Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:17 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a modificat Tribunalul Constanţa în dosarul fostului decan Amza

ro

17 Sep, 2013 08:50 1875 Marime text
Tribunalul Constanţa modificat, ieri, controlul judiciar instituit faţă de Gheorghe Amza, fostul decan al Facultăţii de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice (IMST) din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti.

Concret, tribunalul a înlocuit obligarea fostului decan de a nu depăşi limita teritorială a municipului Bucureşti, cu excepţia chemărilor la instanţă, cu obligarea de a nu depăşi limita teritorială a localităţii Buftea, judeţul Ilfov cu excepţia chemărilor la instanţă. Decizia tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, în termen de 24 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Amintim că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa l-au acuzat pe Amza de luare de mită şi permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Conform DNA, în cursul lunii iulie, „inculpatul Amza Gheorghe, în calitate de preşedinte al comisiei de Bacalaureat de la centrul de examen nr. 37 din cadrul Liceului Tehnologic Ion Bănescu din Mangalia, cu ocazia desfăşurării examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie, a primit, prin intermediar, de la mai mulţi elevi participanţi la examenul de Bacalaureat, suma de 3.000 de euro şi a beneficiat de achitarea contravalorii cazării într-un hotel din staţiunea Saturn, în cuantum de 1.863 de lei, şi a serviciilor de masă, cu titlul de mită”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii