Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 07 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Ramona-Maria Vera, referent de specialitate la DSP Constanța,are două terenuri în Argeș și un apartament la malul mării (DOCUMENTE)

ro

07 Nov, 2025 10:36 203 Marime text

 Foto cu rol ilustrativ
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 

Precizăm că vom prezenta declarațiile completate în anul 2024 aferente anului 2023, având în vedere că cele corespunzătoare anului precedent nu au fost depuse. În acest sens, reamintim că publicarea declarațiilor nu mai este obligatorie.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Ramonei-MariaVera, referent de specialitate la Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța.

Vera deține 100% din două suprafețe intravilane în Ștefănești, județul Argeș, măsurând 978 m² și, respectiv, 2.499 m². Soțul, Vera Alexandru, figurează ca titular, (cotă 3/8), pentru un teren agricol de 2.50 Ha și un teren intravilan de 1.000 m², ambele situate în Palazu Mare, Constanța, dobândite tot prin moștenire în 2012.

În ceea ce privește clădirile, referentul DSP deține, alături de soț, un apartament de 50 m² în Constanța, achiziționat în 2003 prin contract de vânzare-cumpărare. Pe numele soțului, Vera Alexandru, mai figurează și o cotă de 3/8 dintr-un al doilea apartament de 50 m² în Constanța, dobândit prin moștenire în 2012.
 
La bunuri mobile, este declarat un singur autoturism Dacia Logan, fabricat în anul 2007 și dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Ramona-Maria Vera a declarat active financiare care astfel: un depozit bancar deschis la Banca Transilvania (BT) în 2022, în valoare de 233.910 ron și un al doilea depozit bancar la BRD, deschis în 2023, cu un sold de 75.000 ron. La acestea se adaugă un cont curent la BT în ron cu 26.571 ron și un cont curent în euro cu 100 euro.

 
Venitul anual al referentului de specialitate din salariul de la DSP Constanța este de 52.412 lei. La acest venit se adaugă pensia soțului, încasată de la CNPP, în cuantum de 17.256 RON anual.

În cadrul declarației de interese, aceasta a menționat calitatea de membru în cadrul Sindicatului Național Forța Legii.



În secțiunea Document a materialului puteți consulta declarațiile avere și interese ale lui Ramonei-Maria Vera.





PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.​





Citește și:

Alexandru-Claudiu Roșculeț, referent superior la Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, are două mașini și un apartament în Năvodari (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii