Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:04 28 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intraţi în colimatorul poliţiştilor

ro

28 Mar, 2012 19:42 667 Marime text
La data de 27 martie, în urma unui apel de urgenţă, poliţiştii Secţiei 4 cu sprijinul cetăţenilor au prins în flagrant pe Ibazer A., de 30 de ani, din Constanţa, care a sustras prin demontare de la un autoturism radiatorul şi bateria. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului şi luarea faţă de acesta a măsurilor legale ce se impun. Poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către personalul de pază al unui magazin situat într-un hypermarket cu privire la faptul că au reţinut o persoană de sex feminin care a sustras produse alimentare. Patrula de siguranţă publică mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 2 şi unul din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa, deplasată la faţa locului, a identificat pe Ghiulgean A., de 22 de ani, din Constanţa, care a sustras 8 ciocolate în valoare de 169 lei, recuperat şi restituit unităţii păgubite. Poliţiştii Secţiei 5 cercetează în stare de libertate pe Mariana Claudia S., de 37 de ani, din Constanţa, întrucât în ziua de 27.03.2012, a fost prinsă în timp ce încerca să sustragă produse alimentare în valoare de 65 de lei dintr-o societate comercială. Poliţiştii din Mangalia cercetează în stare de libertate pe Iulian L., de 29 de ani, întrucât acesta a fost prins în flagrant în tiimp ce sustrăgea bare de fier beton de la o casă aflată în construcţie. Prejudiciul a fost recuperat. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului şi luarea faţă de acesta a măsurilor legale ce se impun. Poliţiştii Secţiei 8 Rurală cercetează în stare de libertate pe Iusein M, de 40 de ani, din Dobromir, suspectat că a sustras în mod repetat, opt pietre cioplite, din temelia bisericii aflată în construcţie. Prejudiciul a fost recuperat. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea luării faţă de acesta a măsurilor legale ce se impun.

Ti-a placut articolul?

Comentarii