Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGPR Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

ro

20 Aug, 2025 13:45 115 Marime text
Nr. 1.376 din 20 august 2025
 
ACȚIUNI ÎN ZONA AEROPORTURILOR, PENTRU VERIFICAREA TRANSPORTULUI DE PERSOANE
 
La data de 18 august 2025, Direcția de Poliție Transporturi a organizat o acțiune de control privind legalitatea desfășurării transportului rutier în regim „TAXI”, „în regim de închiriere” și în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor civile din România.
 
Activitățile derulate pe parcursul acțiunii au avut ca obiective eliminarea pirateriei în domeniu şi în mod special verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi, impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi, verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat.
 
În cadrul acțiunii, au fost angrenați polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și specialiști R.A.R., fiind verificate 215 autovehicule, legitimate 375 de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei.
 
Din totalul sancțiunilor, 13 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, 63 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 4 la alte acte normative.
 
Pentru defecțiuni tehnice, dotări suplimentare nepermise de lege sau nerespectarea prevederilor legale, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, reținute 4 plăcuțe de înmatriculare și o autorizație de taxi.
 
Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii