Șeful ANRE anunță reguli mai stricte în energie - „Dacă toată lumea e supărată, înseamnă că nu favorizăm pe nimeni”
Șeful ANRE anunță reguli mai stricte în energie - „Dacă toată lumea e supărată, înseamnă că nu favorizăm
139
Marime text

Președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Sergiu Niculescu a declarat la Forumul Energiei 2026 că instituția pregătește noi reguli pentru eliminarea proiectelor speculative din sector, subliniind că măsurile vizează consolidarea investițiilor reale și a capacităților de producție.
Iată ce spune acesta:
„Am fost prezent în această dimineață la Forumul Energiei 2026, organizat de Financial Intelligence. Felicitări echipei pentru consecvența cu care reușește să aducă în spațiul public dezbateri serioase despre un domeniu esențial.
În intervenția mea am spus un lucru simplu: dacă toată lumea este supărată pe ANRE, este un semn bun. Înseamnă că nu favorizăm pe nimeni.
ANRE a pus în dezbatere publică două noi regulamente:
• unul care crește garanțiile de racordare de la 5% la 20%
• altul care introduce o garanție per kW instalat pentru obținerea autorizațiilor de înființare
Scopul este clar: eliminarea proiectelor fără acoperire financiară reală, care ajung să fie tranzacționate pe platforme de tip OLX. Nu așa construim capacitate de producție solidă și nu așa ducem la capăt tranziția energetică.
Au fost însă câteva lucruri pe care nu am reușit să le spun în cadrul conferinței — și poate e mai bine așa. Uneori, rolul unui jurnalist bun este să pună întrebările care contează, nu pe cele pe care ți le dorești.
Pentru corectitudine, iată câteva repere din ultimii 3 ani:
• ANRE a adoptat sau revizuit peste 25 de acte normative în domenii-cheie: energie electrică, gaze naturale, regenerabile, stocare, energie termică.
• Am vorbit despre „ATR-uri fantomă” încă din 2024 și am introdus, în premieră, garanții financiare pentru a opri comportamentele oportuniste. Rezultatul: 9.300 MW eliberați din rețea anul trecut.
• Au fost acordate licențe de exploatare pentru 3.993 MW.
• Investițiile în rețelele de distribuție au crescut de la aproximativ 3,4 miliarde lei în 2023 la 3,7 miliarde lei în 2024 (+7%). Pentru perioada 2025–2029, estimările indică un nivel investițional cu aproximativ 40% mai mare, susținut în mare parte din fonduri nerambursabile.
Am anunțat în cadrul evenimentului că astăzi ANRE va publica în consultare publică modificările la regulamentul de racordare și la cel de licențiere. Ne-am ținut de cuvânt.
După consultarea publică, vom decide, împreună cu industria, forma finală.
Pentru că în energie, nu viteza promisiunilor contează, ci megawații care chiar ajung în sistem”.
Citește și:
ANRE scumpește procesul de racordare. Vezi noile garanții financiare obligatorii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


