Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:02 25 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu Panait Istrati - printre pistoale și autografe

ro

12 Mar, 2020 00:00 855 Marime text


În volumul „Umbre pe pânza vremii“, Pericle Martinescu a adunat o impresionantă galerie de portrete ale unor mari creatori care i-au fost contemporani și pe care autorul i-a cultivat și i-a admirat.
Unul dintre capitole este dedicat întâlnirii cu Panait Istrati a tânărului traducător, în contextul în care acesta intenționa să publice transpunerea în limba română a unui volum semnat de Nikos Kazantzakis, în care unul dintre personaje era chiar Istrati, prieten intim cu scriitorul grec.
 

 

„În cursul anului 1932, ca tînăr student și asiduu cititor al bibliotecii Facultății de Litere și Filosofie din București, răsfoind, ca de obicei, revistele noi intrate recent în fondul bibliotecii, ochii mi s-au oprit asupra unui titlu și asupra unui nume ce mi-au stîrnit dintr-odată o mare curiozitate: Toda-Raba, roman de Nicolai Kazan. Opera era publicată în două numere consecutive din vara precedenta ale mensualului parizian La Revue des Vivants. Aceasta era o revistă a noii generații de scriitori francezi (generația lui Malraux), înființata și condusă de Bertrand de Jouvenel, pe care o urmăream cu mult interes pentru dezbaterile vii și originale, de mare actualitate, avînd și multe colaborări internaționale - întâlnite în paginile sale dense, în format de carte, dar de dimensiuni ceva mai mari decît cele obișnuite.
 
Înregistram pentru întîia oară numele lui Nicolai Kazan, absolut necunoscut mie, care nu-mi spunea nimic în momentul acela, dar povestirea semnată de el mi-a atras atenția mai întîi prin titlul acela pregnant, cu rezonanță exotică și ezoterică, apoi m-a electrizat pur și simplu - acesta e cuvîntul! - de la primele rînduri prin stilul și conținutul ei. Era o narațiune de vreo 200 pagini, greu de încadrat într-un gen literar - putînd fi privită ca roman, ca reportaj, poem sau confesiune - și avînd ca temă o călătorie prin Uniunea Sovietică în anul 1927, cu prilejul celei de-a zecea aniversări a Revoluției din Octombrie. (Toda-Raba, personajul titular, era un negru venit la Moscova dintr-o țară din Africa, să se prosterneze la mausoleul lui Lenin. (Într-una din limbile africane «Toda-Raba» ar însemna «Voie bună».) Autorul însuși, într-o scurtă notă de la început, o prezenta ca pe o carte «lucidă și vizionară, veridică și sîngerîndă», a cărei lectură a avut asupra mea, cum am spus, efectul unui șoc ce mi-a zguduit întreaga ființă.
 
Totul era acolo nou, pasionant, tratînd o problematică palpitantă pentru perioada respectivă și la o temperatură intelectuală de o tensiune extremă și incitantă. Profund răvășit de această povestire, trăiam sub înrîurirea ei obsedantă, eram aproape traumatizat sufletește și spiritual de imaginile, ideile, oamenii și întîmplările întîlnite în acele pagini, încît, ca să mă eliberez, m-am hotărît să o traduc în românește. Era singura soluție terapeutică de a scăpa de sub efectul unei lecturi ce mă urmărea cu o îndîrjire tiranică. În decurs de cîteva săptămîni, Toda-Raba a și fost, astfel, transpusă în limba română.
Traducerea odată încheiată (vreo trei caiete scrise de mînă), am predat-o lui Petru Manoliu, deoarece vedeam, din rubrica lui zilnică «Țintar» de la ziarul Credința, că avea întinse relații cu editorii bucureșteni, rugîndu-l să-mi dea o mînă de ajutor; după ce a citit povestirea, fiind și el tot așa de entuziasmat (a și scris, imediat, o notiță la «Țintar» despre ea); Manoliu a prezentat manuscrisul la Editura Hertz (o editură activă, cu un profil cosmopolit, ce dispunea de o mare publicitate), în speranța că o asemenea carte își va găsi locul acolo și va avea șansa de a vedea lumina tiparului și în România. N-a avut această șansă, se înțelege, în schimb mie ea mi-a oferit o altă surpriză. Revenit de puțin timp în țară și stabilit în București, Panait Istrati, în urma unui aranjament cu editorul Marton Hertz (acesta se obliga să-i publice întreaga operă în romanește), era cooptat consilier literar al editurii unde manuscrisul meu tocmai fusese depus pentru lectură. Fără să fi prevăzut sau să mă fi așteptat la așa ceva, traducerea mea (cele trei caiete scrise cu cerneală) a ajuns în mîinile lui Istrati.
 
Cînd a văzut această traducere a unei opere despre care el știa că a fost așternută pe hîrtie, dar pe care încă n-o citise, celebrul scriitor nu și-a putut stăpîni o exclamație de surprindere și bucurie. Avea și de ce! Unul din personajele romanului Toda-Raba (anume Azad) era el însuși, Panait Istrati! Acțiunea cărții relata, în linii generale, aventura și experiențele trăite de el, cu puțini ani în urmă, În Uniunea Sovietică.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

În mod firesc și înainte de a întreprinde vreun demers editorial, Istrati a ținut să-l cunoască numaidecît pe traducător, lăsînd vorbă să mă prezint cît mai repede cu putință la domiciliul său. Și astfel, într-o după-amiază de pe la sfîrșitul primăverii lui 1933, m-am înfățișat în micul apartament din strada Paleologu, în ziua și la ora fixată de el, cînd era dispus să mă primească. Nu mai vorbisem niciodată cu Panait Istrati, însă omul îmi era atît de apropiat sufletește, prin opera lui, încît mă duceam la el cu sentimentul că aveam să mă reîntîlnesc cu o veche cunoștință. De fapt, cu cîteva săptămîni mai înainte, fusesem martorul unei scene ce m-a impresionat profund ; atunci l-am și văzut pentru prima dată pe autorul Chirei Chiralina, într-o situație-limită, aș zice, și asta mi-a relevat autentica lui personalitate, făcîndu-mă să-i acord și mai mult credit în prețuirea mea. Îi apăruse o nouă carte, Casa Thuringer, dacă nu mă înșel, și autorul fusese invitat să asiste la lansarea ei în incinta librăriei Alcalay din inima Capitalei. Era o zi de primăvară, prin aprilie cred, călduță, dar cam mohorîtă, și Istrati stătea îmbrăcat cu pardesiul la măsuța așezată în mijlocul librăriei, oferind autografe pe noul său volum.
 
Alături de el, pe scaunul din stînga, se afla soția lui, iar în jurul lor o mulțime de solicitanți așteptau la rînd să capete o dedicație omagială pe proaspătul roman. Eu, rătăcit întîmplător pe acolo, priveam impasibil, dintr-un colț mai retras, acest tablou aproape solemn, avînd în el ceva festiv, cînd scriitorul de faimă mondială dădea, pentru întîia oară, autografe la București.
 
Deodată, prin grupul de admiratori ce se pregăteau, cu volumele în mînă, să primească mult rîvnita semnătură, își face apariția o echipă de patru indivizi, destul de tineri altfel, dar cam pletoși și certați cu disciplina, care se opresc în dreptul scriitorului și-l amenință cu pistoalele, cerîndu-i pe un ton poruncitor să înceteze această «mascaradă» și să părăsească imediat localul. In clipa aceea s-a produs un lucru extraordinar. Istrati s-a ridicat ușor în picioare și, cu mult sînge rece, și-a vîrît mîna sub pulpana pardesiului lung, a scos dintr-un buzunar un revolver și l-a pus pe masă, acoperindu-l cu palma.
- Dacă vreți să ne duelăm în felul acesta, sînt gata s-o fac! îi apostrofă el pe cei patru agresori.
 
Gestul lui a avut un efect psihologic nemaipomenit. Intrușii au amuțit pe loc, ca fascinați, de parcă le-ar fi apărut în față Arhanghelul însuși cu sabia trasă către ei. Toată lumea a rămas încremenită. Scena s-a petrecut doar în cîteva secunde. Tinerii pletoși, dezarmați de această ripostă atît de fermă și temerară, au bătut în retragere și s-au volatilizat ca niște fluturași, dispărînd din librărie. Dar nici scriitorul n-a mai putut continua să dea autografe. Era extrem de surescitat. Și-a cerut scuze, și-a luat soția de braț și s-a retras într-un birou alăturat... Fusese, desigur, prevenit de eventualitatea unor astfel de întîmplări și era pregătit să le înfrunte cu bărbăția omului care trecuse prin multe la viața lui ...
 
Cu această imagine proaspătă și stăruitoare în minte, mă prezentam acum la Panait Istrati, hotărît să-i vorbesc despre incidentul acela dramatic la care fusesem martor ocular și să-mi creez astfel o introducere la întîia vizită ce i-o făceam acasă. Dar primele mișcări ale întrevederii noastre au căpătat altă turnură.
De acum am ajuns la adresa indicată, urcînd la apartamentul de la etajul întîi, am fost introdus într-o cămăruță cu fereastra spre soare, ordonată și curată ca o rezervă de sanatoriu, unde Istrati stătea întins pe pat, acoperit cu un pled moale de culoarea miriștei afînate. Pe un perete sclipea un tablou în nuanțe vii, dar n-am reținut ce reprezenta, iar la capul suferindului, pe colț și pe cealaltă latură a patului, era suspendat un raft de lemn rășluit și dat cu baiț, unde se afla un lung șir de cărți, în formate, culori și caractere tipografice foarte variate, așezate acolo ca să fie la îndemînă. Cărțile însă păreau că sînt puse așa, în locul acela, tocmai ca să fie păzite mai bine de stăpînul lor, care părea că le păstrează ca pe o comoară scumpă a vieții lui. Erau exemplare din operele sale tipărite în diferite limbi și țări ale pămîntului, purtînd emblemele celor mai diverse edituri din lume, și care stăteau acum alături, rînduite cu grijă pe policioara din strada Paleologu.
 
- Dumneata ești?! m-a întîmpinat el fără nici un alt preambul, de cum am pășit pragul acelei odăițe luminoase și cochete. Am simțit cum privirile lui agere, țîșnind de sub ochelarii cu rame groase de baga, mă măsurau de sus pînă jos, cu mirare și surprindere, ca și cum el s-ar fi așteptat să vadă în acel moment un altfel de om decît omulețul care-i intrase pe ușă.”

 
#citește mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ 
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Sursa foto: capură YouTube/Arhivă TVR

Citește și:
 

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu Strania înmormântare a lui Nae Ionescu

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: „Votat Plebiscitul. 2 martie 1941”

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Întâlnire tulburătoare cu Bacovia, cu un an înainte de a trece pe „tărâmul celălalt”

#DobrogeaDigitală „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Sărbătorind doctoratul lui Mircea Eliade, în Târgul interbelic al Moșilor

 #DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu și Eugen Ionescu - corespondență din Paris
 
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu și Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraș adormit
 
#DobrogeaDigitală „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”: Pericle Martinescu și Crăciunul anului 1940   
 

Comentarii








Cele mai recente postari