Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:56 05 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea In memoriam Nicolae Caratană. „Numai durerea m-a determinat să descopăr poezia”

ro

19 Oct, 2020 00:00 1819 Marime text
 
 
Astăzi se împlinesc 28 de ani de la moartea poetului Nicolae Caratană.
 
Născut pe 23 ianuarie 1914 în localitatea Horopani din Macedonia grecească, într-o familie săracă de aromâni, a învățat grecește la școala din sat, unde s-a prezentat singur, la vârsta de opt ani, desculț și fără ghiozdan, dar curios și dornic să învețe carte.
 
Chiar dacă la început i-a fost dificil, fiindcă nu înțelegea limba de predare, memoria sa extraordinară l-a ajutat să facă progrese în însușirea limbii grecești și a cunoștintelor elementare, devenind în final premiantul clasei.
 
A avut dintotdeauna o sete de cunoaștere fără egal și îi plăcea să citească orice îi cădea sub mână, visând să meargă la școală și să devină un om important.
 
Când s-a mutat cu familia în Cadrilater, în satul Matlimchioi, era deja adolescent. A fost nevoit să-și uite visele și să muncească din greu pe câmp, pentru a-și susține familia, căci tatăl său era bolnav de tuberculoză. Făcându-și un prieten tătar vorbitor de turcește, a învățat cu destulă ușurință limba turcă.
 
Primele versuri apar pe la 20 ani, când lăsa adesea treburile gospodăriei ca să scrie și să citească, spre nemulțumirea familiei.
 
Cu sprijinul Societății de cultură Macedo-Române, ajunge la Școala de arte si meserii din Oltenița, unde se face curând remarcat pentru dorința sa de cunoaștere și i se oferă acces permanent la biblioteca personală a directorului școlii. Și-a însușit astfel temeinice cunoștinte de literatură universală, a studiat filozofie și istorie, citind în franceză, greacă și turcă.
 
In primăvara anului 1937, a plecat în armată, unde l-a prins și războiul. A urmat o perioadă cu mari provocări pentru România, cu probleme grave pe plan extern, printre care și cedarea Cadrilaterului. Este momentul când poetul se mută cu familia în localitatea Cogealac din județul Constanța. Aici se va întoarce după război, unde participase pe frontul de est, la eliberarea Basarabiei. Se angajează ca secretar de primărie în comună, fiind chiar propus ca primar în Cogealac.
 
În acest timp, participă la câteva întâlniri cu simpatizanți ai Legiunii, ceea ce avea să-i aducă necazuri tot restul vieții. Este ridicat prima dată în anul 1948, fiind anchetat și schingiuit, apoi eliberat după cinci luni de arest preventiv.
 
Urmărit în continuare de regimul comunist, este arestat din nou și anchetat la București si Timișoara, fiind condamnat la șase ani de închisoare corecțională. Au urmat alte și alte suferințe, domicilii forțate în Bărăgan, presiuni din partea securității pentru a deveni informator, rearestări repetate, din nou izolare, lanțuri, anchete și propuneri de colaborare. După 16 ani de Văcărești, Gherla, Jilava, Aiud, Insula Brăilei, Canal etc, este eliberat în anul 1964, odată cu grațierea generală a deținuților politici.
 
Se stabilește în Constanța, unde lucrează ca simplu muncitor în construcții, citind însă în continuare și scriind poezie.
Debutează editorial târziu, la 58 de ani, girat fiind de lectorul de carte Mircea Ciobanu, care, cu o intuiție extraordinară a valorii versurilor aflate în manuscris, propune tipărirea lor în volumul Lampadoforie, care apare la editura "Cartea românească" unde era director Marin Preda.
 
După acest debut din 1972, urmează volumele Lâna de aur -1975, Inscripții rupestre -1981, Asteptu soarile -1985 (în dialectul aromân), Arbori -1989. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1979.
 
Însemnările autobiografice tulburătoare ale poetului au fost adunate într-o carte - „Memorii ghetsimanice”, publicată în anul 2000, la editura ExPonto, din care cităm:
 
"Numai durerea m-a determinat să descopăr poezia. După atâtea eșecuri, simțeam nevoia să plâng, ori nu poți plânge mai bine decât numai prin poezie. Prin poezie plânsul se transformă în cântec. Poezia am descoperit-o mai târziu. Fusesem nevoit să o descopăr. Când am pierdut orice speranță de a urma o școală superioară, mă rugai de poezie să-mi deschidă căile ei, să mă primească în altarul muzelor."
 
 
S-a stins din viață pe 19 octombrie 1992.
 
Postum, i-au mai apărut volumele de versuri: Pod peste legendă -1993, Cuvinte de lut -2000, Dialog cu neantul - 2001, precum și o antologie de versuri alese din toate volumele publicate, intitulată Lampadoforie, volum îngrijit de editura ExPonto și apărut în anul 2009.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: Portret George Bacovia, în viziunea memorialistului Pericle Martinescu
 
Comentarii








Cele mai recente postari