Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:29 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Posesori de mandate de arestare preventivă depistaţi de către poliţişti

ro

19 Apr, 2013 19:24 618 Marime text
Astăzi 19 aprilie a.c. poliţiştii Secţiei 2 Rurale Mihail Kogălniceanu, au depistat pe raza localităţii Lumina, 3 indivizi cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, din localitate, persoane pe numele cărora instanţa de judecată a emis la data de 10.04.2013 mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, în lipsă.

Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie şi furt calificat, fapte comise în incintele unor societăţi comerciale, în perioada 26 decembrie 2012-20 ianuarie 2013.

Suspecţii acţionau mascaţi, pentru a nu putea fi identificaţi, procedau la imobilizarea agenţilor de pază ai unităţilor comerciale vizate, după care sustrăgeau diferite bunuri. Prejudiciul este estimat la aproximativ 40.000 lei. Cercetările sunt continuate de  către poliţiştii Secţiei 2 Rurale Mihail Kogălniceanu în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor urmând a fi luate măsuri legale faţă de aceştia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii