Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ - Joi, 09 Februarie 2012

ro

09 Feb, 2012 23:14 675 Marime text

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 7 acţiuni, dintre care cinci pe linie de ordine publică şi două pe linie de investigaţii criminale, fiind aplicate 14 sancţiuni în valoare totală de 5.750 lei.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, în ultimele 24 de ore, poliţiştii au fost sesizaţi şi au constatat 5 evenimente.

Cercetat de poliţiştii Secţiei 2 pentru furt calificat

La data de 9 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 2 fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar având ca obiect furturi din autoturisme, au efectuat o percheziţie la locuinţa lui B. Ilie Cristian, de 39 de ani, din Constanţa, ocazie cu care au identificat mai multe bunuri provenite din astfel de activităţi, a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Astfel, poliţiştii au reuşit documentarea activităţii infracţionale a suspectului, în două cauze de furt din autoturisme, înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi. Este vorba de două infracţiuni sesizate în lunile ianuarie şi februarie 2012, având ca obiect furturi pe timp de noapte, din autoturisme parcate pe raza municipiului Constanţa.

Prejudiciul a recuperat integral şi predat părţilor vătămate.

Cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.

Suspect de furt de tâlhărie identificat de poliţiştii constănţeni

Ca urmare a activităţilor de investigare a poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, la data de 07.02.2012 a fost identificat A. Bogdan, de 18 ani, din localitatea Pantelimon, judeţul Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut coautorat la o tâlhărie comisă la data de 14.10.2011, asupra unui tânăr din municipiul Constanţa.

În continuare cercetările sunt efectuate, cu suspectul în stare de libertate, dar cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Suspecţi de tâlhărie reţinut de poliţiştii din Hârşova

La data de 8 februarie a.c., în jurul orelor 16.30, poliţiştii din Hârşova au fost sesizaţi de către o localnică, cu privire la faptul că în urmă cu aproximativ o oră, cei doi copii ai săi în vârstă de 10 respectiv 11 ani, pe drumul de întoarcere de la şcoală către domiciliu, au fost deposedaţi prin violenţă de pachetele cu dulciuri (ce le-au fost distribuite de Primăria Hârşova) de către trei persoane necunoscute.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii au fost identificaţi ca suspecţi de comiterea acestei infracţiuni trei tineri, toţi în vârstă de 16 ani, din Hârşova.

Cei trei suspecţi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi Judecătoriei Hârşova cu propunerea de arestare preventivă pentru tâlhărie.

Prins în flagrant de poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac

La data de 9 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac au prins în flagrant pe C. Stelian, de 34 de ani, din localitatea Săcele, judeţul Constanţa, la scurt timp după comiterea unei infracţiunii de tâlhărie.

În fapt, în cursul nopţii precedente, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 59 de ani, din Săcele, cu privire la faptul că un individ a intrat peste ea în locuinţă şi sub ameninţări i-a sustras o poşetă de dama, trei carduri bancare şi un telefon mobil, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 1500 lei.

Poliţiştii sosiţi cu operativitate la faţa locului, l-au reperat pe suspect care fugise între timp de la locul comiterii infracţiunii şi au reuşit imobilizarea acestuia, asupra sa fiind identificate şi bunurile reclamate ca fiind sustrase.

Pe parcursul cercetărilor suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru infracţiunea de tâlhărie, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.

Tineri cercetaţi de poliţiştii Secţiei 9Rurală pentru furt calificat

Toate dosarele au fost înregistrate iniţial în evidenţele secţiei de poliţie cu autori necunoscuţi.

Pe parcursul cercetărilor prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 30%.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, primul dintre suspecţi a fost a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus in Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive, iar ceilalţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate.

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 159 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.300 lei.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident uşor.

La data de 8 februarie a.c., ora 18.30, în municipiul Constanţa, I. Grigore, de 32 de ani, din Ovidiu, a condus un autoturism pe strada Soveja şi a accidentat uşor pe minorul S.I., de 12 ani, din localitatea Cobadin, care fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să de asigure.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, la nivelul Serviciului Rutier Constanţa a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei.

La data de 9 februarie a.c., ora 01.30, în judeţul Constanţa, a fost depistat Ş. Nicu, de 55 de ani, din Murfatlar, conducând un autoturism în localitatea Poarta Albă, în timp ce de afla sub influenţa băuturior alcoolice, respectiv 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar de cerecetare penală.

RECOMANDĂRI CONDIŢII METEO NEFAVORABILE

Având în vedere că ninsoarea şi viscolul a influenţat negativ desfăşurarea traficului rutier, pe majoritatea arterelor din judeţul Constanţa, pentru a preîntîmpina producerea unor evenimente neplăcute le recomandăm conducătorilor auto:

- să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;

- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţand foarte bine parbrizul, luneta şi geamurile laterale;

- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;

- să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;

- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- să nu franeze brusc şi să folosească cu precădere frana de motor;

- să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii