Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Percheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

ro

11 Apr, 2024 11:02 371 Marime text
Nr. din 11 aprilie 2024
 
PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU ILEGALITĂȚI ÎN DOMENIUL DEȘEURILOR
 
La această oră, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Buzău, împreună cu polițiști din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, pun în executare 7 mandate de percheziție, dintre care două la sediile unor instituții, una la sediul unei societăți comerciale și 4 la domiciliile unor persoane cercetate.
 
Percheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat.
 
Activitățile sunt derulate într-o cauză penală privind eliminarea, deținerea, păstrarea  deșeurilor în afara spațiilor autorizate, îngroparea deșeurilor, incendierea deșeurilor, evacuarea de ape uzate în apele de suprafață sau subterane și executarea de instalații de ape fără punerea în funcțiune concomitenta a instalațiilor de canalizare.
 
Din cercetări a reieşit că, din ianuarie 2023 până în prezent, reprezentanții unei unități administrativ teritoriale, din județul Buzău, ar fi eliminat și păstrat deșeurile provenite din colectarea de la gospodării, agenți economici sau rezultate din activitatea proprie, în afara spațiilor autorizate.
 
Pe acest fond și în condițiile neluării măsurilor de prevenire și de combatere, ar fi rezultat cantități considerabile de deșeuri. Pentru eliminarea acestora, reprezentanții unității administrativ-teritoriale ar fi procedat la incendierea și îngroparea deșeurilor.
 
De asemenea, în exercitarea serviciului public de canalizare, reprezentanții unității administrativ-teritoriale ar fi dat în funcțiune și ar fi exploatat, direct și prin atribuirea gestiunii, rețeaua de canalizare și stația de epurare, fără a deține autorizație de mediu.
 
Astfel, ar fi rezultat deversari, atât accidentale, cât și controlate, de ape uzate și substanțe poluante din stațiile de pompare/epurare și direct din rețeaua de canalizare, fapt ce ar fi dus la contaminarea apelor de suprafață.
 
Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că instalația de canalizare ar fi fost pusă în funcțiune și s-ar fi făcut intervenții asupra sa, fără a exista avizele prevăzute de lege.
 
Cercetările se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, cu sprijinul specialiștilor din cadrul entităților competente în domeniu și cu aportul de specialitate al laboratoarelor autorizate.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii