Patriarhul Miron „Naşterea Domnului nostru Iisus Christos este evenimentul cel mai de seamă, de care s’a putut bucura şi se bucură astăzi omenirea”

Marea și sfânta sărbătoare a Creștinătății a fost dintotdeauna marcată cu pietate și devoțiune de către români, întâiul Patriarh al Bisericii Ortodoxe – care și-a sărbătorit în acest an Centenarul Patriarhiei –, dr. Miron Cristea (1868-1939; născut la Toplița Română, în inima Transilvaniei,  Patriarh întronizat în 1924), relevând chiar că „niciun popor din lume nu este mişcat şi înălţat sufleteşte, la această zi mare, ca poporul nostru românesc”. Dintotdeauna, în decursul secolelor – inclusiv în deceniile ateismului comunist –, bisericile au fost pline de dreptcredincioși, care-și mărturiseau, fie și prin simpla prezență, apartenența la credința și învățăturile Mântuitorului.

Iar până prin 1948, presa abunda în materiale dedicate Crăciunului...

Readucem aminte, în aceste zile, două poezii datorate la doi creator născuți în același an – Victor Eftimiu (1889-1972; născut în Albania) și Mircea Dem. Rădulescu (1889-1946; născut la Giurgiu); un material al părintelui-profesor, teolog de seamă și tâlmăcitor al Bibliei Gala Galaction (1879-1961; pseudonimul lui Grigore Pișculescu, născut în Teleorman); respectiv Pastoralele de Crăciun emise de vrednică aducere aminte patriarhi Miron (decembrie 1933) și Justinian (decembrie 1948) (1901-1977; patriarh din 1948; născut în Vâlcea cu numele de Mirean Ion Marina).
 
ÎN ACEASTĂ NOAPTE...
de Victor Eftimiu
 
            În această noapte s’a născut în staul
            Cel ce fuse dascăl lui Petru şi Paul.
 
            S’a născut în iesle, din oameni sărmani
            Cel ce ’mbogăţit-a miile de ani.
 
            A ’nvăţat în templu cărţile ’nţelepte
            Şi-a gonit cu biciul zarafii, pe trepte.
 
            Alinarea celor fără mângâiere
            Biciui trufie, mărire, putere.
 
            Pe mai-marii lumii i-a ’nfruntat, oţel,
            Şi-a chemat copii să vină la el!
 
            L’au iubit învinşii, robii Galileii
            L’au temut bogaţii, regii, fariseii.
 
            A iertat femeia vinovată, când
            A văzut mulţimea pietre aruncând!...
 
            Milă şi iertare, pace şi dreptate
            Propovăduit-a Cel făr’ de păcate,
 
            Cel ce ispăşit-a vina tuturora
            Aprinzând, pe cruce, lumii, aurora.
 
            În această noapte între nopţi aleasă
            Cum între năframe vălul de mireasă,
 
            Crească bucuria inimilor noastre
            Căci e nunta lumii cu zările-albastre
 
 
ANIVERSÂND NAȘTEREA MÂNTUITORULUI

de Gala Galaction
           
Simţim dureros că această aniversare pogoară peste noi ca o mustrare grea şi ca o osândă. Sărbătorim atâţia şi atâţia ani de la naşterea Celui ce ne-a spus: „Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Constatăm, cel puţin după mersul vremii, că vin din nou sărbătorile Crăciunului şi în primul loc ziua cea mare încununată de cântarea îngerilor: „pe pământ pace!... Între oameni, binevoire!...” (Luca 2, 14). Privim în noi şi în jurul nostru şi ne aducem aminte de liberatorul înţeles al venirii Domnului în lume şi de noua robie în care zac contemporanii noştri!

Se vede cât de colo că tot ce gândim şi facem astăzi stă dea curmezişul cu „Vestea cea Bună” şi cu toate poruncile Religiei creştine... Fericiţi cei ce plâng!... Fericiţi cei blânzi!... Fericiţi cei milostivi! Fericiţi cei curaţi cu inima! Fericiţi făcătorii de pace!
*
Această divină proclamaţie de pe „Dealul Fericirilor” are pentru lumea de azi aproape numai o valoare istorică. Nimeni nu mai vrea să preţuiască fericirea plânsului. Nimeni nu se mai crede fericit dacă e blând (când se întâmplă să mai fie). S’a dus fericirea milostivirii! S’a întinat curăţia inimii încă din leagăn! Iar făcătorii de pace sunt nişte încurcă-lume, pe cari îi scoatem la marginea cetăţii, ca pe leproşii din Vechiul Testament.

Este legitim să ne întrebăm cum a ajuns lumea creştină să decadă atât de grav, să uite buna ei învăţătură şi să se încarce încă odată cu lanţurile robiei pământeşti?

Pentru ce se întărâtă popoarele şi neamurile cugetă deşertăciuni? Pentru ce se adună împăraţii pământului şi căpeteniile sfătuesc împreună?... (Psalmul 2). Întrebările sfântului prooroc găsesc astăzi, în faţa noastră, răspunsul jalnic, fiindcă nu mai cred decât în viaţa pământească şi sunt toţi grăbiţi, înfriguraţi, îndârjiţi să-şi asigure partea cea mai grasă, aici pe pământ.



Religiunea Mântuitorului însemnează, pentru cel ce crede în ea, o ipotecă fericită asupra vieţii viitoare. Un creştin adevărat trăeşte cu măsură şi cu prevedere, în viaţa aceasta, fiindcă aşteaptă valorile superioare ale vieţii de dincolo de mormânt. Cine crede numai în această lume pământească va călca în picioare nu numai pe străini, dar pe părinţi şi pe rude, ca să ajungă el, cel dintâi, în fruntea bucatelor. Să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri (Corintieni 15, 32). Unde mai sunt cumpătarea, discreţiunea şi nobleţă celor ce, primind pe Christos, ca Dumnezeu răscumpărător şi ca garantul vieţii viitoare, treceau prin această etapă pământească, profund încredinţaţi că prin uşa mormântului ei pătrund în arcanele Raiului.
*
Astăzi toată lumea – indivizi, clase şi popoare – se zbate frenetică, se sugrumă şi se sfâşie, ca să nu-şi piardă rândul, la tristul ospăţ pământesc. Ne uităm îngroziţi la noi şi la semenii noştri, toţi gata să vărsăm sânge, ca să nu ne scape această clipă de sub soare!... Fireşte, altfel rămânem păgubaşi! Viaţa de acum este ce este, şi dacă nu ne căpătuim cât mai curând – mijloacele nu importă! – suntem de râsul celorlalţi. Trebue să mărturisim că zdrobitoarea povară a acestei situaţii o poartă, în primul loc, conştiinţa celor inteligenţi şi celor luminaţi. Intelectualii, cercetătorii, scriitorii, conducătorii şi dascălii popoarelor sunt marii vinovaţi ai ceasului de faţă. Toată strădania elitei popoarelor, în ultimele veacuri, a fost să discrediteze idealismul creştin şi să omoare în sufletul mulţimii fericita nădejde în compensaţiile vieţii viitoare. Sun tsute de ani de când cărturării, dascălii şi mai toţi pontifii ştiinţei n’au făcut altceva decât să golească bietul suflet omenesc, certitudinile aduse nouă de Mântuitorul. Şi azi aceşti cărturari, aceşti dascăli, aceşti pontifi ai negaţiunii privesc cu groază, la examenele de nebunie şi de sânge, pe cari popoarele, dăscălite de ei atâta timp, le dau în vetrele unei civilizaţii gata de nimicire.
*
Vinovăţia este universală. Nu încap nici diversiuni, nici distincţiunii... Aţi învăţat pe oameni că viaţa viitoare nu există şi că Iisus Christos n’a înviat din mormânt, îmi este indiferent cum vă chiamă şi din ce familie faceţi parte. Oamenii v’au ascultat. Şi ca să nu rămână păcălit (odată ce despăgubiri viitoare nu mai sunt) s’au prefăcut în fiarele cari zgudue coliviile de astăzi!

Şi totul a fost o minciună şi o criminală uşurinţă, fiindcă viaţa de după moarte este un uriaş adevăr, şi fiindcă Iisus Christos a înviat cu adevărat!

Acum, când nenorocirea e consumată şi oribilul crede materialist roade inima mulţimilor, adevăraţii învăţaţi, marii sihaştri ai laboratoarelor şi ai bibliotecilor, ne spun, din turnul lor de fildeş: Materia este energie! Lumea este cu totul altfel decât o simte şi o vede biata brută omenească!

Universul este gând dumnezeesc în continuare. Iar viaţa noastră este un mister august, cu progresive destăinuiri, dincolo de ochii ce se închid şi dincolo de mormântul care maschează adevărul!

Orice om cu carte şi cu adevărată viaţă sufletească, dacă se cutremură de cele ce vede şi aude azi şi dacă se ştie şi el protivnic al idealismului creştin şi în genere apostol materialist, să-şi simtă tragic răspunderea şi vinovăţia!

Ale tale, dintru ale tale!

Şi acum să ne întrebăm, cu jale lungă: Câtă trudă şi câtă vreme vor trebui, până dezastrul sufletesc va fi reparat? Cum vom spiritualiza, încă odată noroadele căzute la închinare de idoli? Când vom izbuti să strecurăm in noaptea minţilor celor mulţi ceva din luminile astrale ale ştiinţei lui Einstein, sau James Jeans, sau Arthur Eddington?...

Şi totuşi, avem pe Moise şi pe Profeţi! (Luca 16, 29)... Avem pe Ioan şi pe Pavel! Avem toată comoara Sfintelor Evanghelii!... Dar cine ştie dacă, pentru păcatele noastre, nu va fi hotărîre, în ceruri, să ne întoarcem la Sfânta Evanghelie, deabia după ce vom trăi pedepsele din Apocalipsă!...
 
Pastorala de Crăciun a Î.P.S. Patriarh Miron
 
            Cu ocazia sărbătorilor Crăciunului Î.P.S. Patriarh Dr. Miron Cristea a adresat credincioşilor pastorala de mai joi:
MIRON,
            Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României,
            Cetitorilor şi celor ce vor asculta această scrisoare pastorală, har şi pace dela Cel de sus, iar dela noi dorim de bine şi sănătate
            „Christos se naşte, măriţi-L!
            Christos din ceruri întămpinaţi-L!
            Christos pre pământ, înălţaţi-vă!
            Cântaţi Domnului tot pământul
            Şi cu veselie lăudaţi-L popoare,
            Că s’a preamărit”.
            (Din Mineiul lunii Decembrie)
 
Iubiţii mei fii sufleteşti,

Naşterea Domnului nostru Iisus Christos este evenimentul cel mai de seamă, de care s’a putut bucura şi se bucură astăzi omenirea.

Mii de ani suspinaseră oamenii sub povara întunerecului şi a rătăcirilor sufleteşti, pentru a putea relua legătura sufletească cu adevăratul Dumnezeu, în lumina cunoştinţei, ce avea să răsară după cuvântul proorocilor. Generaţiii după generaţii s’au perindat în această sacră nădejde, până ce oştirile îngereşti ale cerului au vestit în coruri deasupra peşterei dela Vitleem plinirea tainei diivine „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pre pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca II 14).

Era ziua cea mare, când semnele cereşti ale atotputerniciei dumnezeeşti, cutremurau şi pe Regii pământului în faţa coborîrei între oameni a împăratului Cerurilor şi al lumii întregi.

Zorii unei noui vieţi s’au ivit pentru omenirea întreagă. Numărul anilor lumii vechi se încheia; o lume nouă îşi aşeza temelia unei vieţi creştine, numârându-şi anii dela această Naştere a Domnului nostru Iisus Christos.  

Transformarea vieţii umane la continentele pământului şi-a început drumul, pătrunsă de acest duh creştin, începând de la răsărit la apus, ca şi soarele lumina zilei. Drumul pe care-l face cultura umană cu tot progresul ei, începând cu Asia, mergând prin Europa, şi ajungând în America, este paralel cu drumul pe care-l face Creştinismul, aşa cum afirmă însăşi istoria omenirei, cu toată obiectivitatea.

Iată de ce Biserica noastră creştină strămoşească, îmbrăcată în haina de sărbătoare, cântă la Naşterea Domnului, după cuvintele marelui nostru părinte bisericesc, Sfântul Grigorie de Nazians: „Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, ca s’a preamărit”.


 
Iubiţi credincioşi,

Întreaga creştinătate de pe faţa pământului, se bucură şi-L preamăreşte pe Domnul nostru Iisus Christos, în prăsnuirea aceleiaşi zile. Putem zice însă, că niciun popor din lume nu este mişcat şi înălţat sufleteşte, la această zi mare, ca poporul nostru românesc. Căci „Crăciunul” i-a rămas o comoară scumpă sufletului său. Sfintele noastre biserici peste tot sunt neîncăpătoare de mulţimea credincioşilor, ce vin să se închine pruncului Iisus, la sfintele noastre altare.

Satele şi oraşele ţării noastre sunt în frământarea acestei bucurii creştine, a marei sărbători. Dela copil până la bătrân, dela coliba săracului până la casa bogatului, bucuria creştină se revarsă în suflete. În deosebi, pentru copii şi tot tineretul românesc, ziua Naşterii Domnului este cea mai aşteptată zi din timpul anului.

Tinerii doresc să reconstituiască cu sufletul lor curat şi neprihănit marele eveniment biblic, atât în credinţa sufletului lor cât şi prin manifestaţiuni exteriorizate, în viaţa lor religioasă. Steaua, vitleemul, moș-ajunul, şi toate colindele noastre româneşti constituesc nu numai o comoară scumpă a vieţii noastre religioase, ci o realitate vie, ce se desfăşoară an de an sub ochii noştri.

Copilaşii noştri creştini socotesc o datorie scumpă de a fi crainicii şi purtătorii vestirii divine a îngerilor, până în cea din urmă colibă a satului, pregătind cu voioşie venirea slujitorilor Bisericii, cu icoana Sf. Naşteri, aşteptată de suflete cucernice cu candelele aprinse. Săracul încă ar trebui să se bucure în această zi mare, căci uşa colibei sale trebue să fie deschisă de o mână milostivă, care să-i aducă ajutoare, dela casa bogatului.

Oraşele se scutură şi ele pentru un moment de sgomotul lor prea obişnuit, lăsând să trăiască şi în mijlocul lor tradiţiile creştineşti ale satelor. Gazetăria zilnică îşi amână lucrurile prea omeneşti, pentru a se îmbrăca şi ea în cucernica haină de sărbătoare şi a înscrie pe paginile ei, cât de multe din învăţăturile Celui ce s’a născut în peştera dela Vitleem.

Această pace şi bună-voire dintre oameni sunt cele mai preţioase daruri, pe care Domnul nostru Iisus Christos le-a dorit dela oameni, încă de când era prunc pe pământ; El le doreşte şi astăzi dela toţi creştinii. Căci inima noastră creştină, sufletul nostru complect încreştinat şi deci însăşi viaţa noastră, cu toate faptele ei, este cel mai preţios dar pe care-l putem aduce Domnului Iisus.

Acesta este răsunetul sfânt al cântărilor Bisericii noastre ortodoxe, pe care le auzim la Naşterea Domnului: „Christos este puterea, Dumnezeu şi Domnul”; cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă strigând: „Din cuget curat întru Domnul prăznuind”. De aceea sărbătoarea Naşterii Domnului din acest an, ne cheamă la reînvierea Mântuitorului Christos în sufletele noastre şi deci în viaţa noastră creştină de toate zilele, pentru a urma pilda marilor sfinţi ai ortodoxiei noastre. Acesta este însuşi înţelesul curat şi înalt al cuvintelor, pe care Biserica ortodoxă le rosteşte în cântările ei, aproape bimilenare:

„Christos se naşte, măriţi-L!
Christos din ceruri, intămpinaţi-L”!
 
Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Să folosim această sărbătoare a Naşterii Domnului, întărindu-ne mai mult credinţa în puterea lui Dumnezeu, adâncindu-ne în suflete dragostea către El, în iubirea noastră creştină faţă de aproapele şi oţelindu-ne voinţa creştină intru virtuţile cele creştineşti.

Dumnezeu a binecuvântat viaţa poporului nostru românesc, încununându-o cu izbânda tuturor bunelor sale gânduri şi aspiraţii, în cele mai grele clipe.

De aceea şi acum, ca părintele vostru duhovnicesc, rugător pururea înaintea lui Dumnezeu pentru voi şi buna propăşire a întregului neam românesc, rog pe Dumnezeu să reverse şi din prilejul acestui praznic asupra sufletelor voastre harul Său mântuitor şi să vă binecuvânteze viaţa căminului vostru, cu toţi cei scumpi ai familiilor voastre, dându-vă sănătate, linişte şi bună sporire întru toate cele ale vieţei voastre creştine, acum şi totdeauna. Amin.
Patriarh, MIRON
Consilier, preot dr. M. BULACU
 
CRĂCIUNUL NOSTRU SFÂNT
de Mircea Dem. Rădulescu
           
            Nămeţi de nea Crăciunul... Crăciunul nostru sfânt...
            Lumini multicolore şi rare cad de sus...
            În stol, ghirlănzi de îngeri coboară pe pământ
            Şi-o stea aprinde vestea că s’a născut Isus!...
           
            Crăciunul nostru, Doamne, precum îl aşteptam.
            Crăciunul, Moş Crăciunul, soseşte iar la noi
            Să fâlfâie legenda şi slava unui Neam
            În falduri de drapele şi ’n fapte de Eroi...
           
            Bine-ai venit în ţară, bătrâne Moş Crăciun  
            Bătrâne Mag din vremuri, tu ce ne-ai fermecat
            Copilăria noastră, s’aprinzi pe altar străbun
            Poveştile creştine ce ’n drum ne-au luminat...
           
            Crăciun ce scrii cu slove de sânge pe izvod
            Crăciun ce vii cu Magii pe drumul glorios
 
            Spre biruinţa Crucii s’aduci peste norod
            Iubirea fără margini a Domnului Christos!
                         
 
 
CRĂCIUNUL
de JUSTINIAN
PATRIARHUL BISERICIIORTODOXE ROMÂNE
 
Dintre toate sărbătorile orânduite şi păstrate de Biserica noastră Ortodoxă, cea mai strâns şi mai organic legată de sufletele copiilor este sărbătoarea Naşterii Domnului, este Crăciunul pe care îl prăznuim şi cei ce am pornit spre asfinţit şi cei abia răsăriţi la viaţă, cu aceleaşi inimi înrourate de năzuinţa spre mai bine şi de nădejdea mântuirii.

De aceia, ne îndreptăm gândul spre copiii scumpei noastre Ţări şi trimitem o caldă binecuvântare acestor mlădiţe către care trebuie să se aplece grija tuturor şi pentru fericirea cărora nici o osteneală din parte ne nu poate fi fără folos. În zilele în care prăsnuim iarăşi, potrivit datinelor străbune, întruparea Celui venit să ne mântuie, vor răsuna din nou satele noastre de cântecele neprihănite ale cetelor de colindători; asemeni îngerilor de acum o mie nouă sute patruzeci şi opt de ani, în aceste zile copiii vor purta din casă în casă solia:

Astăzi s’a născut Hristos!...

... Şi anul acesta, mieii colindători vor întâlni în drumul lor mai puţine porţi înalte zăvorite, decât întâlneau în alţi ani! Iar în casele în care totdeauna erau primiţi ca nişte crainici ai speranţelor, vor găsi mai multă voie bună, mai multă lumină în suflete, mai multă încredere în viitor.

Când Mântuitorul a spus apostolilor săi: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, căci a unora, ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Luca XIX, 14). El ne-a dat nouă poruncă de a căuta mântuirea în neîncetata mergere înainte pe calea progresului şi în păstrarea de către fiecare din noi a acelui isvor de încredere în viitor, care-i nesecat în inimile copiilor, căci copii noştri ne reprezintă pe noi, cu o treaptă mai sus pe scara desăvârşirii.

Pentru aceea spuneam că acum copiii din această Ţară dragă inimilor noastre, întâmpină sfântul praznic al Naşterii Domnului, în împrejurări mult deosebite faţă de cele din trecut: lumea de mâine, lumea care le aparţine lor, nu mai este un semn de întrebare. Ea a început să se clădească sub ochii lor încă neştiutori, din eforturile şi munca fără odihnă a întregului popor muncitor. Noi vedem lumina, dreptatea şi libertatea pe care le aduce şi pentru construirea ei cu osârdie ne trudim. Acum începe să crească moştenirea – singura moştenire binecuvântată de Dumnezeu! – pe care le-o vom lăsa-o.

Omenirea nouă, a păcii, a desrobirii omului de sub jugul semenilor săi, a dreptei răsplătiri a muncii şi a înfrăţirii pentru care s’a născut Hristos, Cel bine vestit de îngerul coborît deasupra Betleemului şi cântat de copiii, cu glasuri sfinţite de curăţenia inimilor, abia în zilele noastre începe să se făurească.


 
Dar pentru a fi încredinţaţi că talantul pe care-l vom lăsa mâine pruncilor de azi nu va fi îngropat şi nu va rugini, se cuvine să ne îngrijim, mai mult ca în trecut, de creşterea şi îndrumarea celor ce vor trebui să primească pe umerii lor greaua misiune a desăvârşirii măreţei clădiri, căreia i-au fost puse acum temeliile, îndemnăm, deci, pe părinţii drept-credincioşi să arunce în pământul bun şi roditor al sufletelor fragete, sămânţa dragostei de muncă, a dorului de luptă pentru apărarea libertăţii care cu atâta jertfă le-a fost cucerită, a iubirii de dreptate şi a cinstirii acelora ce cârmuiesc astăzi cu înţelepciune treburile Ţării, pentru că „aceasta este porunca pe care trebuie să o urmaţi..., ca să vieţuim după voia lui Dumnezeu” (II Ioan I, 6).       Sprijinul şi povăţuirea duhovnicească din partea Sfintei noastre Biserici nu vor lipsi copiilor: Pruncul Hristos, cel venit pentru „prăbuşirea şi ridicarea multora” (Luca II, 34) – scoborînd în ţărână pe înrobitorii lacomi şi trufaşi şi înălţând în libertate şi lumină pe cei umiliţi şi oprimaţi – este a lor!... Ei îl vor găsi vecinic în casa Lui, în casa Tatălui Său, ori de câte ori se vor îndemna să-l cerceteze....

... Şi învăţăturile lui Iisus, întru slava căruia colindătorii trec pragul caselor în aceste zile, nu vor îndepărta pe copii de drumul pe care trebuie să meargă, spre a fi vrednici de moştenirea ce le-o clădesc părinţii lor, ci vor ajuta pe aceşti muguri ai poporului nostru să crească ramuri şi tulpini puternice şi netemătoare de furtuni!...
 
 

Citește și:
Aniversări și comemorări românești: Anghel Saligny, „ctitorul”, despre Podul „Carol I”, inaugurat în urmă cu 130 ani