Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Liberalul Gheorghe Lămureanu, dedicat agriculturii, dar avuţia aparţine soţiei (document)

ro

28 Jul, 2016 00:00 4448 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Scrutinul din 5 iunie a adus modificări în structura Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), unii dintre aleşi fiind la prima experienţă de acest gen. A trecut ceva timp de la constituirea CJC (22 iunie anul curent), iar la această dată pe site-ul instituţiei sunt postate, în sfârşit, toate declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale consilierilor judeţeni. Printre noile apariţii în CJC se numără şi consilierul judeţean PNL Gheorghe Lămureanu.
 
Aflat la primul său mandat de consilier judeţean, liberalul pare a fi un om norocos. Potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul CJC, averea sa cuprinde trei terenuri agricole în comuna Agigea, două dintre ele fiind moştenite, două apartamente în Bucureşti, ultimul fiind achiziţionat în urmă cu doi ani, precum şi două autoturisme - un Peugeot 308 şi un Volkswagen Golf, titularul tuturor bunurilor enumerate fiind soţia consilierului judeţean PNL.
 
Avuţia lui Gheorghe Lămureanu nu cuprinde bijuterii, plasamente, investiţii directe sau depozite bancare, iar despre datorii nici nu se pune problema. Conform aceluiaşi document, în anul fiscal 2015, veniturile familiei Lămureanu au fost de 53.540 de lei. 
 
Dacă pe linie de partid Gheorghe Lămureanu pare că se mulţumeşte doar cu statutul de membru PNL, consilierul judeţean se implică ceva mai mult în activitatea economică, preferate fiind activităţile din domeniul agriculturii. În declaraţia sa de interese, consilierul judeţean PNL apare ca administrator a două firme - SC Agroterra SRL şi SC Agro-Straja SRL. Totodată, Gheorghe Lămureanu este preşedintele Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii