Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:39 30 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța” Ion (Jean) Dinu văzut prin ochii unui contemporan

ro

21 Sep, 2020 00:00 1956 Marime text

Promotor al culturii și învățământului dobrogean în perioada interbelică, teologul și avocatul Ion Dinu din Adamclisi a ajuns să fie recunoscut și pe plan național, prin activitatea pe care a dedicat-o promovării Peșterii din pădurea de la Ion Corvin, județul Constanța, unde, potrivit tradiției locale, a locuit și propovăduit Sfântul Apostol Andrei.



Colaborator apropiat al episcopilor de Constanța, Ion (Jean) Dinu a semnat mai multe articole în revista eparhială „Tomis”. Impresionați de activitatea sa culturală și socială, revista „Tomis” i-a dedicat un articol, prin condeiul unui redactor, care se semnează doar cu litera „R”.


Astfel, portretul avocatului Dinu apare zugrăvit în articolul „O personalitate teologică locală”, publicat în „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 9, anul XVI, septembrie 1939.


Ion Dinu s-a născut la Oltina, județul Constanța, pe 26 decembrie 1890. După absolvirea Seminarul teologic din Bucureşti, a urmat cursurile Facultății de Teologie, tot la Bucureşti, la finele căreia s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași. Pe aceasta avea să o termine abia după Primul Război Mondial. În anul 1919, Ion Dinu înfiinţează la Adamclisi Gimnaziul mixt Traian, prima instituţie de învăţământ secundar rural de după război, iar mai târziu va frecventa cursurile de vară ale Universităţii din Dyjon – Franţa, unde obține licenţa în studii istorice şi literare. Ulterior va obține și titlul de doctor în teologie la Universitatea din Cernăuţi. Ultima parte a vieții sale a stat sub umbra persecuției regimului comunist.


Este colaboratorul de toată valoarea al revistei noastre”

Revenind la articol, autorul subliniază capacitățile intelectuale ale lui Ion Dinu și strânsa colaborare a acestuia cu Episcopia Constanței:
 

Dl. Dr. Ion Dinu, modestul avocat de la Adamclisi, e un exemplar rar între puţinele minţi de înaltă cultură, câte posedă Dobrogea. (...) O altă curiositate, ce o posedă e îşi trece timpul cu lucruri mici, articole de gazetă, cu adânc fond, lucrări obişnuite, mici, pe când îl socotim capabil de opere mari şi monumentale, cum este nevoie pentru cultura noastră teologică. Este colaboratorul de toată valoarea al revistei noastre şi din articolele publicate, se cunoaşte fondul ce posedă. Un distins personaj de la centrul nostru bisericesc îşi arăta regretul, că nu-l cunoaşte şi n'are posibilitatea să-l vadă. Cântăreţ la biserica din satul unde locuieşte, leafa o dă pentru înfrumuseţarea sfântului locaş. De la înfiinţarea actualelor corporaţii, e consilier al secţiei culturale a Eparhiei şi ilustrează acest loc.

 

DESCARCĂ REVISTA ÎN FORMAT PDF



Cu mult timp înainte ca în Adamclisi să existe un muzeu, atât de necesar unei zone încărcate de istorie (actualul muzeu adăpostește piesele originale de la Monumentul Tropeum Traiani), casa lui Ion Dinu adăpostea obiecte istorice adunate de peste tot, accesibile tuturor celor care doreau să le vadă. Mai mult, „muzeul” lui Ion Dinu era încărcat și cu o colecție bogată de cărți rare:
 

În o parte retrasă a satului, cu linişte de câmp, vizitând locuinţa D-lui Dinu, nu-ţi face impresia că eşti într'o gospodărie, ci într'o instituţie de antichităţi şi de înaltă cultură universală. Chiar construcţia casei, măruntă, lumină puţină, ca în muzeele unde se urmăreşte a influenţa lumina asupra delicatelor lumini, ce formează obiectul de artă. D-lui posedă un muzeu bibliotecă, nu o simplă bibliotecă, cum putem avea fiecare din noi. (...) Are peste 500 de obiecte de artă veche, în special religioasă, cele mai multe de origină locală, dar te miri de unde le-a putut culege, chiar când un muzeu regional nu le posedă. (...)


În prima sală cum intri are muzeul şi biblioteca, iar în a doua lucruri şi obiecte numai de altar. Socoţi că e o biserică a cultului său, aşa cum şi-a imaginat-o şi acum o trăieşte. Biblioteca în mai mult de zece dulapuri mari şi etajere, posedă opere rare şi de multă valoare, mai ales pentru teologie. (...) Orice carte vei deschide şi nu din cele ce avem fiecare din noi, ci voluminoase şi rari, e subliniată cu diferite culori şi adnotată, foi îndoite, semne puse. (...)


Un prieten al D-lui, care e mai des în anturaj şi asemenea teolog şi cu fond, spunea cum au făcut o prinsoare, că va nimeri noaptea pe întunerec orice carte din bibliotecă, ceea ce s'a întâmplat, câştigând pariul. Are un muzeu-bibliotecă, ce ar putea interesa mult regiunea dobrogeană şi mai ales cultura teologică”.



# „Tomis. Revista eparhială de Constanța”

#citește mai departe în „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 9, anul XVI, septembrie 1939.

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.


Citește și:

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța”: În urmă cu nouă decenii, la Constanța era brevetată prima metodă modernă de întocmire a orarului școlar


 
Comentarii








Cele mai recente postari