Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:07 16 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu „Niște ratați ambițioși” - Horia Stamatu, între lirism și Legiune

ro

03 Mar, 2020 00:00 2039 Marime text

În volumul Figuri în filigran”, Pericle Martinescu evocă o epocă fastă din tinerețea sa interbelică, în care România a dat personalități uriașe, ce aveau să-i marcheze definitoriu identitatea culturală.





Trăind printre scriitori celebri, printre cărți de referință și minți strălucitoare, în „condițiile unei libertăți absolute și totale”, autorul a avut ocazia de a se îmbogăți și a evolua ca spirit, fapt care a contribuit la rezistența sa interioară în anii tumultuoși care au urmat, în veacul „splendid și infernal” în care a trăit și a creat.
Fragmentul citat mai jos face referire la poetul Horia Stamatu și la modul în care istoria și convingerile sale i-au transformat lirismul eterat în surprinzătoarea virulență politică, manifestată în intervențiile din oficiosul Mișcării Legionare.

„Deși eram cam de aceeași vârstă și am debutat în literatură în același timp, cu Horia Stamatu m-am întâlnit mai târziu, prin ultimii ani de studenţie. De fapt, întâlnirea noastră nu s-a produs, cum se întâmplă în genere, pe culoarele Universităţii, ci în altă parte, într-o incintă ce ţinea tot de Universitate, dar nu făcea corp comun cu aceasta, cel puţin ca edificiu în spaţiile citadine propriu-zise. Mă refer la Biblioteca Fundaţiei Regale Carol I (din Piaţa Palatului), denumită mai târziu Biblioteca Centrală Universitară.


Biblioteca Fundaţiei, sau mai pe scurt, Fundaţia, cum îi spuneam noi, era o bibliotecă foarte bine înzestrată - a doua din Bucureşti, după Biblioteca Academiei Române - condusă de profesorul universitar Al. Tzigara-Samurcaş. Dar factorul care contribuia la buna, la excelenta împrospătare a colecţiilor sale era secretarul Fundaţiei, Ion Coman, un intelectual de mare potenţial spiritual, aparţinând generaţiei lui Mircea Eliade, cu care şi colabora în unele privinţe, în domenii unde aveau preocupări tematice comune, Datorită lui, la Biblioteca Fundaţiei se găseau totdeauna şi erau puse la dispoziţia cititorilor cele mai modeme şi mai interesante publicaţii - cărţi şi reviste - apărute în diverse părţi ale lumii (din Franţa, din Germania, din America, din Italia şi Spania etc.).


Acolo, deci, l-am întâlnit eu prima dată pe Horia Stamatu. El făcea parte dintr-un cerc de prieteni ce se cunoşteau mai mult, de pe băncile liceului, ca fii autentici ai Bucureştiului, printre care, Eugen Ionescu, Emil Botta, Arşavir Acterian, Barbu Brezianu şi alţii ce frecventau cu regularitate Biblioteca. Întâlnindu-ne zi de zi în sala de lectură - unde Emil Cioran îşi avea locul lui preferat, în sala fişierelor, lângă fereastră, într-un pupitru de o singură persoană, cu un aer izolat, cufundat în lecturi (şi el datora mult Bibliotecii Fundaţiei) - am făcut legătura cu ei şi m-am pomenit şi eu, proaspăt picat din provincie, ataşat de grupul lor. Stăteam ore întregi în băncile supravegheate de custodele de la catedră - unde făceau pe rând de serviciu poetul A Mândru, confratele lui Ion Al. George, sau filosoful Mircea Florian, veşnic aplecat asupra tratatelor pe care le studia cu creionul în mână - și citeam cam aceleași cărți şi reviste, în special franceze ori discutam în pauze, în vestibulul rezervat relaxării sau fumatului unei țigări, despre cele citite.


Îndeosebi literatura franceză era cea mai consumată de noi, atât prin revistele ce veneau cu regularitate de la Paris, cât şi prin operele scriitorilor ce se bucurau de mare autoritate spirituală şi artistică, de diferite direcţii ideologice, de la Paul Valery şi Claudel sau Julien Benda, până la Malraux sau Drieu la Rochelle ş.a.m.d., trecând prin Rimbaud şi suprarealişti, ori prin scrierile unor eseişti şi critici de prestigiu ca André Gide, Thibaudet, Alain, André Suarès, Berdiaev, Șestov, Keyserling, Thomas Mann, Papini, Unamuno, Ortega y Gasset, Salvador de Madariaga şi mulţi alţii ce reprezentau elita gândirii europene din acel moment. Noi toţi ne hrăneam cu produse provenite de la asemenea spirite şi ne căutam propria noastră individualitate în condițiile unei libertăți absolute și totale.


DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!


Horia Stamatu apărea ca un tânăr înalt, zvelt, cu o privire ce venea de sus, cam piezişă şi puţin ironică; nu se arăta prea comunicativ, în schimb inspira încredere şi simpatie. Se manifesta ca un temperament echilibrat, bine structurat, fără expansiuni retorice sau gesticulaţii elaborate, aşa cum se observa la alţii; dimpotrivă, avea aparenţa unui om uşor blazat, cu un zâmbet puţin maliţios, fără a puncta însă în vreun fel aceste însuşiri.


Spun toate acestea fiindcă mai târziu, abordând zona politicului şi făcând o gazetărie militantă foarte virulentă, semnând articole incendiare la adresa lumii vechi, Horia Stamatu a constituit o surpriză pentru cei ce vedeau în el un poet şi numai un poet.


La el - ca şi la alţii - rezultatul lecturilor asidue de la Fundaţie s-a văzut repede în poeziile pe care Ie publica, începând cu debutul din revista Floarea de foc, în 1932, manifestându-şi preferinţele pentru poezia franceză de ultimă oră, îndeosebi a lui Jean Cocteau, o poezie a jocurilor sclipitoare de inteligenţă şi fantezie. Floarea de foc era o revistă eclectică, întemeiată de poetul Sandu Tudor (un tip preţios, cu aere aristocratice, dar altfel pitoresc şi popular, fost călugăr, fost marinar, director de gazetă, stareţ al Schitului Rarău, dispărut mai târziu în temniţele comuniste).


Paginile ei găzduiau mai ales scriitori tineri şi debutanţi din ultimele eşaloane, care însă dovedeau un anumit grad de modernitate şi responsabilitate a cuvântului scris. Acolo se întâlneau numele unor poeti și eseişti intraţi deja în circuitul public ca: Ion Biberi, Virgil Gheorghiu, Petru Manoliu, Zaharia Stancu, Ion Vinea, Ovidiu Papadima, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Petru Comarnescu etc. Printre debutanti se numărau mai ales tinerii ce frecventau Biblioteca Fundaţiei. Horia Stamatu figura mai des în paginile revistei - care apărea de două ori pe lună, în format mare, de gazetă, patru pagini – astfel că el își cucerise repede un frumos renume în rândul pletorei de versificatori ce se exhibau prin diversele publicații efemere ce apăreau și dispăreau fără să lase urme notabile.


Ne-am trezit izolați, rătăciți la mijloc de Rău şi Bun”


Prin 1935 sau 1936, cercul din care făcea parte Horia Stamatu – vreo 10-12 tineri scriitori - adoptase o titulatură curioasă, dar plină de semnificaţie, «Corabia cu rataţi». Ce însemna aceasta? La drept vorbind, deşi făceam parte din «Corabia cu rataţi», nici unul dintre noi nu se considera «ratat», dimpotrivă, fiind cu toți tineri ce abia își înregistrează intrarea în arena literară, fiecare era încredințat că are un întreg viitor în faţă şi că-i va veni, mai curând sau mai târziu, sorocul de a transmite mesajul său personal istoriei şi umanităţii. Eram, deci, nişte «rataţi» foarte ambiţioşi. Emblema pe care o adoptasem era numai o metaforă, dar conţinutul ei ascundea un gest cât se poate de concret. a cărui adresă era de asemeni cât se poate de precisă.


Prin această noţiune, de «rataţi», voiam să arătăm, mai întâi, că noi nu ne număram printre cei ce se zbăteau - şi reuşeau! - să se realizeze pe plan social, adică să vâneze funcţiuni şi situaţii productive sau răsunătoare în viaţa publică, în presă, în literatură, pe la cluburile politice sau instituţiile culturale ş.a.m.d. Această «corabie cu rataţi» a durat însă puţin până când libertăţile de tot felul în care ne scăldam au luat sfârşit şi grupul s-a dezmembrat, iar vâltorile vieţii şi vicisitudinile istoriei i-au aruncat pe membrii ei în toate prăpăstiile lumii. Unii au apucat la stânga, cei mai mulți la dreapta, numai câţiva (doi sau trei) ne-am trezit izolați, rătăciți la mijloc de Rău şi Bun, purtând povara (blestemul) independenţei spiritual, a libertății de gândire, așa cum ne învăţaseră maeștrii din cărțile citite cu patimă și râvnă la Biblioteca Fundaţiei.


Am evocat acest episod deoarece Horia Stamatu era unul din membrii fondatori şi figurile marcante ale grupului. După aceea el s-a detașat, la fel ca fiecare dintre noi, pierzându-ne în conglomeratul social și politic în care ne aflam. Nu peste multă vreme Stamatu a devenit editorialistul oficiosului Mișcării Legionare, în scurta perioadă când aceasta ajunsese la putere. Articolele lui erau de o violență stilistică şi polemică ce producea stupefacţie şi nu mai aminteau nimic de poetul eterat din Memnon. Datorită acestei activităţi a fost nevoit să părăsească ţara, asumându-şi exilul, pe care l-a străbătut în condiţii grele până s-a stins din viață, în 1989, pe meleaguri străine.
În anii exilului a revenit la poezie, scriind şi lăsând în urma lui o operă lirică ce rămâne să fie restituită literaturii române din secolul XX.”



#citeşte mai departe în Figuri în filigran
#„Figuri în filigran“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursă foto: captură YouTube



Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu şi Eugen Ionescu - corespondenţă din Paris

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!”

#DobrogeaDigitală „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Sărbătorind doctoratul lui Mircea Eliade, în Târgul interbelic al Moşilor

#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu, despre Mircea Eliade şi angoasa înstrăinării
  
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu şi Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraş adormit
 
Comentarii








Cele mai recente postari