Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:23 28 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Ovidiu Papadima, despre „Universitatea populară” de la Jilava

ro

23 Jun, 2021 00:00 1548 Marime text
 
 
Se împlinesc astăzi 112 ani de la nașterea marelui folclorist român, Ovidiu Papadima 

Eseist, istoric și cronicar literar, folclorist român, Ovidiu Papadima s-a născut la 23 iunie 1909, la Sinoe, comuna Mihai Viteazu din județul Constanța, într-o familie de origine aromână.

S-a remarcat încă din școală pentru curiozitatea sa și dragostea de cunoaștere. A fost un elev premiant, iar după absolvirea Liceului „Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, între 1928 și 1931.

A fost remarcat încă de la 23 de ani de către Nichifor Crainic şi cooptat la revista Gândirea, unde a realizat cronica literară, alături de Tudor Vianu, până în 1937 când a plecat cu o bursă Humbolt în Germania, pentru a-şi definitiva doctoratul.

Întors în țară, va deveni asistentul lui George Călinescu, ocupând ulterior poziția de șef de lucrări, la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Debutează în 1941, cu volumul „O viziune românească asupra lumii. Studiu de folclor”, lucrare scrisă în aceeași perioadă cu „Spațiul mioritic” a lui Blaga”,  urmând apoi să publice trei studii de istorie literară „Neam, sat, oraș în poezia lui Octavian Goga”, apărut la Fundația Regală pentru Literatură și Artă (1942), Creatorii și lumea lor (1943), Poezie și cunoaștere etnică (1944).

În 1944, își va susține un al doilea doctorat, în litere, cu lucrarea „Ideologia literară pozitivistă în literatura românească a secolului al XIX-lea”.
Parcursul profesional promițător îi este violent întrerupt de arestarea din 1952, când este condamnat pentru „activitate contrarevoluționară” și aruncat în temnițele comuniste, unde a fost nevoit să îndure condiții crâncene. După eliberarea din 1955, i se va interzice să publice mulți ani.
Prin opera sa dedicată folclorului românesc, Papadima a încercat să stabilească un specific al spiritualității naționale, conceptualizând așa-numitul „spațiu mioritic” al românilor. Va publica mai multe studii în acest sens, printre care „Literatura populară română. Din istoria și poetica ei”, precum și o antologie-reper de poezie populară, „Cu cât cânt, atât sunt”.

După 1971, când a fost „reabilitat” de către regimul comunist, a scris mai multe monografii literare, despre Anton Pann, Cezar Bolliac sau Ion Pillat, dar și apreciate volume de eseuri - „Creatorii și lumea lor” sau „Scriitorii și înțelesurile vieții”.

Ultimul său volum, „Evocări”, apărut postum, în 1997, cuprinde evocări ale unor personalități ale culturii românești, cu care a fost contemporan: D. Caracostea, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Mateiu Caragiale, Ion Agârbiceanu, G. Călinescu și alții.

A fost distins cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu” și Premiul „B. P. Hasdeu”, acordate de Academia Română.

De o modestie rar întâlnită, după anii ’90 a îndrumat cu discreție revista „Gândirea”, seria nouă, publicând periodic aici, până la sfârşitul vieţii.
Iată ce rememora în nr. 1-2/1995, despre originala „Universitate populară”, organizată de intelectualii întemnițați la Jilava:
 

„Apelasem la universitarii din celulă: col. Voropchievici, dintr-o veche familie de cărturari bucovineni; colonelul Mircea Tomescu, fost profesor la şcoala întruchipată de regele Carol II pentru Marele Voievod Mihai, devenit mai târziu regele României; Costache Sturzu, profesor de limba română la şcoala normală din Bacău; N. Georgescu-Cocoş, mâna dreaptă a lui Nicolae Iorga la conducerea gazetei Neamul românesc; Zoltan Franyo, prieten al românilor, cunoscător profund al poeziei lui Eminescu şi traducător în limbile maghiară şi germană al versurilor poetului. ‘Cursanţii’ mâncau întâi, apoi se întindeau pe locul de culcare, ca să-şi facă ‘siesta’, unii adormeau curând, alţii sforăiau, dar ‘conferenţiarul’ mergea înainte. ‘Profesorii’ fiind puţini, cursurile erau semestriale. Bunăoară eu am vorbit în primul semestru despre ‘Alecsandri, drumul vieţii şi al creaţiei sale’, iar în al doilea semestru despre ‘Zahei orbul’ romanul lui V. Voiculescu, pe care poetul mi-l dăduse să-l citesc în manuscris, cu puţin înainte de a fi fost arestat.
De Paşti, deţinuţii din celula aflată tocmai în capătul galeriei, m-au rugat să vin la ei să le vorbesc despre ouăle roşii de Paşti. Ca unul care fusese atins de morbul universitar, am început tocmai de la mitologiile asiatice, care vorbeau de naşterea cosmosului dintr-un ou primordial şi am terminat analizând celebra poezie a lui Ion Barbu, ‘Oul dogmatic’.
Când am terminat vorbirea, am observat cu groază că, discret, lângă fereastra celulei mă ascultase cineva: era un tinerel ce părea a fi miliţian. Mă înfiorasem, imaginându-mi să fi fost spionat, raportat, desigur cu urmările cele mai rele posibile. Spre surprinderea mea, tânărul mi-a spus că ascultă cu regularitate cursurile mele, fiind înscris la liceu, la cursurile fără frecvenţă. Am căutat să termin cât mai repede periculoasa convorbire. Din fericire, n-am avut ulterior de înregistrat nici o neplăcere.”

Cu sănătatea șubrezită din cauza condiţiilor îndurate prin închisori, Ovidiu Papadima s-a stins la București, pe 26 mai 1996.
 
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Arestat pe motive politice, la Poarta Albă, folcloristul dobrogean Ovidiu Papadima atinsese 44 kg

 
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari