Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Un sat dobrogean. Ezibei“, de C. D. Constantinescu-Mirceşti (1939)

ro

12 Nov, 2017 20:40 9298 Marime text
Un sat dobrogean. Ezibei“, de C. D. Constantinescu-Mirceşti, cu o prefaţă de Dimitrie Gusti, face parte din categoria amplelor lucrări monografice. Cartea de peste 440 de pagini a apărut în anul 1939 sub egida Serviciului Social al Institutului de Cercetări Sociale al României, regionala Constanţa, la editura „Bucovina“ I. E Torouşiu Bucureşti.

În cele „Câteva lămuriri“ de la începutul cărţii, autorul precizează:
Satul Ezibei reprezintă în mic o parte din caracteristicul Dobrogei. Este locuit de Români, Bulgari şi Tătari, trei naţionalităţi cari reprezintă tot atâtea mentalităţi; chiar coloniştii români între ei (Macedonenii şi „Regăţenii“) înfăţişează structuri sufleteşti deosebite.

Luat ca unitate socială, acest sat reprezintă un amalgam cu totul nou şi interesant pentru studiul fenomenelor sociale, pentru urmărirea procesului de desagregare şi uniformizare a obiceiurilor cultivate azi de locuitori. 

Câteva capitole din lucrarea "Un sat dobrogean, Ezibei" sunt prezentate în aceste articole:


Un sat dobrogean - Ezibei“, monografie realizată de profesor împreună cu elevii săi.

„Învăţământul nostru nu stabileşte uneori suficient corelaţia dintre cunoştinţele teoretice şi realitatea intuită.“

„Omul în Dobrogea nu este sigur de ziua de mâine.“

Cum era privită moralitatea femeii, în funcţie de naţionalitate.

Satul în care nu au avut loc divorţuri.

„Mortalitatea infantilă atinsese cote fantastice.“

Ce salarii primeau în America emigranţii macedoromâni.

Ce alimente preferate aveau dobrogenii la 1939.

Promiscuitatea excesivă determina gravele îmbolnăviri.

Despre infecţii la naştere şi rufărie neigienică.

Practici medicale empirice și descântece.

Folclorul dezvăluie mentalitatea satului.

Ritualuri macedoneşti la naştere. Cum aflau sexul viitorului nou-născut.

Credințele macedonenilor legate de botez.

În prim-planul obiceiurilor de nuntă la aromâni sunt cântecele.

Semnele prevestitoare de moarte la macedoneni.

Lucrarea integrală are 434 de pagini şi poate fi descărcată mai jos, în format PDF - dimensiune fişier 56.6 MB.
  Citește în format integral

1146


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari