Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:44 09 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreșteDobrogea141 Un nou titlu în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940“, de Pericle Martinescu

ro

18 Nov, 2019 00:00 567 Marime text

Din memorialistica scriitorului Pericle Martinescu, am ales cel de-al doilea volum al seriei de jurnale, Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940, care acoperă cu rigurozitate anul 1940, din prima până în ultima sa zi.

În nota sa specifică, de „vagabond al spiritului” pendulând între aspirații nedefinite, elanuri creatoare, nehotărâri sau renunțări, tânărul de 29 de ani își începe anul în București, singur, obosit și blazat, regretând că nu a rămas cu familia la Constanța.
Iarna și frigul năprasnic de Bobotează nu prea îi sprijină creativitatea, căci, în odaia lui somptuoasă, plină de tablouri și de cărți aparținând arhitectului care stătuse cu chirie înaintea lui, e o atmosferă polară, în care nu se poate lucra.

Din cauza frigului, scriitorul stă mai mult prin oraș, la bibliotecă, la cenaclu sau la cinema.
Apar, ca și în primul volum al jurnalului, Vulcanul iubirii“, de asemenea, disponibil în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, evocările misterioasei L., trecerile ei meteorice prin viața junelui bibliotecar, povestea de dragoste tragică și frumoasă deopotrivă, considerată de diarist „calvar și bucurie, taină și farmec”.


O vizită la Camil Petrescu îi prilejuiește momente de introspecție, căci faimosul romancier îl califică drept oportunist și „haotic”, fără a înțelege că de fapt e vorba de o lipsă autoimpusă de atașamente, de o libertate interioară, ce îi creează un tumult spiritual care îl împiedică să se oprească și să aprofundeze vreun domeniu anume.
Pericle Martinescu adoră să scrie despre lucruri contradictorii, întotdeauna cu pasiune și convingere, scrisul are pentru el efect terapeutic, chiar afirmând la un moment dat: „eu scriu ca să nu mor”.
 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF


Un moment antologic este prima sa experiență ca și „conferențiar”, în care urmează să vorbească despre Romanele de război, la o șezătoare organizată într-un „Ateneu” de cartier, în Calea Floreasca. Însă publicul se dovedește complet dezinteresat, iar autorul povestește cu umor și autoironie despre comedia bufă a „culturii la periferie”.
Jurnalul e o spovedanie cu multe momente de melancolie, apatie, epuizare, dar și clipe de entuziasm pentru vreo carte, vreun pictor sau vreun film recent vizionat.

Mai sunt consemnate vise, înmormântarea lui Nae Ionescu, intrarea nemților în București și instaurarea regimului de război, cu capitala scufundată în beznă sub camuflaj. Ultimele zile ale anului 1940, tânărul le petrece la Viișoara, cu cei dragi, nota generală de final a acestui volum fiind una de voioșie și optimist.
Îi vine, cu această ocazie, ideea unui nou roman, „Visul cavalerului”, despre un alter-ego al său, un om care oscilează între contemplație și acțiune, „îndrăgindu-le pe amândouă și neputându-se hotărî pentru nici una”.


Citește și:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreșteDobrogea141 Pericle Martinescu, scriitorul Dobrogei

#sărbătoreșteDobrogea141 Un nou titlu în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim 1936-1939. Vulcanul Iubirii“, de Pericle Martinescu

Ti-a placut articolul?

Comentarii