Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:58 26 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boxând pe valuri! Coșmarul din Atlantic (galerie foto)

ro

17 Apr, 2020 09:00 3473 Marime text

Povestea aceasta este de acum 44 de ani. Se întâmpla la bordul navei-școală „Mircea”, care înfrunta, în premieră, Oceanul Atlantic. România fusese invitată încă din 1973 să onoreze suita de manifestări organizate cu prilejul bicentenarului Statelor Unite ale Americii și, prin mulți alți ambasadori, conducerea statului aprobase ca galionul emblematic al Marinei Române să se alăture marilor veliere ale lumii la impresionanta paradă aniversară.

Așadar, după prima escală făcută în Las Palmas, între 22 și 26 martie 1976, „Mircea” fusese prova inițial pe Brazilia. Voiajul decurgea normal pentru echipajul care-i integrase pe cei 87 de cadeți de anul II ai Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” și 20 de elevi, tot din anul II, ai Școlii Militare Maiștri de Marină, iar programul acestora își urma rutina cotidiană.
Și totuși, mai marii bordului s-au gândit în permanență cum să spargă monotonia valurilor.

Peste Ocean

Vineri, 26 martie, la ora 08.00, nava-şcoală „Mircea” a început manevra de plecare din portul Las Palmas. Inițial luase Drumul lui Columb, ocolind Insulele Capului
Verde și se îndrepta spre Ecuator. Următoarea escală prevăzută în planul de marș al navei era portul brazilian Recife. Întrucât în Brazilia apăruseră unele demonstrații de stradă cu caracter politic, intrarea în apele teritoriale și escala în portul brazilian au fost contramandate din motive de securitate.
În aceste împrejurări, „Mircea” s-a îndreptat spre portul venezuelean La Guayra, intrarea în port fiind programată pentru ultima zi de aprilie.
Luni, 29 martie, la ora 07.15, „Mircea” a tranzitat Tropicul Racului în punctul de coordonate φ = 20º27’N,  λ = 17º41’5 W. 
Pe durata acestui lung marș de instrucție s-au desfășurat examenele de promovare în anul următor a cadeților și elevilor, examene atât teoretice cât și practice.
Atmosfera de la bordul navei a fost reconstituită, pe baza mărturiilor protagoniștilor, deveniți peste ani ofițeri și maiștri militari de marină experimentați, de regretatul comandor Valentin Donici, renumit pictor marinist și publicist de talent: „Totuși moralul tinerilor nu trebuie influențat de activitățile care, într-un fel, pot deveni obositoare și monotone fără alte variații sau surprize decât cele oferite de ocean. Organizatorii marșului au prevăzut din timp toate acestea, până în cele mai mici amănunte. Astfel, la bordul bricului se găsește un adevărat depozit de filme artistice și documentare, sute de discuri și benzi de magnetofon, jocuri de șah, table sau remi. Nava are o brigadă artistică capabilă să prezinte un program bogat și variat, iar în ceea ce privește orchestra, vorba marinarilor, «Jos bereta!».
Printre altele, pe lista activităților cultural-artistice și sportive în perioada traversării Atlanticului figurează zece programe muzicale, patru montaje literar-muzicale, concursuri «Cine știe, câștigă» pe cele mai diverse teme, întreceri sportive marinărești și campionatul de box, care va desemna campionii Atlanticului pe categorii de greutate.
Programul, afișat pe un panou special la puntea centru, este consultat cu viu interes.
Ca orice spectacol de prestigiu în premieră sau întrecere sportivă, nu lipsesc emoțiile. Toți cei din cartul liber se grăbesc să ocupe locurile cele mai bune, în timp ce «Mircea», cu vânt slab dar cu toate pânzele sus, se îndreaptă spre noul continent.
Deși în orele târzii ale după-amiezii oboseala de peste zi ar trebui să se acumuleze, ea dispare complet.
Dintre activitățile culturale, cele mai gustate sunt serile de poezie în care sunt recitate versuri din Eminescu, Bacovia, Blaga și mulți alții. Fondul muzical bine ales, recitatorii de excepție, pustietatea oceanului și, bineînțeles, frumusețea nopților tropicale, dau valențe cu totul neobișnuite acestor întâlniri de suflet de la «piciorul catargului».”[1].

Gala Atlanticului
Câți dintre noi și-ar putea imagina un meci de box pe... valurile Atlanticului? Și totuși, cadeții noștri au fost în stare de așa ceva! O premieră unică în analele navigației naționale. Demnă de Cartea recordurilor!
Cum trecea o zi liberă pe navă, în acel început de aprilie, aflăm din fascinantul jurnal de bord „Noi, «Mircea» și Atlanticul”, redactat de scriitorul Radu Theodoru, singurul reprezentant al presei naționale în echipajul navei:
„Duminică, 4 aprilie. O lună de când am plecat din Constanța. Plutim pe un Ocean albastru ultramarin. Alizeul a slăbit, probabil mascat d Ilhas do Sotavento. Abia înaintăm. [...]
La puntea centru activitate febrilă. S-a întins «țin-te bine» care joacă rol de frânghii pentru ring. Există o masă a oficialităților, una a presei, alta a arbitrilor, acoperite cu plușuri, există cartonașe indicatoare, arbitrii sunt în cămăși albe, Pluto face invitațiile, echipajul ocupă babordul și puntea bărcilor, organizatorii sunt aferați, doctorul, în ținuta de rigoare, cu cutia lui metalică plină de pansamente, face mină de necrezut.
Iau loc la masa presei, respectând regulile jocului. Nu-mi place boxul, dar consider că este util ca marinarii să știe să boxeze, să nu se teamă de o înfruntare corp la corp.
Gong. Vin comandanții în cămăși-bluze albe, totul cu ceremonie și tact. Băieții boxează, unii își mai cară și pumni pe lângă box, croitorul folosește cornul de ceață al șalupei cu care sporește vacarmul făcut de cei cu clopoței și tigăi, ori alte instrumente metalice și toată lumea se derefulează strigând, vărsând sarcasme, inventând porecle, ori folosindu-le copios pe cele inventate demult.
Cu sifoanele destinate refacerii combatanților se șprițuie căpățânile rase ori tunse chilug.
Dom’ Tomiță, trecut pe post de arbitru, este aplaudat la scenă deschisă, se decernează trofeele, apoi coboară seara și vin, de la sine, confidențele.”[2].

Iată și o altă versiune, de la un meci care precede gala finală.
„În prim-planul activităților sportive se situează boxul. Respectivele gale rămân cele mai gustate și dinamizante dintre confruntările bărbătești organizate la bord.
Ele se desfășoară după tipicul marilor întreceri: reclamă privind combatanții, numele acestora (cu poreclele respective), palmaresul fiecărui pugilist pe categorie de greutate, pronosticuri și, bineînțeles, pariuri pe țigări.
Întrucât aproape toți boxerii au o înălțime și o greutate apropiată, nu s-au putut constitui decât trei categorii semițânțar, așchie și... peste 70 de kilograme.
Iată câteva nume înscrise pe afiș și dijuzate în repetate rânduri la stația de radioamplificare, în ziua finalelor pentru desemnarea campionilor Atlanticului:
Categoria semițânțar: Vică Dărâmătoru (Pârțan) contra Gică Dinamită (Căcărează);
Categoria așchie: Nae Bombardieru (Fleașcă) contra Dorel Buzdugan (Mucea);
Categoria peste 70 kg: Relu Uragan (Molea) contra Nicu Trăznet (Adormitu).

În afara campionatului, în deschidere, un meci demonstrativ susținut de doi ași ai nobilului sport cu mănuși, ale căror nume vor fi cunoscute doar la urcarea în ring.

Ca la orice întâlniri pugilistice de prestigiu, nu lipsesc arbitrul de ring, brigada de arbitri judecători (cu foile de punctaj subțioară), medicul și comandantul sau ofițerul secund, care au dreptul să întrerupă meciurile sub diferite pretexte atunci când constată că spiritele s-au încins prea tare, depășind limitele sportivității.

În timp ce maseurii îi frecționează pe potențialii campioni, ei au grijă să se scrie pe spinări cu vopsea poreclele și tot felul de cuvinte pline de haz, care îi distrează grozav pe spectatori. La colțurile ringurilor, în afară de două scaune, au fost aduse din timp ghiordele cu apă dulce, prosoape, cutii cu vaselină, sifoane și... furtunul cu apă sărată de ocean.

Ca de obicei, suporterii intră în acțiune înainte de a-și face apariția combatanții. La rândul lor, boxerii sunt înveșmântați în pelerine cu glugi improvizate din cearceafuri, fiind înconjurați de antrenori și de fani. Ca orice vedete, cu gesturi teatrale, ei simulează lovituri devastatoare, vânturându-și mănușile în aer și scrâșnind din dinți. În fața acestor demonstrații de forță, galeria intră în delir. Siflee, tobe, trompete, portavoce, linguri și cratițe, clopotul de la ancoră, inclusiv vaca (sirena de ceață) fac un zgomot infernal.

Să spicuim acum, la întâmplare, câteva impresii consemnate în jurnalul personal al cunoscutului umorist bucovinean Ananie Gagniuc, pe atunci student în anul II al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, referitoare la viața și activitățile de la bordul navei pe timpul traversadei Atlanticului: Este o căldură infernală, am transpirat și în c... Noi de fapt nu facem traversada Atlanticului, ci îl vânturăm. În ceea ce mă privește, sunt sătul de toată învârteala asta. Drămuitul timp liber pe care îl am la dispoziție îl folosesc pentru a învăța limba spaniolă. Am făcut progrese reale. Dialoghez de unul singur. Îmi pun tot felul de întrebări și tot eu răspund, după care mă verific cu dicționarul.
Astăzi mă întâlnesc în ring, într-un meci amical, la categoria 75 kg, cu colegul meu Guriencu. Sper să rămân în picioare până la gongul final.
Ca să-mi îmbunătățesc șansele de supraviețuire, devenind mai apt pentru ricoșeuri, m-am bărbierit în cap și m-am uns peste tot cu vaselină. Totuși mă bântuie tot felul de gânduri pesimiste. Dacă îmi scapă nebunul ăla una în organul olfactiv, degeaba știu unde e infirmeria.
Desigur, mai sunt și alte soluții nu tocmai onorabile, dar salvatoare. Eu, de fapt, sunt un foarte bun cățărător și, la nevoie, de pe ring pot urca direct pe catarg...
Nu știu dacă voi mai avea fericirea să scriu în jurnalul acesta. Oricum, ca om prevăzător și în deplinătatea facultăților mintale (răsucirile navei în mijlocul Atlanticului încă nu mi le-au alterat), îmi întocmesc din timp testamentul, care sper să nu fie atacat de cei ce se vor considera nedreptățiți că au primit prea puțin.
Las sectorul meu de curățenie de pe teugă, împreună cu toate ustensilele (rașchetă, mătură, coadă etc.) și saponada, pasta de furbișat, celui mai bun prieten al meu, Coco.
Lui Voicu, care îmi este tot atât de apropiat, serviciul de veselar. Iar lui Boz, cheia de la chesonul meu, unde păstrez acest caiet, împreună cu toate drepturile de autor care mi se cuvin, dacă acest jurnal, prin strădaniile lui, va vedea lumina tiparului.
31 martie 1976.
... Meciul de box s-a terminat cu bine... Să fiu iertat, însă, că scriu strâmb și încalc rândurile, dar nu mai văd decât prin ceață, cu un ochi, și scriu cu mâna stângă. Restul e în gips...
... Sâmbătă. Astăzi avem program administrativ și de sac. Se scot la aerisit hamacele și ne spălăm lenjeria de corp cu apă dulce. Este o adevărată risipă să folosim apa din tancurile navei în condițiile de raționalizare care s-au aplicat.
Toți regretăm că Pârvan, colegul nostru, și-a spălat ciorapii pe care nimeni nu bănuia în ce cotlon al santinei și-i ascunsese. Erau de fapt unicul mijloc de supraviețuire al echipajului în caz de naufragiu. Așa cum afirma un coleg care îl văzuse încălțat cu ei, un singur ciorap de-al lui Pârvan căzut în apă pune pe fugă toți rechinii din zonă, pe o rază de 10 mile marine...
În această dimineață, fiind în serviciul de cart, am trăit un eveniment neobișnuit. Ca niciodată, globul soarelui a apărut la orizont mult mai mare și mai roșu decât de obicei. Am pus această fluctuație pe seama particularităților zonei tropicale, despre care știam încă prea puțin.
Dar, de neimaginat! După un urcuș spectaculos, soarele s-a oprit, apoi a început să coboare vertiginos spre linia orizontului, în timp ce un vânt înghețat, iscat din senin, se făcea din ce în ce mai simțit. Am considerat că toată tărășenia asta nu-i de-a bună. În goană, am coborât în cazarmă să-mi iau centura de salvare de pe cheson. Când am ajuns, un scurt-circuit inexplicabil a făcut ca încăperea să intre într-o beznă totală. Pe bâjbâite, am găsit-o. Fără să o mai leg, din trei salturi am fost pe punte.
Deși nu s-a dat prin sonerii nici un semnal de alarmă, întregul echipaj, asemenea păsărilor și viețuitoarelor care prevăd cataclismele, a năvălit pe puntea navei într-o debandadă greu de imaginat. Comandantul și ofițerii se străduiau din toate puterile să restabilească ordinea.
Tocmai când încercam să găsesc o explicație plauzibilă uluitoarelor fenomene ce se petrecuseră sub ochii noștri, s-a primit prin stația radio un aviz transmis prin frecvențele rezervate situațiilor de pericol de către Centrul meteo și seismologic din Miami, în care se preciza: Toate navele aflate în Oceanul Atlantic, între Ecuator și Tropice, să ia urgent toate măsurile de supraviețuire în vederea confruntării cu puternice cicloane care s-au produs instantaneu, din motive necunoscute. Valurile depășesc înălțimea de 16 metri iar viteza vântului este de 280 km/h.
Un minut mai târziu primim o nouă radiogramă, de această dată din țară, prin care eram înștiințați să nu intrăm în panică, întrucât pericolul trecuse. Așa cum precizau observatorii Centrului de Cercetări din Tokio, perturbarea se produsese datorică ieșirii Pământului cu 30 în afară față de axa sa de rotație, din cauze încă neelucidate.
Tocmai mă pregăteam să-mi fac pe ascuns niște cruci mari, când un coleg din spatele meu a strigat disperat, ca mușcat de șarpe: - Ne scufundăm!
Într-adevăr, la orizont apăruse un val uriaș, pe lângă care cel mai mare tsunami, văzut în filme, ar fi fost doar o bălăceală într-un lighean cu apă. Masele supraîncălzite de aer, care îl precedau ca o avangardă, mi-au biciuit fața. Brusc, nava s-a înclinat la 600. Mi-am zis: - Scape cine poate! Și, fără să mai stau pe gânduri, am încălecat balustrada, sărind în valuri.
Am tresărit. Când am deschis ochii, în jurul meu toți colegii dormeau greu, dar liniștiți, în hamace, după o zi grea de trudă. Uf!... Ce coșmar am avut!...
Treptat, m-am dezmeticit. Răsuflu ușurat, știindu-mă în siguranță. Centura de siguranță stă cuminte la locul ei, pe cheson, în timp ce ventilatorul toarce încet, împingând aerul răcoros adus în conducte de afară și care îmi gâdilă fruntea brobonită de sudoare.
Ca de obicei, vecinul meu, Cioacă, așa cum îl dezmierdăm noi, doarme pe spate și sforăie. Lângă el, Victoraș bolborosește prin somn. Mă gândesc dacă nu era lângă mine când am primit radiograma din Miami...
Privirea mi se oprește pe calendarul din perete, atârnat sub lumina albăstruie a becului de veghe. Îmi forțez puțin ochii și citesc: 1 aprilie 1976. Rânjesc, scărpinându-mă în cap, apoi mă uit la ceas. Este abia ora 4. Până la deșteptare mai am două ore bune de somn.
Ce fericire!...[3].

Spre țărmurile Americii latine
În după-amiaza zilei de 4 aprilie, comandantul marşului, căpitanul de rangul 1 Alexandru Hârjan, i-a transmis de la bordul navei-şcoală „Mircea” şefului de stat major al Marinei Militare: „Raportez: Noi intenţionam să trecem Ecuatorul în scop de învăţământ, fiind favorizaţi de timp, vânt şi curent. Am renunţat la această variantă şi vom executa traversada cu vele, la latitudinea unde vântul şi curentul ne favorizează cel mai mult.”[4].

Luni, 5 aprilie, la ora 16.15, în timp ce nava se afla în derivă, căpitanul de rangul 2 Costică Dediţa a pescuit un rechin lung de 2 metri şi de circa 50 kg, captură care a fost ridicată la bord, spre deliciul întregului echipaj.
Duminică, 18 aprilie, la ora 10.30, la bordul navei, aflată în punctul de coordonate în φ = 09º26’0 N, λ = 54º39’0 W a avut loc oficierea botezului marinăresc al echipajului cu ocazia traversării Oceanului Atlantic cu vele. Neptun, zeul mărilor, a fost întruchipat de căpitanul de rangul 1 Ştefan Comănici.

Miercuri, 21 aprilie, la 03.00, ora Bucureştiului, „Mircea” a raportat încheierea traversării Oceanului Atlantic cu vele între Las Palmas de Gran Canaria şi Ins. Tobago din Marea Caraibilor. Cele 3321 Mm au fost parcurse cu viteza medie de 5,35 Nd, aproximativ 128,4 Mm pe zi[5].
În dimineaţa zilei de vineri, 30 aprilie, nava-şcoală „Mircea” a acostat cu bordul tribord la cheul de combustibil al portului La Guayra, în acordurile fanfarei Şcolii Navale.

Era prima navă militară a României care efectua o vizită în Venezuela.

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 
 
 
 
[1] Valentin Donici, „«Mircea», Pasărea Phoenix a Marinei Române”, Editura Europolis, Constanța, 2008, p. 312-313.
[2] Radu Theodoru, „Noi, «Mircea» și Atlanticul”, Editura Militară, București, 1978, p. 158.
[3] Ibidem, p. 313-317.
[4]Marian Moșneagu, Niculae Ștefan, „România la bicentenarul Statelor Unite ale Americii. Primul voiaj transatlantic al navei-școală «Mircea» 4 martie – 30 august 1976”, Editura Militară, București, 2016, p. 25.
[5] Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, „Jurnalul de bord al navei-şcoală «Mircea» 21 aprilie - 22 iunie 1976”, Registrul nr. 570 din 18 februarie 1976.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii