ROMÂNI PE MARE AU FOST ȘI FI-VOR ÎNCĂ Ziua Navigatorului la Constanța

E miercuri - 25 iunie - și vreau – nu vreau, sunt nevoit să ignor canicula și să fiu prezent la Ziua navigatorului. Nu pot lipsi, nici dacă aș vrea să inventez vreo scuză. Mai ales că, din 2016, mă ocup de “Lumea marinarilor”, rubrică pe care „Ziua de Constanța” mi-a rezervat-o cu generozitate.
 


 În plus, mai sunt și redactor-șef al revistei „CAP COMPAS”, editată de Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN). Așa încât pun prova pe locația-gazdă, Seamen’s Club de pe strada Traian.
 

În marea familie a oamenilor mării

Ca și în anii precedenți, conducerea SLN a convocat la Seamen’s Club reprezentanți din toate specialitățile profesiei și de toate vârstele, bărbați și femei, dedicați și devotați trup și suflet acestei îndeletniciri.
 
 

Cadeți de la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” și Universitatea Maritimă, în frunte cu decanul, respectiv rectorul acestora, directori ai principalelor companii de shipping, reprezentanți ai CERONAV, Ligii Navale Române și ai Asociațiilor de absolvenți, consuli, comandanți de cursă lungă, ziariști și navomodeliști din elita Clubului “Farul” au generat o autentică atmosferă de familie, specifică, de altfel, acestei comunități maritime de excepție. Iar Constanța poate fi mândră că deține supremația în ceea ce privește pregătirea anuală, brevetarea și perfecționarea continuă, la standarde internaționale, a generații de ofițeri de marină, maiștri militari, ingineri și tehnicieni întreținere și exploatări portuare ș.a.m.d.
  

 

Cu nostalgia anilor de glorie ai Serviciului Maritim Român din prima jumătate a secolului trecut sau ai companiilor maritime postbelice, dar și cu trecerea în revistă a priorităților și perspectivelor transporturilor maritime pe plan mondial, participanții au convenit că șansele oferite de această profesie sunt mai mult decât generoase. Iar prin competențele, determinarea și performanțele probate, marinarii români au fost și vor fi întotdeauna la mare căutare.

În siajul amintirilor

Cele mai pertinente opinii despre profesia de navigator  aparțind, evident, chiar faimoșilor lupi de mare. Comandantul de cursă lungă Petru Dimofte, un împătimit al rimei și al metaforei, a postat în această zi specială pentru navigatorii de pretutindeni, poemul intitulat “Febra mării”, de John Masefield, care are ca leit-motiv imboldul predestinării: „Trebuie să plec pe mare iar...”. „Sub mine marea, deasupra albastrul cer,/ O corabie zveltă și-o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer” – superbă definire a profilului temerarului navigator.
 


Nonagenarul comandant de cursă lungă Nicolae Mirea, unul dintre cei mai tineri comandanți de navă din flota României, a sintetizat fișa deontologică a ofițerului de marină: “Acesta trebuie să posede Brevetul conform listei de echipaj, brevet eliberat de o Autoritate Navală recunoscută internațional. Să-și desfășoare întreaga activitate pe timpul navigației conform legilor internaționale, iar în apele teritoriale, și cu respectarea legislației naționale ale țării de care aparțin aceste ape.
Să cunoască în totalitate zonele prin care navigă, apelând la publicațiile de specialitate (curenți marini, evenimente meteo deosebite, repere de navigație etc, etc, etc).
Să păstreze și să controleze menținerea navei pe drumul stabilit de comandant, cât și instrucțiunile pe care acesta le-a lăsat ofițerilor de cart.
În timpul cartului pe mare nu poate părăsi puntea de comandă decât cu aprobarea comandantului și la sosirea persoanei care să-i țină locul.

Cunoașterea funcționării aparaturii de navigație și marș existentă pe puntea de comandă.
Orice anomalie ce apare în timpul cartului să fie anunțată comandantului.
În conduita sa cu membrii echipajului să nu-și uite funcția pe care o are la bord, dar în același timp să dea dovadă de  umanism în toate problemele pe care le întâmpină, fiind neiertător cu abaterile grave ce pot avea repercusiuni asupra navei sau echipajului.
În timpul cartului, să fie conștient ca serviciul să se desfășoare ireproșabil, având în vedere valoarea navei, a încărcăturii și, mai ales, a întregului echipaj, pe care familiile îi așteaptă cu nerăbdare.
Operațiunile de încărcare /descărcare să fie făcute conform plamurilor întocmite de comandant și ofițerul maritim I, cu toate măsurile de protecția muncii, protecție împotriva incendiiilor etc etc.
Staționarea în porturile străine să constituie o responsabilitate suplimentară de cunoaștere și respectare a legislației respective.”.
 
  

În ce proporție această profesie antică este și... romantică? Iată răspunsurile câtorva faimoși navigatori participanți la o anchetă jurnalistică internațională inițiată acum mai bine de jumătate de secol de Nicolae Fătu și Leon Șmae în paginile unui cotidian local.
        “Cred că meseria de navigator este prin excelență o profesie a curajului – aprecia clc Ion Turcu, comandantul m/n “Suceava”. Dacă puterea de a îmbrățișa viața navigatorului în această lumină semantică, frumusețea dar și riscurile, greutățile implicit legate de ea se cheamă romantism, atunci viața navigatorului este induscutabil romantică.”.

        Clc Ștefan Freitag, comandantul m/n “Victoria” avea argumente mult mai realiste: “Desigur, în alegerea profesiei de navigator, structura intimă a individului, setea lui de a cunoaște oameni și locuri noi, de a încerca senzațiile unei vieți pline de neprevăzut, satisfacția de a birui neprevăzutul au un rol incontestabil. Dar numai dragostea de mare nu naște navigatori adevărați. E absolută nevoie de trăirea în plus a convingerii necesității superioare căreia i se subordonează activitatea navigatorului, convingerea că bărbăția, iscusința, curajul, dăruirea de sine sunt închinate unui scop nobil, mai presus de devenirea individului în sine: prosperitatea societății căreia îi aparține.”.
“Esențialul marinăriei constă în disponibilitatea sufletească de a înfrunta pericolele care te pândesc, mai mult ca în oricare altă profesie. E aceasta o trăsătură romantică? – întreba retoric clcl Gonzales Nebreda, comandantul cargoului “Ela” – Israel. Fără îndoială ca da. Dar o trăsătură dobândită, în nici un caz înnăscută. Chiar dacă nu-ți face o deosebită plăcere să înfrunți uraganele sau furtunile, căldura insuportabilă sau vânturile înghețate, te deprinzi să ieși cu bine din toate. Te deprinzi să iei marea așa cum este, s-o iubești indiferent dacă ți-e sau nu prielnică, să-ți învingi teama de capriciile ei și să învingi inclusiv marea.”.
În opinia clc Petros Philippakos, comandantul cargoului grecesc “Capetan Andreas P.”, “Navigația e profesia riscului. E o viață în care intervine adesea neprevăzutul. […] Poate că majoritatea compatrioților mei, navigatori din tată-n fiu, care au, cum s-ar spune, marea în sânge, vor fi găsind în profesia aceasta o împlinire sufletească.”.
Clc Iohannes Vaagen, comandantul cargoului norvegian “North Ysle” era de părere că “Marinăria trăiește prin tăria morală și fizică de a înfrunta restricțiile, rigorile unei vieți aspre prin excelență. Unii numesc această însușire romantism. […] Câtă vreme îmi stăteau în față porturi și oameni pe care-i vedeam prima dată, marinăria mi s-a părut o meserie frumoasă, plină de satisfacții inedite. Acum însă plăcerea noutăților se restrânge mereu, îmi rămâne doar veșnica lipsă de lângă ai mei, neprevăzutul mai întotdeauna ascunzător de potrivnicie. Și încă întreagă, tăria de a lua lucrurile așa cum sunt, de a nu mă speria de greutățile inerente meseriei mele.”.
“Când m-am îmbarcat, cu mulți ani în urmă, am crezut în marinărie ca într-o artă – mărturisea clc José Maria Berenguer, comandantul cargoului spaniol “Sierra Luna”. Dar evoluția tehnică rapidă a navelor și porturilor m-a trădat. Navigația a devenit știință, tehnică și comerț. Tehnica asasinează romantismul sub ochii noștri. […] Timpul hărăzit cunoașterii de oameni și locuri pe care se întemeia romantismul se restrânge spectaculos. Marea pierde treptat orice însușire generatoare de trăire inedită. Va sfârși prin a-și pierde definit romantismul.  Dar va fi ultimul loc din lume, ultima profesie, care va pierde acest bun străvechi.”.

Clc Masuo Tani, comandantul cargoului japonez “Gloria Maru”, marinar de peste două decenii, afirma: “Am trecut prin încercări de tot felul. M-am aflat în situații aproape lipsite de ieșire. Și totuși continui să cred că meseria mea e cea mai frumoasă din toate. Căci dacă e vreo însușire a marinăriei și numai a ei, aceea e fără îndoială puterea de a-ți iubi meseria în ciuda tuturor asprimilor și restricțiilor pe care le conține, s-o iubești până ajungi să-ți confunzi vasul cu casa, cu familia, cu tot ce-ai lăsat mai scump pe pământ. ”.

Rația de vin

 
 

Cum de la orice sărbătoare marinărească nu poate lipsi traditionala cupă de șampanie și întrucât tema de anul acesta propusă de Organizația Maritimă Internațională a fost “Nava mea fără hărțuire”, am propus drept pildă a solidarității marinărești următoarea anecdotă.
Într-una din cârciumioarele unui port erau văzuți intrând cu regularitate doi marinari care-și comandau mereu o sticlă cu vin și două pahare – astfel că barmanul îi servea fără a mai primi comanda.

După un timp venind numai unul și cerând o sticlă de vin și două pahare, barmanul a întrebat:  - De ce ceri două pahare, doar ești singur!
Întrebare la care acesta i-a răspuns că bea și pentru prietenul său plecat pe mare, conform înțelegerii lor la despărțire.
După o altă perioadă de timp, același marinar, intrând în bodegă, comandă numai o jumătate de vin și un pahar. Barmanul l-a întrebat mirat:

• V-ați certat cumva?
• Cum pot să mă cert cu cel mai bun prieten al meu! i-a replicat marinarul.
• Atunci a murit? l-a întrebat barmanul.
• Nicidecum!
• Atunci?!
• Atunci… beau numai pentru el, căci eu, îmbolnăvindu-mă, doctorul mi-a interzis băutura.

 


Peste 30000 de navigatori români au astăzi un motiv aparte de a sărbători pe diverse nave sub cele mai diferite pavilioane, Ziua Internațională a Navigatorului. Și, în solidar cu ei, câteva sute de mii de rude, prieteni de familii, colegi, cunoștințe și simpatizanți. O facem și noi, cu aceeași sinceră admirație și binemeritat omagiu pentru munca, prestația și prestanța lor profesională.
 

 
ZĂRI SENINE, VALURI LINE și BUN CART ÎNAINTE!
Bibliografie: “Dobrogea Nouă”, Anul XXIV, nr. 6970, sâmbătă, 16 ianuarie 1971, p. 4
Sursa foto: Clc Nicolae Mirea, clc Mihai Doser & SLN


Citește și: 

Lumea marinarilor: Ziua galionului. Catarge noi, speranțe vechi