităţilor, aptitudinilor şi motivaţiei candidaţilor, comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
– Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se va efectua prin afișare la Sediul Central al Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân, nr. 104, Constanța, precum și pagina de internet la adresa: https://cmu-edu.eu/posturi-vacante/posturi-scoase-la-concurs/posturi-didactice-auxiliare-tesa.
B. DOCUMENTE SOLICITATE
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
1. formular de înscriere la concurs adresată Rectorului universității, conform modelului anexat la sfârșitul anuntului;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
5. copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată (conform modelului de la sfârșitul anunțului), care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
6. certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
7. certificatul medical eliberat de către medicul specialist de medicina muncii în baza avizului medical emis de către medicul specialist psihiatru şi a adeverinţei medicale eliberate de către medicul de familie, conform modelului din Anexa 1 a Ordinului nr. 4060 din 27 martie 2024 emis de Ministerul Educatiei și Ministerul Sănătății (Ordin comun ME/MS nr. 1502/20.03.2024);
8. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ;
9. curriculum vitae, model comun european, semnat și datat pe fiecare pagină.
Precizări privind prezentarea documentelor care compun dosarul de concurs (de la „a” la „g”):
(a) Certificatul medical conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii (model anexat). Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(b) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
(c) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
(d) Certificatul de integritate comportamentala poate fi solicitat şi de către Universitatea Maritimă din Constanța, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
(e) Dosarele de concurs se depun la Serviciul resurse umane (birou E404, sediul central al UMC) sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică la adresa: resurseumane@cmu-edu.eu .
(f) În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la punctele 2-5 în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
(g) Transmiterea documentelor prin poşta electronică se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Nerespectarea prevederilor (e) si (g) conduce la respingerea candidatului.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
C. Condiții generale și cerințe specifice
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ.
D. BIBLIOGRAFIE și TEMATICĂ
Bibliografie:
1. Panaitescu Fănel-Viorel, (2014), Tehnici de achiziție și monitorizare a factorilor de mediu, suport curs electronic, https://campus.cmu-edu.eu/mod/folder/view.php?id=817.
2. Panaitescu Fănel-Viorel, (2014), Tehnici de achiziție și monitorizare a factorilor de mediu. Îndrumar de laborator, Editura Nautica, Colecția Universitaria, ISBN 978-606-681-041-8, 95 pag. A5., Constanța
3. Daniela Vasiliu ş.a. (2000), Sistemul informaţional al mediului, vol. II, Editura PRINTECH, Bucureşti.
4. Cărți tehnice și manuale de utilizare a aparatelor de achiziție de date din tematica recomandată
5. Enache, M., (1977), Captara energiei vântului-realizări și perspective, Constanța.
6. C., Iulian,(1987), Captarea energie vântului, Editura Tehnică, București.
7. C. Iulian, (1998), Energia eoliană-captare și conversie, Editura Tehnică, București.
8. Panaitescu Fănel-Viorel, (2014), Ingineria vântului, suport curs electronic, https://campus.cmu-edu.eu/mod/folder/view.php?id=802.
9. Vișan, S., și alții,(2000), Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Editura Economică, București.
10. ***VESTAS,(2010), Theorie der Wind.
11. Panaitescu M., Îndrumar proiectare sisteme fotovoltaice, format electronic, https://campus.cmu-edu.eu/mod/folder/view.php?id=8421.
Tematică:
Sisteme de monitorizare a factorilor de mediu.
Principiul constructiv, utilizare și întreținere
1. Monitorizarea parametrilor apei
– Stația meteorologică automată LOGOTRONIC
– Spectrofotometrul. Organologie, principiu de funcționare. Măsurare parametri factori de mediu.
– Multiparametru de laborator HANNA HY2250. Construcţia şi funcţionarea multiparametrului HANNA HY 2250 destinat măsurării salinității, conductivității, oxigen dizolvat (BOD si COD) si pH-ului.
– Sisteme măsurare a parametrilor valurilor și curenților – sistem AANDERA DOPPLER CURRENT PROFILE
2. Sisteme combinate de energii regenerabile eolian-fotovoltaic-motogenerator
– Generatoare eoliene .Turbine eoliene
– Generatoare fotovoltaice. Panouri fotovoltaice
– Generatoare Diesel DeWerk
– Sisteme de măsurare a vântului LIDAR WindCube.
3. Monitorizarea parametrilor aerului
– Parametri fizici și chimici
– Determinarea emisiilor de particule
– Efectuarea măsurătorii: verificări, locul de măsurare, aparatele de măsură
– Determinarea umidității aerului
– Poluarea sonoră
– Măsurarea parametrilor stațiilor de incinerare conform HG 128/2002
– Parametri CMA, LM si VMJ. Măsurarea umidității aerului: higrometrului cu termometru umed
– Indicatori biologici neconvenționali ai calității aerului.
4. Monitorizarea parametrilor solului
– Proprietățile fizice ale solului: greutatea specifică, greutatea volumetrică, porozitatea, capacitatea de absorbţie a solului, capacitatea de reţinere mecanică.
– Proprietățile termice ale solului: conductivitatea termică, coeficientul de conductibilitate termică, căldura specifică
– Variaţia în timp a temperaturii solului
– Regimul temperaturii solului în adâncime
– Efectuarea măsurătorilor solului.
Citește și:
Locuri de muncă Constanța: Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează referent. Iată ce trebuie să faci
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii