Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:36 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

9 decembrie – Ziua internaţională de luptă împotriva corupţiei

ro

08 Dec, 2013 15:39 877 Marime text
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (U.N.C.A.C.) a stabilit în 2003 ca data de 9 Decembrie să fie Ziua Internaţională Anticorupţie.
Semnată de România la data de 9 decembrie 2003 la Merida şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.
Astfel, România s-a alăturat celorlalte state în prevenirea şi combaterea corupţiei, având în vedere că aceasta are un impact major asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.
Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.
Direcţia Generală  Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamnetul de a continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului. Direcţia Generală Anticorupţie promovează în activitatea pe care o desfăşoară integritatea, onestitatea şi profesionalismul, urmărind îndepărtarea vulnerabilităţilor şi factorilor de risc în vederea oferirii de către personalul M.A.I. a unui serviciu public de calitate, neviciat de fapte de corupţie.
Având în vedere semnificaţia şi importanţa zilei de 9 Decembrie, în scopul popularizării acestei zile, precum şi pentru informarea cetăţenilor din judeţul Constanţa cu privire la necesitatea existenţei unui parteneriat permanent în lupta împotriva corupţiei, în data de  9 decembrie, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, vor fi diseminate pliante ce conţin mesaje anticorupţie în Constanţa, Mangalia, Cernavodă, Medgidia, Hârşova, iar cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa, vor fi diseminate pliante  în rândul cetăţenilor care tranzitează punctele de frontieră din zona de competenţă.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa – structura teritorială a Direcţiei Generale Anticorupţie, îndeamnă cetăţenii să se opună oricărei forme de corupţie la adresa unui funcţionar al Ministerului Afacerilor  Interne şi să ia atitudine, ori de câte ori sunt puşi în faţa unei astfel de situaţii şi să ne sesizeze, ori de câte ori este nevoie, la numărul de telefon 0241647495 sau la linia verde anticorupţie 0800.806.806. Sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa se află în municipiul Constanţa, Aleea Zmeurei nr. 3.

Ti-a placut articolul?

Comentarii