Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

OVIDIU CUPŞA - VICEPREŞEDITE AL ASOCIAŢIEI EUROPENE A INSTITUŢIILOR DE EDUCAŢIE ŞI TRAINING DIN DOMENIUL NAVAL "EDINNA”

ro

12 Feb, 2014 18:12 1720 Marime text
Directorul General al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, dl. Ovidiu Sorin Cupşa, ocupă, începând de astăzi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Europene EDINNA (Education in Inland Navigation). Poziţia de vicepreşedinte a fost obţinută în urma alegerilor organizate în cadrul Adunării Generale a asociaţiei, organizată astăzi, 12 februarie 2014, la Bruxelles. O a doua funcţie de vicepreşedinte a revenit lui Manfred Wieck din Germania, în timp ce preşedinţia este deţinută până în 2015 de către Olanda, prin Arjen Mintjes.

Asociaţia Europeană EDINNA a fost înfiinţată în anul 2009 şi are ca scop armonizarea standardelor de formare a personalului navigant de pe apele interioare din Europa şi introducerea unor directive unice la nivelul Uniunii Europene. EDINNA reuneşte cei mai importanţi furnizori de educaţie şi pregătire profesională din România, Franţa, Slovacia, Belgia, Germania, Olanda, Italia, Austria, Polonia, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Croaţia şi Rusia, precum şi membri asociaţi din Slovenia, Congo şi Egipt. CERONAV este membru fondator al asociației şi prin alegerile de astăzi devine singura instituţie care deţine două din cele şase funcţii din Comitetul Director al EDINNA, având încă de la infiinţare o poziţie de membru prin Doina Munteanu - Director al Centrului din Galaţi al CERONAV.

„Vicepreşedinţia EDINNA înseamnă o recunoaştere la nivel european a CERONAV ca fiind unul dintre cei mai importanţi furnizori în domeniul pregătirii şi certificării personalului naval. Consider că România, alături de Olanda şi Germania sunt cei trei mari jucători de pe Coridorul Rin-Main-Dunăre şi am reuşit alături de colegii mei, Doina Munteanu, Ghiuler Manole şi Vasile Pipirigeanu să demonstrăm încă o dată asta la Bruxelles.  Am convingerea că în mandatul meu voi putea promova activ interesele personalului navigant românesc, în elaborarea standardelor de pregătire, promovarea unor directive unice europene şi recunoaşterea certificărilor noastre. Un prim pas a fost făcut în vederea recunoaşterii certificatelor eliberate de CERONAV de către Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin, prin acceptarea în 22 ianuarie la Strasbourg a auditării noastre de către această comisie. Am abordat acest subiect şi aici, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Hans van der Werff, Secretar General al CCNR, care ne-a asigurat că ne va sprijini personal în vederea acestei recunoaşteri”, a afirmat Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii