Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:42 02 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Opera de patrimoniu construit a Regelui Carol I va rămâne de neegalat în istoria României

ro

10 Oct, 2020 00:00 2733 Marime text

La capătul a aproape cinci decenii de domnie (mai precis 48 de ani), primul rege al României, Carol I, se stingea brusc din viață la vârsta de 75 de ani. Se spune că ar fi murit de inimă rea, frământat de respingerea, de către Consiliul de Coroană, a alinierii României la Puterile Centrale în primul război mondial.

În Dosarele istoriei, An III, nr. 4 (20), 1998 Dan Berindei scrie: „Se zbătea sărmanul îngrozitor – nota I. G. Duca în Amintirile sale -, nu dormea nopţi întregi, slăbea, era un chin fără ieşire… După 47 de ani de fericită domnie, nu se putea închipui un mai tragic sfârşit”.



Deznodământul a survenit pe neaşteptate. Îl descrie tot Duca, după ceea ce îi povestise primul ministru, Ionel Brătianu:

„Pe la 5 dimineaţa se trezise plângându-se că nu poate respira. Regina Elisabeta a sunat după ajutor şi a trimis în grabă să cheme pe dr. Mamulea. După cîteva minute, suveranul a oftat din greu de două-trei ori şi a aplecat uşor capul. Regina a crezut că doarme. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României, îşi dăduse, însă, după 48 de ani de rodnică domnie, obştescul sfârşit. Frământările sufleteşti ale ultimelor luni fuseseră peste puterile organismului său îmbătrânit, ele l-au omorât. Când doctorul Mamulea a sosit, nu a putut face altceva decât să constate încetarea din viaţă şi să vestească familia regală şi guvernul”.



O parte a istoricilor care s-au ocupat de analiza celor 48 de ani de domnie ai lui Carol I au scos în evidență transformarea României dintr-un stat vasal turcilor într-o țară independentă și suverană care a avut un important cuvânt de spus în zona Balcanilor, în timp ce alții l-au făcut responsabil de reprimarea în sânge a răsculaților de la 1907 și de unele afaceri oneroase care i-ar fi consolidat bogăția.


În lucrarea Familia regală a României și meleagurile călăreșene Dr. Constantin Tudor și prof. Nicolae Țiripan aduc la lumină contribuția de netăgăduit a familiei regale, dar mai ales a primului rege al României la dezvoltarea economico-socială și cultural-educativă a acestei țări.
 

Pagini de istorie națională esențiale pentru cultura românilor

„Abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza din 11 februarie 1866 a fost urmată de aducerea la conducerea României a unui print dintr-o familie domnitoare străină. Astfel, în mai 1866, Carol I de Hohenzollern era înscăunat ca Domn al României, iar la 1 iulie 1866 era promulgată noua Constituţie care a condus la modificarea formei de guvernământ, în sensul că România se transforma dintr-o monarhie electivă într-o monarhie ereditară, ceea ce constituia o repunere în drepturi a doleanţelor Adunărilor ad-hoc din 1857 şi o ignorare a hotărârilor Convenţiei de la Paris din 1858. Termenul de «ereditară» şi «străină» erau considerate condiţiile necesare şi suficiente care să evite declanşarea, în viitor, a unor posibile dispute politice şi dinastice la succesiunea tronului.

Deşi prerogativele Coroanei au fost mari în vremea lui Carol I (1866-1914), Domnul şi apoi Regele (1881), prin mijloacele oferite de Constituţie, monarhul a fost elementul moderator şi de control al celor trei puteri, chemat să asigure stabilitatea întregului sistem constituţional. Hotărârile acestuia nu au fost singulare în practica politică, şefii partidelor politice şi colaboratorii lor apropiaţi participând la elaborarea lor. Aceştia au devenit factori hotărâtori în luarea deciziilor guvernamentale. Este important a releva maniera în care Regele intervenea pentru adoptarea soluţiilor propuse de partidele politice în raport cu nevoile reale ale ţării. Deşi străin prin naştere de poporul român, Carol I s-a străduit să înţeleagă «pulsul» ţării, favorizând cultivarea opiniei publice şi acţionând pentru deplina libertate a manifestărilor ei, neîngrădind exprimarea liberă a părerilor, mai ales, prin presă. «Mesajul Domnesc» din noiembrie 1866 afirma clar ca fiind condiţia principală de stabilitate şi de progres „respectul Constituţiunii şi stricta exercitare a legilor”, iar pentru îndeplinirea acestui scop guvernul, «cere concursul activ al tuturor cetăţenilor pentru a stârpi viciile atât de adânc înrădăcinate în administraţie şi justiţie. Numai cu acest preţ vom putea ridica prestigiul autorităţii, vom introduce sincera şi leala respectare a instituţiunilor, a libertăţii bineînţeles, a legalităţii şi a drepturilor tuturor».

Tipul de monarh constituţional instaurat de Carol I pe conceptul de legalitate conferit de Constituţia din 1866 s-a completat, în timp, cu cel de credibilitate în faţa clasei politice româneşti şi a ţării.
Dezvoltarea sentimentului dinastic a fost rezultatul unor acţiuni deliberate rezultate prin intermediul dezbaterilor parlamentare, a învăţământul public, a programelor concrete ale partidelor politice, care au contribuit la integrarea în viaţa socială a principiilor monarhiei constituţionale. Aplicată pe întreg teritoriul României Mari, Constituţia din 1923 consacra principiul separaţiei puterilor, considerat a fi un mijloc eficient de asigurare a legalităţii, recunoscând existenţa în stat a celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească, fiecare dintre ele având titulari separaţi: reprezentanţa naţională (Parlamentul), Regele și Guvernul, instituțiile judecătoreşti.

Societatea românească a înregistrat o evoluţie ascendentă în plan politic, economico-social și educațional între 1866-1938. Instituţiile statului au avut la bază regimul democratic impus de legea

fundamentală din 1866, amendată în 1923 și extinsă la nivelul României Mari. Modernizarea şi consolidarea sistemului politic instituţional în România au marcat noi stadii de dezvoltare atât după 1877 (cucerirea independenţei), cât şi după 1918 (realizarea statului naţional unitar). În această evoluţie politică, instituţia monarhică a jucat rolul principal, graţie stabilităţii şi continuităţii ei, tot mai temeinic ancorată în realităţile societăţii româneşti, iar acest lucru s-a datorat personalităților marcante jucate în epocă de monarhii României. Prin acţiunile lor au reuşit să depăşească un „complex retardar” prin eliminarea unui handicap istoric fatal, caracteristic Europei estice.

 

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

O contribuție fundamentală a Regelui Carol I a fost cea în domeniul arhitecturii și construcțiilor. Sedii de instituții importante ale statului, universități, palate administrative, biblioteci, gări, colegii și licee, biserici, spitale au fost ridicate sau reconstruite cu sutele, în timpul lungii sale domnii. Opera sa de patrimoniu construit este neegalată în istoria României, la loc de cinste aflându-se Castelul Peleș și Podurile metalice peste Borcea și Dunăre de la Fetești și Cernavodă, bijuteria inginerească a lui Anghel Saligny.

România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de «arbitru balcanic» prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor.

Declanșarea Primului Război Mondial, în vara anului 1914, l-a pus pe Regele Carol într-o situație delicată, oamenii politici din jurul lui reușind să-l determine să accepte neutralitatea României, deși inima lui de german i-ar fi dictat să intre în luptă de partea Puterilor Centrale.

Ca urmare a zbuciumului interior și a presiunilor din toate părțile, cu trupul slăbit și cu psihicul afectat, Carol se stinge din viață în dimineața zilei de 27 septembrie/10 octombrie 1914. Înainte de a părăsi această lume, Carol semnase Convenția dintre România și Rusia, prin care se recunoștea țării, pe care o guvernase atâta timp, drepturile asupra posesiunilor din imperiul Austro-Ungar locuite de români.

La moartea sa, după 48 de ani de domnie, lăsa o țară independentă și o societate liberală și modernă. Cu o economie în dezvoltare și o monedă puternică și stabilă, cu un sistem de guvernământ ce funcționa după reguli care aparțineau acelor timpuri, Carol a realizat un mare pas în modernizarea României”.



#citește mai departe în Familia regală a României și meleagurile călăreșene


Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Citește și:

Pe când Carol naviga...
 
Comentarii








Cele mai recente postari