Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:34 28 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Citește Dobrogea Unele aspecte cu privire la viața tătarilor dobrogeni, în timpul regimului comunist (GALERIE FOTO)

ro

26 Jan, 2022 00:00 2218 Marime text


Tătarii, oameni liberi, greu de supus de-a lungul vremurilor, au acceptat cu greu regimul totalitar comunist. Anumiți membrii ai comunității au avut de suferit în închisorile regimului.

După actul de la 23 august 1944, va lua ființă  Uniunea Democrată Musulmană a turcilor şi tătarilor, care număra la sfârşitul anului 1946, un număr de 630 de membri. Din septembrie 1946 se va crea Frontul Unic Muncitoresc Musulman, de către organizaţia judeţeană a P.C.R. Constanţa. În anul 1946, lua fiinţă Blocul Musulmanilor Democraţi, devenit în 1948, Frontul Democrat Musulman, compus din turci şi tătari. Acesta se va transforma în acelaşi an în Frontul Democrat Turc, excluzând tătarii, deşi reprezentau un procent semnificativ în rândul comunităţii musulmane.



Conform Constituţiei României din 1948, realizată după model sovietic, turcii şi tătarii erau consideraţi nedemni, având origine nesănătoasă, lucru care va duce la represiunea elementului tătar în condiţiile reapariţiei problemei crimeene. Uniunea Sovietică solicita repatrierea tătarilor crimeeni refugiaţi pe teritoriul Dobrogei în condiţiile celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, în anii 1941-1944, tătarii crimeeni au nădăjduit că vor scăpa de dominaţia sovietică, în condiţiile acţiunilor germano-române şi că îşi vor putea crea un stat naţional independent. Acest ideal nu se va putea îndeplini, în condiţiile în care Armata Sovietică va obţine importante victorii împotriva coaliţiei amintite anterior şi a impunerii unui regim comunist în România. La 18 mai 1944, tătarii din Crimeea vor fi deportaţi în masă în Siberia, realizându-se un adevărat surghiun al populaţiei tătare, urmat de atrocităţi asupra acestui grup etnic. Se încerca pe lângă exterminarea fizică, uitarea identităţii şi a valorilor culturii şi civilizaţiei tătare. În memoria acelor vremuri se organizează anual marşuri şi acţiuni comemorative.

 În perioada comunistă din punct de vedere al educaţiei, aceasta se realiza în Şcoala nr. 1 de băieţi, printre profesori figurau: Abdulamit Memet, Abdulamit Seid, Boşnac Velula, iar în Şcoala nr. 1 de fete îşi desfăşura activitatea nora dr. Ibrahim Themo, Elena Themo.
Din Comisia de învăţământ făcea parte Şaban Negip, iar din Comisia pentru sănătate făcea parte Izmet Mustafa.
În procesul verbal al Consiliului Popular întrunit în 3 aprilie 1951, se stabilea acordarea unui ajutor naţiunilor conlocuitoare, după cum erau numite de comuniști, printre care şi tătarilor din Medgidia.
 
Prin această adeziune, populaţia de origine turcă şi tătară îşi dădea acordul faţă de noile transformări şi prefaceri sociale şi politice odată cu preluarea puterii politice de către comunişti.

Se dorea construcţia unui „Ateneu Popular”, cu sprijinul populaţiei. Chiaburul Giumali Geauzar nu-şi îndeplinise planul la cultura agricolă, dar lucra la Canal Dunăre - Marea Neagră, pentru a obţine venituri suplimentare, lucru neagreat de autorităţile locale comuniste. Trustul de pâine din oraş era condus de Ali Latif.

Preţurile la apă, practicate de sacagii, printre aceștia regăsindu-se tătari,  erau afişate la vedere în apropierea pompelor de apă. Anife Ali, atrăgea atenţia asupra faptului că raţia de gaz era insuficientă, iar lemnele lipseau din oraş. Distribuirea porumbului către nevoiaşi urma a se face de către agentul agricol. Proprietarii de terenuri din Medgidia, consideraţi chiaburi, de noul regim politic, îşi vor pierde proprietăţile. Pe lângă proprietarii români îşi pierdea proprietăţile şi Nelufer Abdulgani (27 ha).

Din Medgidia şi-a dat viaţa la lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră, ce demaraseră încă din 1949 şi Hairedin Galip, ofiţer dispărut în condiții neelucidate în 1951. În anul 1957 funcţionau 10 şcoli, din care 3 cu predare în limba turcă şi tătară. La Şcoala nr.1 mixtă tătărească director era Behici Bectaş, la Şcoala de 4 ani în limba turcă, Cairula Boşneag, iar la Şcoala mixtă de 4 ani tătărească, de la Valea Dacilor director era Muselem Etem.

Direcţia Generală a Canalului Dunăre - Marea Neagră a luat sub îngrijirea şi controlul său şcolile tătare şi turceşti de pe raza canalului, ajutând la ridicarea lor. În raportul inspectorului şcolar pentru naţionalităţile din regiunea Constanţa, Sagit Mutalâp, în Medgidia existau 11 posturi de învăţători pentru tătari, din care erau ocupate doar 9 posturi, toate fiind de clasa a I-a, pentru anul şcolar 1950-1951. Nu existau posturi pentru învățători turci. Într-un raport întocmit de acelaşi inspector pentru minorităţi, datat la începutul anului 1951, se specifica necesitatea ca la predarea limbii tătare să se insiste pe explicarea cuvintelor grele şi a cuvintelor neînţelese de copii.
 
Această situaţie apăruse datorită faptului că manualele aduse din Republica Kazahstan erau într-o limbă diferită de cea a tătarilor dobrogeni. Şcoli unde se studia Coranul ( medrese) existau pe lângă geamii sau în cadrul unor internate.
În martie 1953, Comitetul Democrat Turco - Tătar s-a autodizolvat, iar musulmanii au devenit membri ai Partidului Comunist din România, încercând să se adapteze noilor norme sociale. Cu toate acestea, nu toți membrii comunității agreau această situație. Unii au devenit membrii de partid, alții nu au acceptat această situație.
 
 
Surse bibliografice:
 
SJANC, Fond Primăria  Medgidia, Dosar 36/1945-1947
SJANC, Fond P.C.R., Comitetul Regional Constanţa, Dosar 69/1951-1956
S.J.A.N.C., Fond Comitetul Democrat Turco-Tătar, Dosar 2/1948-1950
Arhiva Primăriei Medgidia, Dosar 50/1951
Arhiva Primăriei Medgidia, Dosar 56/1951
Constantin Ionaşcu, Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea, ediţia a II-a, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005
 Adrian Ilie, Claudia Ilie, Canalul Dunăre -Marea Neagră, Editura Ex Ponto, Constanța, 2011
Virgil Coman, Situaţia şcolilor cu predare în limba tătară şi turcă din regiunea Constanţa într-un document din anul 1951, în Qaradeniz, ianuarie 2015
Idem, Problema armonizării programelor şcolare cu manualele din URSS  în şcolile cu limba de predare tătară din regiunea Constanţa, în Qaradeniz, februarie 2015
Idem, Mărturii documentare privind activitatea culturală a Comitetului Democrat turco-tătar Constanţa (1948-1953), în volumul Tătarii în istoria românilor, Editura Muntenia, Constanţa, 2005
Adrian Ilie, Comunitățile tătară și turcă din Medgidia, Editura Ex Ponto, Constanța, 2015

 Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și: #citeșteDobrogea Fabricile de apă gazoasă în Dobrogea în perioada interbelică
 

 
 


Galerie foto:


Urmareste-ne pe Google News

Comentarii








Cele mai recente postari