Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea marinarilor Marinarul care a cucerit văzduhul (galerie foto)

ro

03 Dec, 2021 00:00 3360 Marime text

Locotenent-comandorul Dumitru Darian
 
Am fost plăcut surprins să constat că o stradă din zona Pieţei Dorobanţi din Capitală poartă numele eroului Dumitru Darian. Dar, în egală măsură, sunt ușor contrariat de faptul că se numește Strada Locotenent-comandor aviator Dumitru Darian!
Deși în pomelnicul cu Aviatorii din Războiul Marii Uniri 1916-1919 înscriși pe placa de marmură la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Frâncești-Vâlcea numele său se regăsește printre cei 40 de eroi ai Aerului, alături de alți patru marinari zburători: comandorii Gonta C. Constantin și Irimescu Radu, căpitanul Păunescu M. Aurelian și submaistrul de marină Muntenescu C. Ioan, locotenent-comandorul Dumitru Darian a fost și va rămâne un ofițer de elită al Marinei Române.
 
Un Leu al Dunării
 
Fiul Elenei şi al colonelului de intendență Ioan Darian, stabiliţi ulterior în Bucureşti, Dumitru Darian s-a născut pe 19 august 1896, la Odobeşti, districtul Putna, astăzi jud. Vrancea.
A absolvit clasa I la Şcoala primară de băieţi nr. 2, cu medalia de argint, înmânată de însuşi primarul bucureștean Constantin F. Robescu (anul şcolar 1903-1904), gimnaziul și liceul, în 1914.
Elev eminent, pasionat de geografie, istorie şi matematici, dovedind o minte iscoditoare şi o simţire caldă, care pătrundea înaintea altor copii de seama lui rosturi încă nelămurite, tainice, cunoştinţele sale profunde i-au determinat pe superiorii săi să-l trimită să urmeze Şcoala Navală a Marinei Austro-Ungare din Fiume.

Izbucnirea Primului Război Mondial, tensiunea şi răcirea relaţiilor cu Austro-Ungaria l-au readus în ţară, unde şi-a continuat pregătirea la Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1916, cu media 7,57 (al treilea dintr-o serie de 12 cadeți).
A urmat treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (1 iulie 1916), locotenent (1 septembrie 1917), căpitan (1 aprilie 1921) la cel de locotenent-comandor (10 mai 1929).

Pe timpul stagiului de practică pe monitorul ,,I.C. Brătianu”, a urmat cu succes cursurile de marină predate la bordul navei pe timpul iernii. Comandantul unităţii, căpitan-comandorul Dumitru Lupaşcu a apreciat că merită să fie înaintat la gradul de sublocotenent.
Și-a început cariera la Divizia de Dunăre, unde timp de şase luni a servit ca secund al comandantului vedetei fluviale „Nicolae Lascăr Bogdan“.

S-a bucurat de preţuirea comandantul monitorului „I.C. Brătianu“, în subordinea căruia se afla vedeta şi a comandantului Escadrei de Dunăre, comandorul Nicolae Negru. „Arată multă dragoste pentru completarea instrucţiei profesionale şi instruirea personalului - se nota în Foaia Calificativă următoare. Cei doi şefi îşi exprimau părerea că
,,fiind un bun ofiţer tânăr, va deveni şi un bun marinar, căci se ocupă şi îi place meseria.“.
 
La mare... înălțime!
 
La 31 decembrie 1916 s-a oferit voluntar să treacă în Corpul Aviaţiei, intrând în Şcoala de Observatori Aerieni de la Bârlad.
Sârguincios, disciplinat şi foarte ordonat, serios în tot ceea ce întreprindea, şi-a atras aprecierea instructorilor. Astfel, într-un raport către Marele Cartier General din 23 martie 1917, căpitanul aviator Constantin Beroniade, comandantul şcolii, arăta că „...posedă cunoştinţe temeinice, ştie să se orienteze după stele… Acest ofiţer de marină va cuceri în curând văzduhul...”.

După obţinerea brevetului de observator aerian cu nr. 54, a fost repartizat la Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F6 din Grupul I Aeronautic, comandat de maiorul aviator Alexandru Sturza, dislocată pe frontul Armatei a II-a, la Răcăciuni şi apoi în localitatea Gârbovanul.

La şase zile după prezentarea la Escadrilă, a plecat într-o misiune de recunoaştere în zona Târgu Secuiesc - Zăbala - calea ferată Sf. Gheorghe - Tuşnad, care reprezenta sectorul principal de luptă al Escadrilei F.6.
În timp ce se întorcea din această misiune, avionul său F40 nr. 3, pilotat de locotenentul Petre Ioanin, a fost atacat de un avion de recunoaştere austro-ungar. Rafalele s-au încrucişat în aer, dar tânărul observator nu s-a lăsat impresionat de adversar. Calm, cu multă stăpânire de sine, a deschis focul.
La 22 aprilie, făcând echipaj cu plutonierul pilot Nae Cicei, a executat o recunoaştere în zona Nerejul-Berecz-Oituz-Covasna-Târgu Secuiesc.

,,Plecat în misiune la ora 7.43, în ziua de 24 aprilie/7 mai 1917, echipajul format din sergentul (fusese avansat între timp) pilot De Triquérville și sublocotenentul de marină observator Dumitru Darian din Escadrila F.6 a fost atacat pe neașteptate de un avion german, în timp ce observatorul Darian fotografia de la bordul avionului F.40 nr. 2601 sectorul Rotilești-Burca.
Pilotul De Triquérville s-a întors rapid către avionul de vânătoare, obligând pilotul german să vireze brusc pentru a evita o coliziune. La a doua încercare, Fokker-ul a atacat în picaj și a trecut foarte aproape de avionul F.40.

În acest timp,
«sublocotenentul Darian trăgea rafale la capacitatea maximă a mitralierei Hotchkiss; avionul de vânătoare inamic s-a întors spre dreapta, pe când trecea pe sub avionul nostru de recunoaștere, și deodată a țâșnit în față, făcând un luping. Profitând de situație, sublocotenentul Darian Dumitru i-a trimis o rafală în fuzelaj și Fokker-ul, avariat, a părăsit lupta».
Avionul F.40 a fost atins de patru gloanțe, pagubele fiind minime.”.

În ziua de 9/22 mai 1917 a obţinut prima mare victorie care îi va aduce drept răsplată Ordinele „Mihai Viteazul“ (1917), „Croix de Guerre“ şi „Virtutea Aeronautică“ cu spade de Cavaler (1930 - n.n.).
În această zi, împreună cu pilotul locotenent Petre Ioanin a doborât un avion german în liniile noastre, în pădurea Coţofeneşti. A fost primul avion inamic doborât de aviatorii români în Războiul pentru Întregirea României (sbl.ns.).
Fapta sa de arme, săvârşită cu mult sânge rece şi curaj desăvârşit, a fost cu atât mai înălţătoare şi mai frumoasă cu cât avionul era de recunoaştere nu de atac, avion inferior ca valoare tehnică faţă de aparatul german.

În ziua de 16/29 mai 1917, în timpul unei supravegheri de sector pe itinerariul Gârbovanul-Iveşti-Câmpurile-Gârbovanul, a descoperit o nouă linie de tranşee inamice pe malul drept al Putnei, la sud de Iveşti.

Maiorul de marină pilot Radu Irimescu, comandantul Grupului I Aeronautic, îl va aprecia elogios încă din prima notare:
La rândul său, comandantul Aviaţiei, maiorul Fotescu aprecia că „A făcut cinste Aviaţiei prin actele sale de bravură în timpul campaniei şi nu pot decât să regret plecarea sa.“.


Maiorul de marină pilot Radu Irimescu, comandantul Grupului I Aeronautic, îl va aprecia elogios încă din prima notare:
A fost sufletul Escadrilei F.6 şi a arătat în diferite legături cu statele majore ale unităţilor cu care lucrează mult tact şi competenţă. Este un element foarte necesar aviaţiei. Cred că trecut pilot va fi un excelent comandant de escadrilă.“.

Maiorul aviator Alexandru Sturdza, comandantul Grupului I Aeronautic sublinia faptul că
Locotenentul Darian Dumitru, venit din Marina Militară, este un element de mare valoare. A fost decorat de M.S. Regele cu Ordinul „Mihai Viteazul“, clasa a III-a şi de către Misiunea Franceză cu „Crucea de Război“.
În rezumat, activitatea rodnică şi inteligentă, precum şi calităţile sufleteşti deosebite ale acestui ofiţer îi dau dreptul la toate recompensele. Şi-a servit ţara cu cel mai mare devotament şi capacitate. Merită a înainta.“.
Într-adevăr, pentru faptele lor de arme, prin Î.D.R. nr. 570 din 12/25 iunie 1917 cei doi aviatori au fost decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.

Aţi dat dovadă că puteţi birui şi doborî avioane inamice de trei ori mai puternice decât voi”, s-a adresat generalul Arthur Văitoianu, comandantul Corpului 2 Armată, celor doi viteji, adăugând: „Este nevoie de îndrăzneală. Atunci când un neamţ zboară, cu siguranţă să zboare şi românul. Doresc ca Escadrila F 6 să fie citată ca model şi profitaţi de începutul norocos de ieri...”.
Ordinul francez „Croix de Guerre“ i-a fost înmânat personal de către generalul Berthelot în ziua de 16/29 mai 1919.
În Ordinul de Zi dat cu prilejul acestui eveniment se preciza:
Se conferă Ordinul „Croix de Guerre“ locotenentului Darian Dumitru, observator la Escadrila F.6, pentru motivul: excelent observator (…), în ziua de 22 mai a atacat un avion inamic şi l-a doborât în liniile noastre.“.

Sub protecţia colegului său de armă, pilotul marinar locotenent Gheorghe Mihăilescu, pe 15 iulie 1917 a participat la o acţiune temerară: supravegherea căilor de comunicaţii inamice în spatele frontului în zona Gărbovanul-Vizantea-Poiana Năruja-Milcov.
La 28 iulie 1917 a executat o misiune de fotografiere a localităţii Mărăşeşti şi de supraveghere a mişcărilor inamicului de la sud de satul Gogoi. Datele obţinute urmau să fie comunicate prin mesaje lestate Brigăzii 5 Infanterie şi Regimentului 2 Vânători. Tirul terestru a fost atât de puternic încât avionul a fost lovit de mai multe gloanţe.
Ajuns deasupra poziţiilor inamice, sublocotenentul „a deschis focul cu mitraliera de bord de la 600 metri, trăgând asupra trupelor inamice care atacau.”.

Activitatea sa a fost deosebit de intensă, zburând câte 6-7 ore pe zi.
,,Plecat într-o misiune pentru reglarea tirului unei baterii românești pe Valea Oituzului, echipajul format din plutonierul pilot Dumitru Naidinescu și sublocotenentul observator Dumitru Darian din Escadrila F.6 a descoperit două baterii de artilerie germane care nu erau cunoscute. Prin T.F.F., observatorul a transmis coordonatele și, pentru mai multă siguranţă, a lansat un mesaj lestat la un post de comandament din zonă.

La scurt timp, observatorul Darian a avut satisfacția să constate că, după primirea informaţiilor comunicate de el, artileria românească şi-a concentrat tirul asupra bateriilor inamice, executând trageri foarte precise. Avionul Farman 40 nr. 3238 a fost atacat prin surprindere de un aparat Hansa Brandenburg C.I, rafala a trecut pe deasupra carlingii. Pilotul Naidinescu, un aviator cu experiență de luptă, a virat brusc și observatorul Darian a prins în cătarea Vickers-ului avionul inamic.
«Am ochit şi am tras, consemna Darian, urmărind cu încordare urmele gloanţelor trasoare. Dârele colorate ale rafalelor au prins aparatul inamic într-o jerbă spectaculoasă şi, deodată, un fum negru a cuprins fuzelajul şi planul superior al avionului inamic, care s-a prăbuşit.”.
Obținea astfel cea de-a doua victorie aeriană a sa.
 
Din nou printre marinari
 
Greutăţile războiului, misiunile executate în iarna, primăvara şi vara anului 1917 în condiţii deosebit de aspre, oboseala acumulată în timpul celor 180 de ore de zbor i-au şubrezit sănătatea.
Nevoit să revină în cadrul Marinei, la 17 noiembrie 1917 a fost repartizat la Flota de Operaţii, în echipajul monitorului ,,I.C. Brătianu”.
Detaşat la Batalionul de recruţi marinari de la Huşi, în calitate de comandant de pluton și ulterior de casier al unităţii, comandantul monitorului, căpitan-comandorul Eugeniu Săvulescu a precizat:
Trebuie încurajat pentru a-şi menţine dorul de Marină cu care şi-a început cariera militară.“.

La rândul său, comandantul Batalionului de recruţi, maiorul Constantinescu remarca faptul că este
Inteligent, spirit inventiv - soluţionează chestiunile cu multă uşurinţă şi în mod metodic. Îi place să se ocupe şi are dezvoltat simţul de curiozitate pentru chestiunile noi cu caracter militar pe care urmăreşte cu interes să şi le apropie. Educaţia militară destul de bună. Nu are viciuri. Are dezvoltat, într-o largă măsură, simţul de ordine şi disciplină. Foarte bun camarad. Drept cu inferiorii şi corect în toate acţiunile. Are dezvoltată ambiţia de a se distinge. A comandat la început plutonul şi mai apoi a fost însărcinat cu casieria batalionului. De ambele s-a achitat bine şi conştiincios. Este un bun ofiţer.“.

Începând cu 1 iulie 1918 a fost trimis pe crucişătorul ,,Elisabeta” din compunerea Diviziei de Mare iar de la 16 noiembrie 1918 pe torpilorul ,,Alexandru cel Bun”.
Pentru perioada 1 octombrie 1918-1 aprilie 1919, comandantul Diviziei de Mare, comandorul Nicolae Negru, sublinia:
Ofiţer capabil, bun militar, disciplinat şi supus, educaţie militară şi civilă aleasă, foarte conştiincios, pătruns de spiritul datoriei, se poartă foarte bine cu subordonaţii care-l iubesc, îi place foarte mult Marina, manevrează foarte frumos cu vasul pe care-i ambarcat, calm şi foarte judicios în toate acţiunile sale, cu frumos caracter, prea bun camarad, eminent element, vrednic, studios, conştient, va lua gradele următoare cu uşurinţă.“.

Perioada aprilie-octombrie 1919 este la fel de prolifică:
Îşi iubeşte foarte mult meseria, se instruieşte pentru dezvoltarea culturii marinăreşti, îşi îndeplineşte serviciul cu cea mai deplină conştiinciozitate, inspirând de îndată cea mai mare încredere, s-a achitat de toate serviciile (ajutor comandant Punctul Naval Sulina, secund pe canoniera „Alexandru cel Bun“ - n.n.) cu prisosinţă manevrează vasul cu dibăcie şi sânge rece. Se deplânge starea de sănătate care îi limitează activitatea.“.
Ca urmare, pe 20 septembrie 1919 a fost trecut la Depozitele Generale ale Marinei, iar de la 19 mai 1920 secund pe canoniera A din cadrul Diviziei de Mare.

Ambarcat pe distrugătorul „Mărăști”, pentru perioada 1 iulie-1 noiembrie 1920 comandantul contratorpilorului „A“ constata:
Tot timpul cât a fost ambarcat la bord nu a lipsit de la serviciul său. Ofiţer capabil, a fost însărcinat la bord cu navigaţia, timoneria şi T.F.F. şi s-a achitat bine. Cu toate că nu a avut decât două ieşiri în mare, totuşi ofiţerul a dovedit că este la curent cu toate cunoştinţele navigaţiei. Nu este destul de format în ceea ce priveşte serviciul interior la bordul vasului. Cu timpul va deveni un foarte bun ofiţer. disciplinat şi corect. Merită a avansa.“.

Înaintat în gradul de căpitan, de la 15 noiembrie 1920 a fost trimis la studii la Şcoala Specială a Marinei, pe care o va absolvi al doilea din 12 promovaţi, cu media generală 8,19.

Atât directorul de studii cât şi directorul şcolii au evidențiat faptul că deține o
Inteligenţă dezvoltată şi pusă cu multă tragere de inimă în serviciul instituţiei. Foarte inteligent, pricepând şi foarte repede. Ofiţerul pune multă bunăvoinţă şi dragoste pentru a-şi amplifica cunoştinţele care le posedă, atât teoretic cât şi practic. A pus la dispoziţia şcolii cărţi de valoare pe care biblioteca nu le avea. Excelent în serviciu şi cu multă dragoste pentru armă.“.

Se consideră că ar putea face serviciul şi nesupravegheat, totuşi fiind tânăr este în propriul său interes să fie ţinut la serviciu în subordine, comandanţii supraveghindu-i dezvoltarea“.

În plus, directorul de studii de la Şcoala Navală atenţiona:
Suferă de piept şi fără îngrijire riguroasă nu-şi va restabili sănătatea cerută de o nouă campanie. Ofiţerul a obţinut şi un concediu pentru căutarea sănătăţii în Elveţia, însă neacordându-i-se avantaje de valută şi singur neposedând avere suficientă, nu se poate deda căutării de care e nevoie. Însănătoşirea sa completă ar reda instituţiei un preţios element care nu ar cruţa nimic spre a-şi face cât mai deplin şi cât mai în adevăr datoria din toate punctele de vedere.“.
Cu toate acestea, comandantul Şcolilor Marinei Militare conchidea:
Îl consider ca un element deosebit şi de un real folos armei - recăpătându-şi sănătatea se va putea conta cu nădejde pe acest ofiţer ca putere de muncă, cunoştinţe şi tenacitate.“.
Revenit, la 1 ianuarie 1921, la bordul distrugătorului ,,Mărăști”, ca ofiţer cu navigaţia, T.F.F. şi timonerie, căpitanul Dumitru Darian a participat la voiajul Constanţa-Pireu şi retur.

Deși în Foaia calificativă i-a apreciat priceperea dovedită în navigaţia estimată, cunoştinţele teoretice în navigaţia astronomică şi înclinaţia în manevre, acordându-i note bune la matelotaj, T.F.F. şi cunoaşterea navei, la practică comandantul navei i-a acordat un calificativ mai mic.

În supranotarea comandantului Diviziunii de Contratorpiloare, comandorul Vasile Pantazzi înserează o apreciere cu totul suprinzătoare:
Din punct de vedere al educaţiei militare, şi aş putea adăuga al educaţiunii în general, am fost dezagreabil surprins de a găsi un ofiţer în condiţiunile sale. Cu toată neplăcerea ce am de a-i da o asemenea notă în speranţa de a-l face să reflecteze asupra viitorului spre a-şi modifica felul de a fi şi cu superiorii şi cu inferiorii.“.

În ultima sa apreciere ca ofițer navigant în Marina Militară, aferentă perioadei 1 aprilie-8 octombrie 1921, comandantul distrugătorului „Mărăşti“, comandorul Ion Isbăşescu consemna:
Ofiţer inteligent, serios. Cultura marinărească şi generală foarte progresată. A funcţionat tot timpul ca ofiţer cu navigaţia, funcţie ce a îndeplinit-o în mod elogios. Din punct de vedere al navigaţiei i se poate încredinţa comandă de vas la mare. s-a ocupat de instrucţia timonierilor. Este însă cam tiran, probabil din cauza bolii. Este regretabil însă pentru instituţie că boala de care suferă - astmă - îl va forţa să părăsească arma pentru care are multă dragoste.“.

La rândul său, contraamiralul Vasile Scodrea, comandantul Diviziei de Mare, îl prezenta ca un ofiţer inteligent şi doritor de a-şi lărgi cunoştinţele, bine pregătit pentru serviciul la mare, rezolvând cu multă pricepere însărcinările ce le-a avut la bordul contratorpilorului „Mărăşti“.

Pe 1 noiembrie 1921 este transferat la Școlile Marinei iar în luna aprilie 1922 este numit ofiţer geodez în Serviciul Geografic al Armatei, unde va activa până sfârșitul vieții.
Prin raportul personal nr. 12 din 19 mai 1922, căpitanul Darian se adresa comandantului Forței Navale Maritime, solicitând să i se acorde un concediu de studii de patru ani în străinătate
pentru a urma cursurile Școlii Politehnice din Zürich sau altă Politehnică în Anglia, în specialitatea Inginerie Mecanică.”.

Deși comandorul Nicolae Negru a propus să-i fie aprobată solicitarea, eșaloanele superioare nu i-au admis cererea.

Cu toată reticența față de noua sa îndeletnicire, căpitanul Darian Dumitru s-a situat printre cei mai buni ofiţeri geodezi, onorându-și la superlativ însărcinările primite:
Executarea calculelor geodezice de prim ordin ale cadastrului şi ale hărţii Ţării; a condus şi executat efectiv calculele reţelei de triangulaţie geodezică de ordinul unu şi doi; măsurarea de precizie a unei baze de la arcul de meridian unde a făcut şi observaţii de ordinul unu şi doi de dezvoltare a bazei; măsurarea unei baze de la lucrările de triangulaţie de precizie ale geodeziei cadastrului minier; măsurarea pe teren şi calculul bazei Târgovişte; executarea calcului bazei Satu-Mare; recunoaşteri, construcţii şi observaţiuni la patru puncte de ordinul unul; redactarea lucrărilor de prezentare a rezultatelor operaţiunilor de triangulaţie efectuate pe teren în regiunea de Est a Dobrogei de Sud.
Perfect cunoscător al limbii franceze, a realizat traducerea unor lucrări de specialitate ale Institutului Geografic Francez, necesare întocmirii noilor instrucţiuni geodezice. A îndeplinit diverse însărcinări solicitate de foştii săi camarazi din aviaţie.
Pe timpul iernilor a pregătit şi prezentat personalului S.G.A. conferinţe asupra tehnicii măsurătorilor geodezice, a realizat diferite studii la proiectele de triangulaţie şi asupra instrumentelor de lucru în uz.”.

Înaintat la gradul de locotenent-comandor, în anul 1930 Dumitru Darian a fost distins cu Ordinul „Virtutea Aeronautică“ cu spade clasa Cavaler,
pentru vitejia şi iscusinţa ce a arătat-o ca observator în ziua de 19 mai 1917, în timpul unei recunoaşteri aeriene, când aparatul pe care zbura fiind atacat de un avion inamic Brandenburg cu două mitraliere, s-a angajat cu el în luptă, cu toate că nu avea decât o singură mitralieră. În timpul luptei a doborât avionul inamic, în liniile noastre la Coţofeneşti.“.
 
Pro Memoria
 
Din nefericire, locotenent-comandorul Dumitru Darian a decedat prematur, sâmbătă, 22 iulie 1933, la ora 21, în Bucureşti, fiind regretat de toţi cei cu care a lucrat în Marina Militară, Aeronautică şi la Serviciul Geografic al Armatei.
Prin moartea sa – au consemnat în Memoriul personal şefii săi - Institutul Geografic pierde pe unul din elementele de mare valoare şi foarte bun camarad.“.

În necrologul publicat în revista ,,România maritimă și fluvială” de Mirth, se arată cu tristețe că

,,Ceea ce nu reușise războiul, lipsurile lui, imperfecțiunea materialului aeronautic din 1916-1918, a reușit o boală veche a sa – astmul – stârnită de o febră tifoidă contractată cu 17 zile mai înainte, doborând pe acest om într-o cameră a Sanatoriului Filantropia, în floarea vârstei – la 37 de ani – tocmai când era mai necesar celor ai săi și instituției. […]

Familia pierde prin sfârșirea lui un iubitor soț și părinte, Armata un valoros și muncitor element iar Marina căruia îi aparținea – pentru că dacă silit de boală o părăsise, rămăsese totuși al ei prin amintiri, suflet și simțiri – un bun, priceput, iubit și neuitat camarad.”.

,,Atât prin activitatea sa de neobosit cavaler al aerului, cât şi prin alesele sale însuşiri morale, Dumitru Darian a căpătat faima unui mare aviator – va consemna prof. dr. Valeriu Avram, reputat istoric al Aviației, în articolul ,,Un cavaler al aripilor româneşti: Locotenent-comandorul de marină aviator Dumitru Darian”, publicat în revista ,,Magazin istoric” din octombrie 1995.
Numele său se află scris la loc de cinste în Cartea de aur a aripilor româneşti.
Acolo, sus, în bătaia vântului, a frigului nemilos şi în lumea soarelui, Dumitru Darian a strălucit ca o conştiinţă a unui început de secol zbuciumat, visând cristalul zborurilor de mâine.
Să-l privim în această lumină care i-a încălzit inima şi fiinţa şi care răzbate nealterată, deplină, peste timp.”.
Subscriu și mă mândresc cu faptul că Marina a dat Aviației Române un asemenea vrednic camarad de front, devenit și păstrat în Panteonul Armatei Române, prin bravura și determinarea sa, ca un adevărat Cavaler al Aerului și al Mării!
Drept pentru care revin cu propunerea ca Grupul 256 Elicoptere Tuzla să adopte, fără rezerve, numele acestui brav ofițer de marină.
Cu care se pot mândri și Aviația și Marina, deopotrivă!
 
Bibliografie:
  1. Valeriu Avram, ,,Războiul aerian deasupra României 1916-1919. Confruntarea cu aviația Puterilor Centrale, Rusiei sovietice și Ungariei comuniste”, București, Editura Militară, 2017
  2. Comandor Nicolae C. Petrescu, ,,Marinari pe cerul patriei. Piloți și observatori aerieni în Războiul pentru Întregirea României”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2003
  3. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
  4. Marian Moșneagu, „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, Editura Militară, București, 2020
 
Sursa foto: Colecția Dan Antoniu
Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii