Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:55 25 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940” Pericle Martinescu şi Crăciunul anului 1940

ro

23 Dec, 2019 00:00 1147 Marime text
„Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”  este al doilea volum din seria de jurnale intime semnate de Pericle Martinescu, diarist de excepţie, martor autentic şi implicat al epocii sale. Pentru el, scrisul are valoare terapeutică, autorul fiind încredinţat că, prin creaţie, îşi regăseşte armonia şi echilibrul interior, trecând astfel mai uşor prin provocările timpului istoric pe care îl trăieşte.
 
 
Consemnând evenimentele anului 1940 - căruia îi este dedicat în întregime acest jurnal intim - Pericle Martinescu le transfigurează prin prisma trăirilor interioare, alternând observaţia obiectivă, de tip jurnalistic, cu percepţia subiectivă.
 
Iată un fragment ce surprinde zilele din preajma sărbătorilor de sfârşit de an, petrecute în Bucureştiul ameninţat de apropierea războiului, prilej de reflecţie asupra unor teme precum iubirea, prietenia, istoria, libertatea, viaţa - cu luminile sau amăgirile sale.
 
„Se apropie Crăciunul. Dar nu un Crăciun la fel ca celelalte. Parcă lipseşte bucuria de altă dată din preajma sărbătorilor, nu mai e nici bogăţie, nici fervoarea de pe străzi şi din magazine. E un Crăciun prozaic, lumea îl aşteaptă fiindcă trebuie să fie, fiindcă nu se poate evita. Ţara e mică, armata nu mai primeşte vizita regelui, de sfârşit de an, pe graniţa de vest, la Tisa, ori la est, pe Nistru, ca anul trecut. Reducerile pe CFR s-au anulat anul ăsta, de sărbători. Anul ăsta basmele au dispărut, trăim în realitate. Un Crăciun cu soldaţi germani - pomuri şi serbări pentru ei - şi cu bazaruri legionare; un Crăciun cu sărăcie, cu oameni nevoiaşi peste tot, subvenţiile tăiate, fără gratificaţii la serviciu, fără „ajutoare", fără numere festive de gazete, cu pagini suplimentare, unde să pot scrie şi eu ceva ca să am un ban în plus. Calic Crăciun 1940! 
 
Astăzi, duminică, am stat mai mult în casă. Azi noapte n-am dormit deloc, fiind aici cu o fiică a Evei, care a stat până dimineaţa. O, ce aer curat, sănătos, înviorător era azi dimineaţă, când am ieşit puţin din casă. După amiază a venit L. Ce va spune oare despre mine d-na M. si ceilalti? Că m-am stricat de tot. Pe L. o chemasem eu de fapt, de ieri. Trebuia să ne vedem, înainte de a pleca în vacanţă. A venit şi am stat de vorbă toată după amiaza, ca totdeauna. Mi-era dragă ochilor şi inimii, şi asta mi-era de-ajuns. Când a plecat, i-am dat nişte bani ca să-şi cumpere ceva de Sărbători, cadoul meu. 
 
Acum vreo zece zile îi mai dădusem cinci sute de lei, dar ştiu că i-a risipit pe nimic. Nu poate păstra banii, nu-i poate cheltui cu folos. Dar asta e treaba ei, principalul este că pot să-i dau din când în când. Pe chestia asta am avut o discuţie. De ce-i dau bani. Că se simte jignită, că n-are să mai primească. li dau fiindcă ştiu că trebuie să-i dau: unei prietene, ca şi unui prieten, am dreptul să-i fac un cadou. Acum două zile i-am dat cinci sute de lei lui Ceglokoff, fiindcă ştiam că are nevoie. Ştiu ce înseamnă să nu ai bani; L. îi risipeşte, dar decât să-i risipesc eu, mai bine îi dau ei. 
 
Este, oricum, o bucurie pentru ea şi când îi fac această bucurie capătă convingerea că are un prieten care ţine la ea. Ah, dacă aş avea bani mulţi, ce fericiţi ar fi cei din jurul meu - căci, din nenorocire, sunt foarte mulţi oameni pentru care fericirea constă mai mult în bani. Oricât de mari eforturi 250 www.ziuaconstanta.ro sufleteşti ai face pentru cineva ca să-i dovedeşti prietenia sau chiar dragostea nu izbuteşti niciodată să ajungi la rezultatul pe care-l atingi cu câţiva lei. Nu există om pe care să nu-l câştigi cu un pumn de bani. Bineînţeles, eu nu fac asta, dar oamenii nu simt adevărata bucurie sufletească ce le-o transmiţi, dacă nu pui şi puţine parale. Pentru asta dau, când am. 
 
Astăzi telegramele de pe front anunţă un bombardament englez asupra Berlinului. Catedrala din capitala Reichului a „fost atinsă", spune comunicatul german şi pagubele se cifrează la 1.500.000 mărci. Au fost şi alte pagube, precum şi victime omeneşti. Acum două nopţi am avut un vis ciudat. Se făcea că eram la Londra. Căzusem acolo doar pentru o zi. Atmosfera era interesantă, mai mult stranie. Toată populaţia stătea la marginea unui oraş bizar ca o gravură din secolul al XIV-iea, sub cerul liber. Spuneau că „au evacuat" din cauza bombardamentelor. Spre seară, toată lumea a intrat în oraş. Mare învălmăşeală. 
 
Îmi părea rău că venisem numai pentru o zi; aş fi vrut să stau mai mult, să văd, să cunosc, să trăiesc evenimentele de acolo. Ceva mă chema însă urgent în ţară. În oraşul acela bizar, căruia îi spuneam Londra, erau tot felul de fortificaţii şi adăposturi antiaeriene, de beton. Cineva îmi arăta un zid ciocnit, unde spunea că s-au înecat cei patru mii de germani, care au încercat să debarce în Anglia la 16 octombrie. (Londra era pe ţărmul mării în visul meu). La un moment dat şi-au făcut apariţia avioanele germane. Se apropiau de oraş, aruncau bombele şi se retrăgeau imediat. De trei ori au venit, au aruncat bombele şi au plecat. Lumea se ascundea pe unde apuca. Bombele cădeau însă numai în mare; nici una n-a căzut pe uscat.
 
Până la sfârşit, aflasem că obiectivul lor era nu să atace oraşul, ci să mineze marea, căci, de fapt, bombele erau mine. După ce se retrăgeau avioanele, marinarii englezi scoteau din apă câte două, trei mine şi le demontau. Tot ce se petrecea acolo era straniu însă - ca într-un vis. O lumină fosforescentă, un colorit uimitor, într-o lume de pe alt tărâm, cu oameni, construcţii şi avioane la fel ca cele din lumea noastră. Îmi părea rău că nu pot să rămân acolo mai mult de o zi. A doua zi se făcea că am şi plecat - chiar în momentul când m-am trezit din somn. 
 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 
 
„Pe Viaţă n-o interesează popoarele, o interesează indivizii”
 
23 decembrie
Astăzi a nins toată ziua cum cred că rar se întâmplă să ningă la Bucureşti. De la ora 6 dimineaţa până la 6 seara a viscolit fără întrerupere, acoperind oraşul cu un strat foarte gros de zăpadă. Pe unele străzi nu se poate întâlni om cu om, fără ca unul să nu se cufunde în troianul de nea, deoarece potecile care s-au făcut abia pot permite avansarea unui trecător într-o singură direcţie. În schimb, seara aceasta este o feerie, ca în basme. 
 
E cald şi peste tot se aşterne o simfonie în alb, mai ales în raza de lumină a becurilor electrice unde zăpada capătă sclipiri ireale şi o imaculare de vis. Colindătorii cântă prin uşile magazinelor, pe la vitrine, exaltând parcă de bucurie că au parte de o iarnă sublimă. Căci e, într-adevăr, o iarnă pe care nu poţi să n-o îndrăgeşti, în ciuda mizeriilor pe care le ascunde sub hlamida ei fermecătoare. Am fost la SSR, unde s-au strâns toţi scriitorii şi scriitoraşii din Bucureşti, în aşteptarea tradiţionalului „ajutor" de Crăciun. Eu nu l-am căpătat, fiindcă „n-am fost trecut pe listă". 
 
M-a impresionat mizeria morală de acolo. Să visezi, să scrii, să trăieşti într-o lume frumoasă de poezie şi himere, să scoţi din inima ta cântece sau imagini pe care lumea le cere şi l.e îndrăgeşte - şi să fii obligat să faci anticameră la o casierie, laolaltă cu toţi rataţii, inculţii, beţivii şi scribii de ocazie, pentru 500 lei! Ce trist! Dar asta este viaţa. Secretul e să priveşti mizeriile ei cu un ochi indulgent şi să te amuze, ca un spectacol la care asişti din întâmplare. Totuşi, seara asta mi-a oferit şi o bucurie. 
 
M-am întâlnit pe o pârtie de zăpadă cu El şi cu viitoarea lui soţie. Îmi vine greu să cred că Ion se însoară, însă de data asta e ceva serios. Tribulaţiile lui matrimoniale sunt, în sfârşit, încununate de succes, după atâtea şi atâtea căutări, încercări, iluzii şi deziluzii. Sunt convins că e ceva serios, fiindcă nu mi-a povestit, ca alte dăţi, cu lux de amănunte, noua lui idilă, asupra căreia a păstrat acum o discreţie ce nu-i prea stă în fire, mai ales faţă de mine, sfetnicul şi duhovnicul lui cel mai apropiat. Îmi spusese doar, cu vreo zece zile mai înainte, că se însoară, şi atât.
 
Nu-i vorbă, nici nu prea am avut timp (adică el n-a avut) să stăm de vorbă mai pe îndelete. Astă seară, m-am întâlnit cu ei pe o cărare îngustă pe zăpadă. Totul era alb înaintea lor, în jurul nostru, alb ca o nuntă. Le-am dorit în sinea mea ca întreaga lor viaţă să fie o feerie albă, o simfonie, un cântec. Şi cred că are să fie, deoarece pe el îl consider în stare să facă din viaţă un lucru frumos, căci o cunoaşte bine, o înţelege, o iubeşte, iar ea - o fiinţă simpatică, studentă la Litere - mi-a lăsat impresia, din cele câteva clipe cât am stat de vorbă, că poate să-l acompanieze cu toată virtuozitatea în dorinţa lui de a-şi făuri o căsnicie fericită. Pe la ora 1 O, el a venit la mine, foarte emoţionat, să-mi spună ce bine i-a părut că ne-am întâlnit din întâmplare pe stradă, că i-am cunoscut „aleasa inimii" şi să-mi mărturisească ce înseamnă pentru el cartea pe care o joacă acum, că fata are o zestre frumoasă, îi e dragă şi îşi pune toată nădejdea în viitorul lor plin de făgăduinţi. 
 
Am fost fericit să văd că unul din prietenii mei - cel puţin unul - e mulţumit de viaţă şi se simte răsplătit. E şi firesc, Ion n-a spus niciodată nu vieţii. A iubit-o cu pasiune, cu nebunie, cu adevărată tinereţe, şi viaţa - care e feminină - nu l-a ocolit, i-a împărtăşit dragostea lui. Acum îi deschide braţele şi-l primeşte la sânul ei, după ce atâta vreme îl amăgise mereu. lată un om care poate să spună că anul 1940 i-a adus noroc. Are pentru ce să spună şi trebuie să o spună, indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea aceasta. Pe Viaţă n-o interesează popoarele, o interesează indivizii. 
 
Când aceştia nu sunt în termeni buni cu ea, nu sunt nici popoarele. De obicei, însă, oamenii se depărtează fără să-şi dea seama de Viaţă, creându-şi complicaţii spirituale sterile, angajându-se în ideologii abstracte, în lupte politice violente, în războaie sângeroase - şi toate acestea sunt dincolo de viaţa noastră personală, pe care o trădăm prin ele, trădându-ne pe noi înşine. Ion se însoară. Un eveniment important şi esenţial în viaţa lui. Am sentimentul că rămân singur. După plecarea lui Anton în Grecia, îl pierd şi pe el acum ca partener de joc. Şi sunt aproape cincisprezece ani de când o ducem împreună pe mişcătoarele valuri ale vieţii. 
 
#„Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”
#Autor Pericle Martinescu
 
Mai multe pagini de jurnal puteţi citi accesând volumul Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”,  disponibil integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 121 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Citeşte şi :
 
 
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari