Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:30 28 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța” Salutul între preoți

ro

24 Sep, 2020 00:00 1847 Marime text

Din cele mai vechi timpuri, comportamentul preotului a fost supus atenției publicului, fie că vorbim de credincioși sau nu. Printre gesturile pe care le face des un slujitor al Domnului este și acela de a saluta, și, în mod special, de a saluta un alt preot.


Acest aspect este subiectul unui articol semnat de arhidiaconul Grigore Nicolau, publicat în revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 7-8, anul IV, iulie-august, 1927.


Autorul, plecând de la îndemnul biblic „Fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu petrecerea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (Tim. I. cap. IV, 12), consideră că preotul nu are doar datoria de a predica poporului, ci și pe aceea de a fi el însuși pildă, pentru ca predica sa să prindă rădăcini în inimile credincioșilor.


Nemulțumit de felul în care unii preoți se salutau în perioada interbelică, arhidiaconul Grigore Nicolau începe articolul printr-un exemplu de salut, care astăzi se practică în mod constant doar în mănăstiri:
 

În copilăria mea am văzut cât de frumos se salutau preoții bătni. Eram de faţă, odată, când s'a întâlnit preotul din satul nostru cu cel din satul vecin. Ce credeți că au făcut ei? Nici au dus mâna la cap, nici la gură; ci, preotul străin (era ceva mai tânăr), plecându-se în faţa celui din satul nostru, cu mâna dreaptă la pământ, a zis: Pentru rugăciunile ..., iar al nostru răspunzând „amin”, ambii şi-au sărutat mâinile şi apoi s'au întrebat de sănătate şi altele. Nu mai vorbesc de ceea ce s'a petrecut în sufletul meu atunci, dar nu pot uita cu câtă evlavie și respect îi priveau câțiva credincioși din satul nostru! Dăduseră pildă frumoasă, bătrânii”.



Salutul „Pentru rugăciunile părinților noștri, Doamne iartă-mă pe mine păcătosul” și răspunsul „Amin”, poate fi auzit azi atât în mănăstirile de călugări, cât și în cele de maici, de cele mai multe ori primul care salută fiind în grad inferior interlocutorului. Dar, la începutul anilor 1920, preoții aveau diverse forme de salut:


Mi s'a întâmplat, de multe ori, să văd pe stradă preoţi trecând la deal şi la vale, şi n'am găsit la doi din ei același fel de salut. Unii salută aducând mâna dreaptă, sau şi pe stânga, la cap, în chip soldăţesc. Alţii o duc la gură, unde fac cu ea câteva mișcări spre buze, un fel de bezele Dar ceea ce e şi mai trist, am observat şi de aceia, mai cu seamă dintre preoţii de la ţară, care trecând pe lângă alt preot, sau pune capul în pământ şi trece înainte cu cea mai mare indiferenţă, sau deși priveşte către el, ţine capul mai drept de cât militarul care trece în defilare pe dinaintea superiorului său. Şi, pe când acestea se petrec între preoţi, vezi pe oamenii de celelalte condiţiuni sociale, pe credincioşi, care aişteaptă pildă de la preot, salutându-se între ei frumos: militarul după regula lui, laicu după obicei şi aşa mai departe; noi, însă, nu. Si apoi să ne mai plângem că nu ne salută poporul, că e indiferent faţă de noi?”.



Pentru a veni în sprijinul preoților, arhidiaconul Grigore Nicolau prezintă, din punctul său de vedere, care ar trebui să fie comportamentul acestora atunci când se întâlnesc:

Pentru timpurile de astăzi, când se cam ridiculizează aproape tot ceea ce a format frumosul în trecutul nostru religios, n'aş fi nici eu de idee să se mai obicinuiască, mai ales la oraşe, salutul pe care l-am văzut la preoții bătrâni, de care vorbit mai sus; dar iată, după mine, cum ar trebui să se facă salutul între preoți:
1). Când ei se cunosc şi au vreme de vorbit întinde mâna unul altuia cuviincios şi vor sta, puţin de vorbă;
2). Când nu se cunosc (ceea ce e foarte dureros şi iată necesitatea de conferințe preoțești sau cercuri culturale în toată țara), atunci cel cu culionul pe cap e de ajuns să se plece către fratele său, iar cel cu pălăria, să şi-o ridice puţin de pe cap, căutând spre celălalt, fie pentru a-i răspunde, fie pentru a'l saluta;
3) În nici un caz, nu e bine, cred, salutul să se facă prin plecarea capului, când preotul are pălăria; apoi,
4) Să se ţină socoteală de bătrâneţe. de vechimea în hirotonie, de rangurile distinctive, dacă se cunosc, de posiţiunea preoţilor în cler, diaconii de superioritatea preoţilor, etc, şi, cei mai mici, să se plece mai întâi, celor mai mari; cu toate că, chiar dacă şi aceştia ar apuca înainte cu salutul, nu greşesc, nici le scade ceva; căci toate trebuie să le facem spre zidire. unul altuia îngăduind, unul pe altul cu cinstea mai mare făcând, dar numai să ne salutăm” .



#citește mai departe în revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 7-8, anul IV, iulie-august, 1927.


Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.


Citește și:

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța”: Ion (Jean) Dinu văzut prin ochii unui contemporan
 
Comentarii








Cele mai recente postari