Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:57 04 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu Abdicarea regelui și noua Republică

ro

10 Feb, 2020 00:00 2393 Marime text

Volumul „7 ani cât 70 cuprinde 500 de pagini de mărturii valoroase, adunate în jurnalul pe care Pericle Martinescu l-a ținut în secret între anii 1948-1954, acești șapte ani ai unei Românii peste care venea tăvălugul absurd al istoriei, măturând totul în cale: oameni, destine, credințe.





Textul citat mai jos este scris în primele zile ale anului 1948, când tocmai se instaura noua Republică Populară Română, după ce regele Mihai fusese forțat să abdice.
 

„Într-adevăr, abdicarea lui Mihai n-a produs decît regretul generațiilor bătrîne și al celor ce își mai legau încă de rege o vagă nădejde că prin el se vor putea întoarce evenimentele din cursul lor. Vagă și zadarnică nădejde! Căci, chiar dacă evenimentele s-or mai întoarce - cine nu speră! -, aceasta nu se va întîmpla în nici un caz prin intervenția monarhiei.


Personal, pot spune că am participat din plin la prima zi din viața Republicii Române.
Fără entuziasm prea mare, e adevărat, dar și fără nepăsare. Am fost un spectator obiectiv, deși, dacă aș pune vreun preț pe prezența mea, aș spune că am fost ceva mai mult decît un spectator. Două zile am fost încontinuu la datorie, cum se zice: ultima zi a lui 1947 și prima zi a lui 1948.


Am plecat de acasă, miercuri spre prînz, în ajunul Anului Nou. Am plecat pregătit pentru mai mult timp, deoarece știam că în noaptea de Revelion nu voi fi aici. La ora 12, eram la Minister, unde am depus jurămîntul colectiv pentru Republică. Secretarul general, Mihail Florescu, a rostit cîteva cuvinte, în care a arătat că prăbușirea monarhiei înseamnă ultima piedică în calea dezvoltării României și că monarhia a fost creată de moșierii reacționari - manisto-brătienești, pentru ca la adăpostul ei dumnealor să-și poată face interesele, - apoi ministrul Livezeanu, după ce, cam repede și cam încurcat, a spus că jurămîntul se depune în fața poporului, deci rară să fie nevoie de vreo altă formalitate rituală, a luat el însuși jurămîntul funcționarilor «în fața poporului».


După-masă am fost la Direcția Presei, unde am stat pînă la 9 seara, lucrînd Ia difuzarea materialului zilei: Ordinul de zi nr. 1 al ministrului de Război către armată, o parte din solemnitățile care au avut loc la Cameră, mesajul către Țară al lui Parhon, din partea Prezidiului R.P.R., și al lui Groza, ca prim-ministru etc. La ora 9 m-am dus la Teatrul Național-Studio, unde se afla soția mea, Luchi, și unde trebuia să ne întîlnim în timpul spectacolului. Se juca Frenezie, cu Aura Buzescu, Lili Popovici și Emil Botta, distribuție excelentă, dar piesa mă tapa pe nervi, părîndu-mi-se extrem de inactuală ca temă. Deși lui Luchi îi plăcea, totuși n-am putut rămîne pînă la sfîrșit, așa că am plecat înainte de terminarea spectacolului.


De altfel, ne și grăbeam, deoarece la 10 sau 10 și jumătate cel mai tîrziu trebuia să fim în casa unde urma să petrecem Revelionul.
Pe o ploaie cumplită, așteptînd diferite tramvaie, am ajuns după ora 11 pe o stradă pierdută prin întunericul din cartierul Șerban Vodă-Bd. Mărășești, mirîndu-ne că am nimerit, aproape de miezul nopții, într-o casă unde mergeam pentru prima dată, într-un cartier și pe o stradă pe unde nu mai trecusem niciodată.


Atmosfera din acea casă mare, îndestulată, de avocat înstărit, era cam «melancolică». Abdicarea regelui impresionase lumea și mulți dintre invitați erau cam plouați. Așa că nu s-ar putea spune că am petrecut. S-a vorbit multă politică, fără animozități, însă, ca în alte vremuri, s-a mîncat și s-a băut. Restul - indispoziție. La ora 12 s-a deschis radioul, unde în alți ani se aștepta cu nerăbdare cuvîntul regelui și unde acum lumea era curioasă să știe cine vorbește. Au vorbit Parhon și Groza, dar s-a auzit mizerabil, aproape nu s-a înțeles nimic, din cauza legăturii proaste ce s-a făcut pe firul de transmisiune de la radio. Am auzit că mesajele s-au pronunțat a doua oară în fața microfonului, dar noi n-am mai ținut aparatul deschis, fiindcă nu ne mai interesa.


La ora 5 dim. am plecat - ultimii - de acolo, după ce am deliberat mult dacă să rămînem pînă la ora 8, cînd ies tramvaiele, sau să plecăm. În cele din urmă ne-am hotărît să ieșim și să ne ducem acasă la prietenul nostru Titus, mai în centru, unde să stăm pînă la ora 8. Am străbătut pe jos orașul, pe ninsoare. Era plăcut, deși multă umezeală pe jos, iar aerul curat, după o noapte închisă în casă, ne-a făcut bine. Am mers cam un ceas pînă am ajuns, din Bd. Mărășești, prin Piața Națiunii, Sf. Gheorghe, Universitate, pînă dincolo de Romană. La Titus am stat două ore, apoi am plecat fiecare în altă parte, eu ducîndu-mă la minister, unde eram convocat pentru ora 9, Luchi ducîndu-se acasă. Ningea încă frumos și era călduț.


Așadar, după o noapte nedormită, la ora 9 dim. eram la minister, unde nu știam încă pentru ce am fost convocați. Am stat acolo pînă la ora 11, cînd am aflat, în fine, scopul convocării: «mergem la manifestație!».
Manifestația s-a desfășurat în fața Palatului din Calea Victoriei, unde la ora 12, cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii (Parhon, Sadoveanu, Voitec, Gh. C. Stere și I. Niculi) primeau felicitările guvernului și ale autorităților, care veneau de la Tedeumul de la Patriarhie. În fața Palatului erau încolonați manifestanții: nu mulți, dar numai membri de partid, strînși pe la sectoare și instituții. Unii purtau pancarte: «Trăiască Republica Populară Română!«. Alții cîntau Internaționala, cei mai mulți, pe grupări de instituții, improvizau cîte o lozincă și o pronunțau în cor: Ura, ura, să trăiască Republica românească! sau Vom munci și vom lupta s-apărăm Republica! sau Trăiască Republica și Gheorghiu-Dej cu ea! sau Muncitori, țărani, soldați, Republica s-apărați.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!



Printre manifestanții civili, erau și grupuri de soldați care strigau: Foaie verde pelinaș/Să trăiască Bodnăraș! Alți manifestanți, mai habotnici în ale politicii, variau tema Republicii, strigînd: Ana, Luca, Teo, Dej/ Ana, Luca, Teo, Dej! Toată lumea de acolo parcă uitase și de ninsoare, și de bălțile în care călca, și de noaptea Revelionului, de unde, cei mai mulți, veniseră direct aici. Deși nu era entuziasm mare, deși nu era lume multă, totuși manifestația era interesantă și tocmai de aceea am și stat pînă la sfirșit.


Era prima zi din viața Republicii Populare Române. Membrii Prezidiului R.P.R au apărut la balconul Palatului, ceea ce a stîrnit uralele manifestanților. Muzica militară adusă special în curtea Palatului a intonat Imnul Republicii, iar pe porțile Palatului se perindau soldați, oameni de ordine, muncitori cu buchete de flori care intrau să le ofere proaspetelor Excelențe.


Palatul mi se părea mai imens și mai lipsit de viață ca oricînd. Altădată, cînd se afla regele înăuntru și mulțimea îl chema la balcon, parcă și Palatul zîmbea. Acum era rece, pustiu, mort, sub ninsoarea care îl acoperea de la un capăt la altul. Niciodată Palatul acesta nu va mai fi el însuși, atîta vreme cît i se va da o funcțiune oficială. Ar trebui transformat într-un muzeu (ca Luvru) sau într-un Parlament (ca vechiul Palat regal din Atena) - nu într-un palat prezidențial.
 

Proclamarea Republicii Române și abdicarea regelui, acte dirijate de Moscova”


Am participat la toate acestea ca spectator. Este prima manifestație la care participam. Nu o voi uita niciodată: era Anul Nou, prima zi a Republicii, prima zi a anului 1948.
Un singur lucru nu-mi place: titulatura Republicii - Republica Populară Română! De ce, neapărat Populară? Știu de ce: ca să fie în ritmul vremii: Republica Populară Bulgară, Republica Populară Federativă Iugoslavă etc. Aș fi mai încîntat dacă ar fi vorba de o simplă Republică Română, cum sînt Republica Franceză și toate celelalte republici mai vechi din lume. Acest «Populară» sună atît de strident, de «bepedist» în titulatura noului stat român, după cum însăși noțiunea de Republică Română pare ceva fictiv, imposibil de conceput, care va necesita mult timp pînă va fi asimilată de mentalitatea românului…
Se vorbește stăruitor despre modul cum a «abdicat» regele. De ce a făcut-o ... ? De ce n-a mai așteptat? De ce s-a mai întors din Anglia, dacă știa că trebuie să abdice etc. Se dau tot felul de explicații și interpretări la aceste întrebări, dar nimeni nu cunoaște adevărul. Adevărul se va cunoaște, poate, mai tîrziu, mărturisit de cei ce au trăit evenimentul.


Eu cred că proclamarea Republicii Române și abdicarea regelui au fost acte dirijate de Moscova. În definitiv, se știe - comuniștii au declarat fățiș mai demult - că, mai curînd sau mai tîrziu, la momentul oportun, monarhia trebuie să fie înlăturată în România. Acest moment însă a fost ales de Moscova, care a precipitat lucrurile și a procedat prin surprindere, ca și cu stabilizarea. De ce a fost ales acest moment tocmai la o săptămînă după întoarcerea regelui din străinătate? Rațiunea nu poate fi alta decît următoarea: regele a plecat în Anglia cu asentimentul guvernului și al Moscovei (a plecat la cîteva zile după ce a participat la recepția de la Ambasada sovietică de la 7 noiembrie, unde a fost primit foarte curtenitor) - și a fost lăsat să plece, pentru ca prin aceasta să se vadă ce face și ce gîndește el, pe de o parte, și ce hotărăsc, pe de altă parte, anglo-americanii.


Dacă regele nu s-ar mai fi întors, ar fi fost considerat un trădător, ceea ce ar fi convenit regimului. Faptul că s-a întors înseamnă că așa a fost sfătuit de anglo-americani, care l-au trimis din nou acasă pentru a nu-l pune în situația de a fi înfățișat ca trădător în fața poporului și pentru a le mai da de lucru sovieticilor. Aceștia, la rîndul lor, au înțeles trucul și au trecut imediat la acțiune, tocmai spre a le arăta americanilor că nu se lasă nici amăgiți, nici intimidați. Și pentru o tabără, și pentru alta, regele a fost un instrument prin care și unii, și alții, încercau să cunoască temperatura de dincolo. Un adevărat joc de șah. Așa se explică și de ce totul s-a întîmplat atît de brusc. Bănuiesc că nici un membru al guvernului (și sînt dovezi concrete despre aceasta) nu știa în ziua de 28 sau 29 decembrie că la 30 decembrie regele va trebui să abdice. Se așteptau de la Moscova ziua și ora abdicării. De aceea, în ziua de 30 decembrie, cei 295 de deputați care au putut fi strînși în pripă la Cameră habar nu aveau pentru ce s-a convocat o «ședință extraordinară» a Parlamentului tocmai în ajunul Anului Nou. Motivul l-au aflat și ei abia cînd a apărut regele în incintă și s-a citit actul de abdicare.


Ultima Pastorală a Patriarhului, apărută în ziare chiar în ziua abdicării regelui, vorbea de «tînărul și iubitul nostru rege, M.S. Mihai I». Evident, această Pastorală a fost dată imediat uitării. În schimb, a doua zi după proclamarea Republicii, Patriarhul a emis o nouă Pastorală, preaslăvind noua formă de stat a României și îndrumînd credincioșii să o respecte și să i se supună, fiindcă «așa îi place lui Dumnezeu».


#citește mai departe în volumul „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu
#„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
  
Sursă foto: Captură YouTube/Arhivă TVR

 

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Jale și revoltă printre „chiaburimea” din Viișoara

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Eminescu, analizat după „metode științifice de cercetare marxist-leninistă”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Cultura ca o farsă

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comuniști ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocți și tot felul de lichele”

Comentarii








Cele mai recente postari