Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 14 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Bărbat de 68 de ani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

ro

13 Nov, 2026 12:53 342 Marime text
Foto ilustrativ





Ca urmare a cercetărilor în trei dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 68 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.

Potrivit polițiștilor din cadrul IPJ Constanța, În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 12 noiembrie a.c., bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. 

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 8 august a.c. împotriva bărbatului de 68 de ani a fost emis un ordin de protecție, față de o femeie, de 63 de ani, cu care acesta avea o relație.

În cursul zilelor de 11 și 12 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că au fost încălcate măsurile dispuse prin ordinul de protecție, în sensul că bărbatul s-a apropiat de locuința persoanei vătămate, cu scopul de a interacționa cu aceasta.

Astăzi, 13 noiembrie, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare. 



Citește și
FOTO+VIDEO Șofer sub influența alcoolului, prins de jandarmi după ce a provocat un accident în Medgidia! În mașină a fost găsită o sticlă de whisky
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii