Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţii de avere Consilierul judeţean PNL George Niculescu face bani din mai multe surse, inclusiv din piaţa de energie (documente)

ro

31 Jul, 2018 00:00 5442 Marime text
Printre „bobocii“ din actuala formulă a Consiliului Judeţean Constanţa se numără şi consilierul judeţean PNL George Niculescu.
La debutul în CJC, în 2016, consilierul avea trei terenuri agricole în comuna Cogealac, un apartament în municipiul Constanţa şi două autoturisme - un Audi fabricat în anul 2001 şi un BMW cu an de fabricaţie 2007. Niculescu mai deţinea şi bijuterii a căror valoare a fost estimată la 15.000 de euro şi ceasuri achiziţionate în perioada 2005-2015 în valoare de 15.000 de euro.
 
Potrivit declaraţiei de avere din data de 19 iulie 2016, George Niculescu mai avea şi două conturi bancare curente goale, două depozite bancare în care agonisise 5.200 de euro şi 25.500 de lei, dar şi fonduri de investiţii sau echivalente ale căror solduri la acel moment valorau 110.000 de lei şi 70.000 de euro (această sumă fiind investită chiar în anul 2016).
 
De asemenea, consilierul judeţean PNL deţinea acţiuni în două societăţi comerciale - GSN Inter United SRL şi WE Power Team SRL -, în valoare totală de 15.000 de lei, şi pe aceleaşi firme le-a ajutat financiar prin împrumuturile acordate în nume personal, în valoare de 500.000 de lei pentru GSN Inter United SRL şi 2.950 (nu este specificată moneda) pentru WE Power Team SRL.

Tot la capitolul împrumuturi, Niculescu a trecut în documentul din 2016 şi suma de 75.000 de euro, însă a omis să menţioneze beneficiarul. Conform aceluiaşi document, veniturile realizate de familia Niculescu în anul fiscal 2015 au fost de 44.042 de lei.
 
În declaraţia de interese, consilierul judeţean PNL George Sergiu Niculescu a notat faptul că este asociat unic la SC GSN Inter United SRL şi asociat la SC We Power Team SRL, fiind şi administrator al celor două firme. De asemenea, în document a menţionat şi calitatea de administrator la SC CDG SRL şi pe cea de director la SC Covasna Estival 2002 SA şi SC OMB Grup Invest SA.

Tot din declaraţia de interese reiese că George Niculescu are o viaţă extrem de activă, având în vedere că, pe lângă responsabilităţile ce rezultă din funcţiile menţionate anterior, acesta mai are următoarele funcţii: director al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România „PATRES“, membru în Consiliul Director al Asociaţiei de Promovare „Sudul Litoralului“, membru în Consiliul Director al Cluster „INOMAR“ şi membru în Consiliul Director al Federaţiei Patronale „Surse Noi şi Regenerabile de Energie“.

La sfârşitul anului 2016, consilierul PNL a vândut autoturismul BMW pentru 16.000 de euro unei societăţi comerciale. În anul fiscal 2016, consilierul a avut venituri din mai multe surse, după cum urmează: 15.012 lei de la SC Covasna Estival, 3.084 de lei de la OMB Grup Invest SA, 8.416 lei de la CDG SRL, 2.893 de lei din indemnizaţia de consilier şi 3.876 de lei de la BRD Asset Management. Soţia, pe atunci medic rezident, a avut un venit de 36.325 de lei, iar alocaţiile celor doi copii au fost de 1.008 lei.
 
În plan politic, George Niculescu deţine funcţia de vicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa.
 
Între timp, consilierul PNL şi-a depus şi declaraţia de avere aferentă anului 2017, din document reieşind faptul că familia Niculescu a mai achiziţionat un apartament de 65 mp în municipiul Constanţa printr-o promisiune de vânzare-cumpărare. Tot în ultimul an, valoarea colecţiei de ceasuri a crescut la 20.000 de euro, în schimb, sumele depuse în conturi au mai scăzut.
 
La capitolul venituri, în anul fiscal 2017, George Niculescu şi-a păstrat câştigurile ca şi în anii precedenţi. Salariile încasate din mai multe surse au însumat 43.000 de lei, iar indemnizaţia de consilier i-a adus lui 9.732 de lei. Alesul judeţean a câştigat 3.378 de lei de la BRD Asset Management.
 
George Niculescu a investit bani şi în acţiuni: 4.000 la Transelectrica SA, 6.000 la Electrica SA şi 147 de acţiuni la Digi Comunications. El este asociat unic la SC GSN Inter United SRL şi administrator la SC GSN Inter United SRL şi SC CDG SRL.
 
În anul fiscal 2017, soţia consilierului, medic specialist în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, a avut venituri de 34.402 lei, iar alocaţiile copiilor au însumat 1.008 lei. În plan politic, George Niculescu şi-a păstrat funcţia de vicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean PNL George Niculescu.
 
Citeşte şi:
 
Declaraţii de avere şi de interese ale consilierului judeţean PNL Costel Stanca. Firma la care este asociat a avut contracte de peste 200.000 de lei (documente)
 
Declaraţii de avere Consilierul judeţean PNL George Măndilă nu deţine bunuri. În schimb, are de lichidat mai multe credite şi împrumuturi (documente)

Declaraţii de avere Averea şi interesele consilierului judeţean PMP Florin Goidea (documente)

Declaraţii de avere Averea şi interesele consilierului judeţean PNL Marius Enescu la doi ani de mandat! (documente)

Declaraţii de avere Consilierul judeţean ALDE Marcel Savlovschi a achiziţionat un apartament în capitală în primii doi ani de mandat (documente)

Declaraţie de avere Consilierul judeţean Adriana Veronica Gheorghe (PSD), avere neschimbată, venituri mai mari (documente)

Declaraţie de avere Cât a câştigat consilierul judeţean PSD Gheorghe Donţu după primii doi ani de mandat? (documente)

Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Vasile Moldovanu. Investiţii în terenuri şi clădiri (documente)

Cât a încasat anul trecut consilierul judeţean Steluţa Lebidov, venită în locul lui Emil Banias (documente)

Este printre cei mai bogaţi aleşi Averea şi interesele consilierului judeţean PNL Marian Cruşoveanu (documente)

Constanţa. Averea şi interesele liberalului Radu Bogdan Matei la jumătatea mandatului de consilier judeţean (documente)

Consilierul judeţean Mircea Pintilie are venituri din indemnizaţie, pensie, arendă şi dividende. Anul acesta şi-a vândut bunurile moştenite în 2017! (documente)

Recent, a vândut un imobil. Ce venituri a avut în anul fiscal 2017 vicepreşedintele CJC Daniel Learciu (ALDE)? (documente)

Ce venituri a avut în anul fiscal 2017 vicepreşedintele CJC Claudiu Palaz (PMP)? (documente)

Cât a câştigat anul trecut preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Țuţuianu? (documente)

Veniturile alesului au crescut Cât a câştigat în anul fiscal 2017 liderul consilierilor judeţeni liberali, Marian Iordache? (documente)

Daniel Turcu, de la PMP, are de rambursat în 2018 un credit. Nu deţine bunuri, dar de când a devenit consilier i-au crescut veniturile! (documente)

În 2017 a încasat prima pensie şi a vândut terenuri moştenite de la socri Consilierul judeţean (PNL Constanţa) Gheorghe Lămureanu, om de afaceri pe banii nevestei?! (documente)

Aleşii judeţeni Ionela Lockman, Ion Marinescu şi Gheorghe Lămureanu şi-au depus rapoartele de activitate (documente)

Împătimit al distracţiilor şi vacanţelor exotice şi mai puţin al administraţiei, Sorin Mocianu, consilier judeţean PNL, avere neschimbată de la începutul mandatului - o casă şi o remorcă! (documente)

Declaraţii de avere Ce o recomandă pe Sabrina de la PSD Constanţa - o moştenire?! Consilierul judeţean deţine şi o agenţie de turism (documente)

Fiul administratorului Cimitirului Central Oficial, trăieşte doar din indemnizaţia de consilier judeţean, deşi conduce o maşină de lux şi a reuşit să economisească bani frumoşi. Ce ascunde Cosmin Rareş Drăghici (PSD)? (documente)

Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Nicoleta Bercaru A dat chix în afaceri, dar a luat-o de la capăt. Deţine patru autoturisme şi trăieşte „pe credit“ (documente)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii