Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (18)

Suntem la mijlocul anului 1881. Lumea își îndrepta privirile spre Dobrogea, descoperindu-i frumusețile și bogăția. Românii găseau plăcerea și virtuțile băilor de mare. În acest an al proclamării Regatului României sub domnia lui Carol I — un ziar german, Deutsche Zeitung, publica un reportaj entuziast despre noua înfățișare a orașului Constanța.Textul preluat de presa centrală era elogios.
Autorul compara vechea Kiustenge otomană cu orașul românesc aflat în plină modernizare, remarca dezvoltarea comerțului și legătura feroviară cu Cernavodă, precum și creșterea coloniei străine.
Iată cum descria publicația germană metamorfoza orașului:
„Cel ce a cunoscut vechiul oraș turcesc Kiustenge, văzând acum Constanța română — cum se numește azi în limba oficială — nu mai crede că acesta e unul și același oraș. În locul drumurilor mocirloase se văd străzi europene, s-au făcut bulevarde plantate cu arbori și anume se lucrează tocmai la o grădină publică. Guvernul a mijlocit construirea de băi frumoase la mare, un hotel mare se ridică în apropierea lor și se clădesc case europene. Comerțul se ridică din ce în ce și stă în legătură foarte bună cu România prin calea ferată de la Cernavoda. Colonia străină crește mereu și emigrarea din Bulgaria a mahomedanilor asupriți acolo ne aduce un element laborios și avut. Guvernul se îngrijește ca Dobrogea neglijată să devină o țară cultivată.
Românii, în mândria lor națională, numesc Constanța „Trouville românesc”. Așezată pe un loc cu mult mai sus de nivelul Mării Negre, vechea Kiustenge domină împrejurimea în toată splendoarea sa.”[1]

19 mai 1881
A fost elaborat Regulamentul de navigaţiune şi de poliţie privitor la partea Dunării între Galaţi şi gurile fluviului, hotărât de Comisia Europeană a Dunării. „1.Exerciţiul navigaţiunii pe Dunărea de Jos, la vale de Galaţi, este pus sub autoritatea inspectorului navigaţiunii şi a căpitanului portului Sulina. Autoritatea acestor doi agenţi se exercită fără deosebire, în privinţa tuturor pavilioanelor. Executarea regulamentelor privitoare la Dunărea de jos este totodată asigurată prin acţiunea bastimentelor de război staţionate la gurile fluviului, conform art.19 al Tratatului de la Paris./../ Inspectorul este în special însărcinat cu poliţia pe Dunărea de Jos, afară de portul Sulina. El este asistat de mai mulţi supraveghetori împărţiţi pe deosebite secţiuni fluviale, din resortul său. Inspectorul şi ajutorul inspectorului navigaţiunii au dreptul a se îmbarca, fie singuri, sau însoţiţi de către vreun alt impiegat al inspecţiei, pentru afaceri de serviciu, pe bordul oricărui bastiment trecând prin Dunărea de Jos. Căpitanul portului Sulina este însărcinat cu poliţia acestui port şi a radei sale exterioare. În caz de epidemie şi când se aplică măsuri de carantină la gura Sulina, căpitanul de port este asemenea însărcinat de a exercita poliţia asupra bastimentelor staţionând în susul portului, afară de limita hotărâtă. Căpitanul de port este singurul competinte de a cunoaşte şi pedepsi contravenţiile făcute de piloţii fluviali în limitele jurisdicţiunii sale./.../Afară de funcţiunile judiciare ce ei îndeplinesc, în cazurile prevăzute de articolele 19 şi 151 din prezentul regulament, inspectorul şi căpitanul portului Sulina se pronunţă în mod sumar asupra diferendelor dintre căpitani şi echipajele lor, asistaţi fiind de doi căpitani de naţionalitatea părţilor în litigiu sau în lipsă de unii ca aceştia, de alţi doi căpitani.”[2]
În acelaşi regulament sunt instrucțiuni referitoare la poliţia radei şi a portului Sulina, serviciul de pilotaj, poliţia fluviului, regulile pentru bastimentele ce se încrucişează şi se întrec, regulile pentru navigaţia de noapte sau pe timp de ceaţă, reguli pentru plute, poliţia portului Tulcea etc. „Portul Sulina cuprinde braţul Sulina pe o lungime de trei mile nautice începând de la deschiderea pasei formată de capetele digurilor gurii. Nici o corabie cu vele sau cu aburi mai mare de o sută tone nu poate trece bara Sulina fie venind din mare, fie ieşind din fluviu, fără să aibă pe bord un pilot brevetat de comisiune./.../Autorităţile portului nu permit trecerea nici unei nave fără pavilion. În cazul când din cauză de furtună, căpitanul portului apreciază canalul Sulina a fi impracticabil el face să se arboreze pe turnul farului un pavilion albastru şi indică astfel că piloţii administraţiunii nu pot merge în radă./.../ În cazul de nămolire şi de naufragiu precum şi în caz de avarii, căpitanul portului Sulina dă ajutoarele cele mai urgente pentru a asigura salvarea caricului navei şi uneltelor sale şi pentru a ocroti interesul general al navigaţiunii. Inspectorul şi căpitanul portului Sulina, fiecare în limitele resortului său, se pronunţă asupra contestaţiilor ivite între piloţii brevetaţi şi căpitanii de comerţ când aceştia din urmă reclamă intervenirea lor.”[3]
În anexa Regulamentului era publicată Călăuza navigatorului pe Dunărea de Jos, despre ancorajul la Portiţa, iluminatul gurilor prin cele cinci faruri existente la acea dată: Sf.Gheorghe, insula Şerpilor, Sulina, capătul digului de la nord de gura Sulinei şi farul din capătul digului de la sud, la gura Sulinei.
 


17 iunie 1881
Senatul, în ședința din 16 iunie, a votat următoarele proiecte de legi: „1) acela pentru perceperea dărilor pe vite în Dobrogea; 2) acela prin care se autorisa comuna București a face un împrumut de la Casa de Depuneri de lei 15,150,000 pe termen de 40 ani ; 3) acela prin care se autorisă guvernul a bate monedă de 5 lei până la suma de 12,000,000 lei; 4) acela pentru modificarea legii drumurilor din 1868, întru ceea ce privește prestațiunea în natură și altele.”[4]

28 iunie 1881
În temeiul unei legi votată de Camere, care îl are autor pe ministrul finanțelor, a fost decretat un regulament care fixează un fel de dare în Dobrogea, și care prevede constarea numărului și a categoriei vitelor.[5]
Aceeași publicație consemnează: „contribuțiunile personale care au intrat în vigoare în Dobrogea cu începutul lui aprilie merg foarte bine, întrecând toate așteptările. Astfel din primul trimestru  al lui aprilie a rămas o rămășiță foarte mică de achitat, trimestrul acesta a început a se achita. Ni se spune că sunt persoane din Dobrogea care plătesc prin anticipație. Nu avem decât să ne felicităm de acest resultat”.[6]

6 iulie 1881
Distribuirea premiilor în Tulcea. Citim în „Steaua Dobrogei”: „Distribuirea premiilor pentru elevii și elevele ce s-au distins la învățătură în școlile primare de băieți și fete în cursul anului școlar 80—81 s-a celebrat la 29 iunie a.c. „Această scumpă și solemnă sărbătoare pentru junimea silitoare a început la 11 ore a.m. Ea a avut loc în palatul administrativ, unde pe lângă membrii autorităților civile și militare, a asistat cu această ocasiune și un public foarte numeros compus din persoanele cele mai fruntașe ale societății tulcene. „După două discursuri rostite, unul de d. revisor școlar, și altul de d. director al școlii de băieți, la care d. Opreanu, prefectul județului, a răspuns într-un mod demn de profundele cunoștințe ce are asupra instituțiunilor privitoare la învățământul public, a început apoi împărțirea premiilor sub președinția d-sele asistat de primarul urbei, d. A. I. Varnali. În tot cursul acestei înveselitoare serbări, d. Opreanu n-a încetat de-a încuraja silințele elevilor și a elevelor ce s-au distins punându-le pe cap cununa laurilor bine meritați în răsunetul musicii din Regimentul 3 de linie. „Trebuie să mărturisim că această serbare, prin ornamentele palatului administrativ, prin valoarea însemnată a premiilor ce s-a distribuit, cum și prin perfecta ordine în care ele au fost aranjate, a fost una din cele mai distinse din câte publicul tulcean a putut vedea până astăzi. Onoare capului administrațiunii, care în deosebita sa solicitudine ce are pentru interesele acestui district a știut să consacre toate îngrijirile sale de a da acestei serbări valoarea și importanța ce în adevăr o are. Pe lângă obiectele trimise de guvern, pe lângă hainele oferite de către Societatea pentru învățătura poporului dobrogean, apoi primăria locală a depus obiecte cumpărate pentru premii în valoare de peste una mie două sute fr., mulțumită d-lui Varnali, care luând în considerațiune avântul învățământului, n-a cruțat nimic pentru a încuraja silințele copiilor. Numărul elevilor ce frecventează, școala de băieți este de 192 dintre care 97, clasa 1, 56, clasa 2, 25, clasa 3, și 15 cl. 4. Iar acela al elevelor  este de 120, din care 80 în clasa 1, 27 în clasa 2, 8 în clasa 3 și 5 în clasa 4”.[7]

29 iulie 1881
Știre de fapt divers preluată de ziarul „Românu”, foarte atent la evenimentele mari și mici petrecute în Dobrogea. „În Dobrogea există o mănăstire despre care se zice că este foarte bogată. Această mănăstire, locuită de călugări mocani, se numește Cocoș și este situată între Tulcea și Isaccea. Mai zilele trecute, pe timpul ploilor, mănăstirea Cocoș suferi o pagubă însemnată pe lângă că se prăpădiră vreo 10 kile de orz, 8 de păpușoi și altele, se înecară la locul numit Pârlita 360 capre”.[8]

Iulie 1881
Mocanul definitiv stabilit în Dobrogea a avut vocaţiunea de a face din tătar un bun cultivator; în absenţa mocanului, tătarul nu şi-a cultivat decât orzul, puţin mei, şi mult iubita lui bostănărie (pepeni). Mocanii au introdus în Dobrogea pe lângă celelalte culturi şi cultura porumbului care la început nu le convenea tătarilor deoarece această plantă îi deranja cu prăşitul. Tătarii, sub impulsiunea mocanilor, au început a face mai multe feluri de culturi, a le alterna, având astfel mii de pogoane de porumb din arondismentul Medgidiei. Mocanii agricultori şi târlaşi din Dobrogea  se mai ocupau şi cu înfiinţarea de herghelii de cai frumoşi cum erau frumoasa herghelie de cai a moşierilor Moţoiu de la Chiorcişmea”.[9]



August 1881
Publicația «Românu» află că d. Colonel Baruț, care se află de câteva zile în Dobrogea se ocupă cu facerea hărții acestei părți a României și cu determinarea definitivă a fruntariilor dintre Bulgaria și România.^[10]

3 august 1881
„În Dobrogea au început să intre monede papale, venind din Constantinopole. Ministerul de finanțe a anunțat, printr-o circulară către toate casele publice, că aceste monede n-au curs. Prevenim și noi pe cetățeni să se ferescă d-a primi asemenea monede”.[11]

6 august 1881
„În virtutea art. 53 din Regulamentul de administrațiune publică asupra organisațiunii judecătorești în Dobrogea, Consiliul miniștrilor, de la 1 August curent, a ridicat d-lui Grigore Ghristide dreptul de a exercita profesiunea de advocat în Dobrogea”.[12]
 
8 august 1881
Ziarul „L'Indépendance Roumaine” publică în mijlocul verii o statistică a vizitatorilor aflați  la Sinaia și Constanța în intervalul scurt de doar o lună: „La Sinaia au fost de la 13 iulie 3500 și la Constanța 1300 vizitatori.”S-a făcut o altă statistică, care privește pe românii care în loc de a-și vărsa banii lor în țară îi duc în străinătate. Această statistică nu este completă, nici exactă, deoarece este făcută de 1800 români de ambele sexe care au voit mai bine se petreacă vara într-altă parte decât în România. Adevărata cifră însă trebuie să fie mai mare. Ne putem face dorita idee de sumele însemnate ce pe fiecare an ies din țară pentru a se vărsa afară”.[13]

15 august 1881
Conform unei știri publicate în hebdomadarul „L'Indépendance Roumaine" sub titlul „Vara la Constanța", sâmbătă, 15 august 1881, „după căderea nopții, la Constanța a avut loc un spectacol extraordinar, prilejuit de o impresionantă iluminație pe mare, organizată de către Nicolae Macri, căpitanul Portului. Spectacolul a inclus și o luptă navală, simulată pe parcursul a 20 de minute de 12 bărci de asalt, la fel de feeric luminate, destinate să cucerească o fortăreață”[14].

20 august 1881
„Grâul din acest timp, deși în puțină cantitate, a suferit stricăciuni din cauza ploilor, tot asemenea și cu porumbul acum, care are trebuință de ploaie ca să reînvieze puțin. Căldura, care în toată Dobrogea este de câtva timp de la 28 °—32 ° R, va continua, apoi porumbul s-ar pierde cu totul. O ploaie ne va salva puțin. Tutunul, acesta bogăție a Dobrogei, a suferit foarte mult. Pagubele se socotesc de 40—50 la sută. Viile, care se cultivă pe o întindere considerabilă, au suferit din cauza pietrei pierderi mari. Așa că strugurii din acest timp nu vor fi în condițiunile din anii trecuți, ca să formeze renumitul vin, în Dobrogea, de la mănăstirea Cocoș. Pagubele la vii se socotesc asemenea de la 40 la 50 la sută.[15]

29 august 1881
Comanda Diviziunii a IV-a din Iași a fost încredințată provizoriu generalului  D. Racoviță, iar comanda Diviziunii a V-a din Dobrogea, colonel M. Vlădescu, cel mai vechi colonel din acea divisiune.[16]
 

---