Istoria Dobrogei - Bibliografie Eustathiosal Tesalonicului(sec. XII) - Cuvântări

EustathiosKataphloros a fost un important cleric bizantin din secolul XII. El s-a născut în 1125 la Constantinopol și a primit o educație aleasă, decedând între 1193 și 1198. Eustathios adevenit călugăr în tinerețe și a deținut importante demnități ecleziastice (diacon al bisericii Sfânta Sofia din capitală, profesor de retorică la școala Patriarhiei din Constantinopol, mitropolit al Mirelor), ajungând în 1175 mitropolit al Tesalonicului și remarcânu-se ca un reformator al vieții monastice. Opera sa e vastăși diversă,incluzând lucrări de teologie (exegetice, ascetice, predici, canoane etc.) și scrieri laice: comentarii la opere antice (Iliada, Odiseea, comediile lui Aristofan, poemele lui Pindar, opera lui Dionisie Periegetul), o istorie a cuceririi Tesalonicului de normanzi (1185), scrisori și cuvântări. Scrierile sale cuprind și informații referitoare la cumani, la obiceiurile și relațiile lor cu Bizanțul. (A. Elian& N. Ș. Tanașoca)
 
CUVÂNTARE A PREASFIÂNTULUI MITROPOLIT AL TESALONICULUI, KYR EUSTATHIOS KATAPHLOROS, CĂTRE ÎMPĂRATUL KYR MANUEL COMNENUL
1174. Eustathios al Tesalonicului elogiază pe Manuel I Comnenul pentru victoriile obținute între altele, asupra cumanilor, intrați apoi în slujba lui
< . . . > Am aflat și de [neamul– nota editorilor români]sciților[cumanii – n. e. r.]și, nu sunt surprins să văd  [asta – n. e. r.]și de peoni [unguri – n. e. r.]și de dalmați și de toți cei ce sunt vecini cu ei, [că – n. e. r.]și aceștia [sunt – n. e. r.] tovarăși îmblânziți de robie, iar nu puțini au fost înscriși în rândul slujitorilor noștri din voința lor, [oameni – n. e. r.] pe care tu, supunându-i și făcându-i prizonieri, i-ai cinstit apoi cu [rangul – n. e. r.] de slujitori.
 
A ACELUIAȘI [CUVÂNTARE – n. e. r.] SCRISĂ PENTRU RĂPOSATUL ÎNTRU SFINȚII ÎMPĂRAȚI KYR MANUEL COMNENUL. DESPRE CARE CEL CE E CULTIVAT ÎȘI VA DA SEAMA CĂ NU A FOST COMPUSĂ LA ÎNTÂMPLARE, CĂCI EPITAFUL DE FAȚĂ SE DEOSEBEȘTE DE MULTE CARE AU FOST SCRISE ALTFEL, PRIN AMPRACIUNEA [AUTORULUI – n. e. r.]
1180. Eustathios aduce laude lui Manuel Comnenul pentru calitățile militare și politice dovedite în luptele și raporturile sale cu cumanii și alți barbari de la nord de Dunăre: a pus pe barbari să se lupte între ei, a dus campanii victorioase la nordul Dunării, i-a colonizat pe alțiiîn imperiu, civilizându-i,
17. Oare cine e mai priceput ca el [Manuel Comnenul 1143-1180 – n. e. r.] să-i facă pe dușmani să se bată unii cu alții și pe noi să ne facă astfel să avem liniște și să ne făurească nouă tihna păcii ? Căci a închipuit și această metodă strategică, să-i păzească pe supușii săi de însângerare în cele mai mari înălțări la victorii și să-i facă pe dușmani să se ciocneascăîn bătălii cu ei înșiși și să lupte cu străinii [de noi – n. e. r.] cei de același neam cu ei, încât și întru aceasta noi să creștem, iar dușmanul să scadă, iar Enyalios[supranumele zeului războiului Ares/Marte – n. e. r.] să nu fie niciodată alături de ei și să nu aducă moarte atât în rândurile noastre, cât și în acelea ale celor care au pornit să lupte împotriva noastră, ci numai vrăjmașilor [noștri – n. e. r.] să li se dea ceea ce e fatal pentru muritori. (...) Astfel sciții[denumire generică dată de bizantini barbarilor din stepele de la nordul Dunării de Jos – n. e. r.] culcau la pământ sciți, iar noi stăteam neclintiți in picioare <.. . >.
19. Dar lucrul cel mai nou [e următorul – n. e. r.] : a mutat sub motiv de pedepsire în ținuturile romeice și pe unii bărbați dintre aceștia, care izvodeau rele mai mari încă decât cei dinainte și a introdus [astfel – n. e. r.], în sălbăticia lor, blândețea noastrăși i-a transformat, dându-le simplitatea pe care divinul paradis o are. Și nu vorbesc numai de cei de pe continent, de fiii Agarei[turcii – n. e. r.], de sciți [cumani – n. e. r.], de peoni [unguri – n. e. r.], de cei de dincolo de Istru[diferiți de cumani și neidentificați – n. e. r.]și de cei asupra cărora sufla vântul proaspăt din nord <...>
64. < . >. Iar sălbăticia scitică nu numai preaviteazul tată[Ioan II Comnenul 1118-1143 – n. e. r.] [al împăratului – n. e. r.] a îmblânzit-o, ci și acesta nu mai puțin. Iar ținuturile de dincolo de Istru le-a lovit cu război, de parca ar fi fost un vânător care merge în voie după fiare încercuite, și pe unele le prinde, iar pe altele le înspăimântă. Și asta nu numai o dată. Căci cel ce așa a pățit a fost doar Alexandru [incursiunea la nord de Dunăre a lui Alexandru cel Mare 335 î. H. – n. e. r.], care abia a izbutit să ajungă pe acest mal și îndată a fugit fără să se mai întoarcă[vreodată – n. e. r.] .
 


A ACELUIAȘI CUVÂNTARE IMPROVIZATĂ CĂTRE ÎMPĂRATUL ISAAC ANGHELOS, ROSTITĂÎN FILIPOPOLE[PLOVDIV-CENTRUL BULGARIEI], CÂND [ACESTA – n. e. r.] A FĂCUT DOUĂ ATACURI PE TIMP DE NOAPTE ASUPRA SCIȚILOR [CUMANILOR – n. e. r.] CARE AVUSESERĂ NERUȘINAREA SĂ PORNEASCĂÎN ACEL CEAS LA JEFUIREA [OAMENILOR – n. e. r.] LUI DUMNEZEU [ROMEILOR – n. e. r.].
1191, Săptămâna Paștelui. Împăratul Isaac al II-lea Anghelos a respins în timpul nopții, luând personal parte la luptă, două incursiuni de pradă ale cumanilor, în preajma orașului Filipopole. Descrierea cumanilor. (...)
10. (...) Sunt un neam nestatornic, nesedentar, care nu știe să se așeze undeva, de aceea nu au nici un fel de organizare politică. Ci, bântuind pe tot pământul, nu se opresc nicăieri și rămân veșnic rătăcitori. Oameni înaripați și de aceea greu de vânat! Sunt lipsiți de orașe și nu știu ce sunt acelea satele. De aci li se trage și sălbăticia. Nici vulturii, aceasta specie de mâncători de leșuri, cu totul și cu totul urâcioasă, nu sunt asemenea lor. Numai grifonii ar putea fi asemuiți cu ei, căci pe aceștia, ca și pe sciți, natura i-a așezat cu drept cuvânt între viețuitoarele lipsite de locuință statornică. Asemenea făpturi au crescut după legile lupilor, căci se reped și înhață, dar știu să o ia la goanăîndată ce-și face apariția ceva înfricoșător.
11. Și gloata de sciți nu apucă să cotropeascăținutul ce i se întinde înainte, că se și repliază, dacă cineva o înfruntă cu îndrăznealăși, întorcându-și privirile înapoi, o rupe la fugă. Abia s-a apropiat și se și retrage în goană. Au înhățat câte ceva, dar încăînainte de a-și încărca mâinile [cu pradă – n. e. r.], apucă frâul și-și îmboldesc caii, când cu călcâile, când cu biciul. Și se lasăîn voia vântului, rugându-se să zboare mai iute decât ulii. Nu au fost nici măcar bine zăriți și se și ascund vederii celor care-i privesc. Ca niște câini [sunt – n. e. r.], care se reped la leșurile morților, de le sfâșie și le golesc de carne și de sânge. Fără să se fi săturat, se ridicăși cântă melodiile care le plac. Și fac asta des, până ce, satisfăcuți, se domolesc sau cad [de mâna – n. e. r.] altora care au uneltit ceva împotriva lor.
12. Astfel fiind acești sciți, nomazi alergători, ca să zic așa, făpturi nestatornice, fiare între oameni și între fiare - dacă ar putea îndrăzni cineva să-i numească astfel - oameni, nu dau prilej să-i prindă celor care vor să o facă de-a binelea. Așa se face că au scăpat pe nesimțite și din mâinile împăratului [Isaac II Anghelos (1185-1195) – n. e. r.], întrucât e vorba de neamul lor ca atare. Căci, altminteri, firește erudiții o știu, lumea e supusă distrugerii în ce privește părțile ei în orice moment și tot astfel și ei cad necontenit pe pâlcuri, pe rânduri, pe cete, pe legiuni datorită puternicului împărat, acoperindpământul pe care năvălesc și astfel devin sedentari și se așazăîntr-o țară. Și nu vor înceta să pățească astfel până ce nu vor învăța, cum se spune, din nenorocirea lor și nu vor dobândi înțelepciune și nu li se va face milă de ei înșiși dinpricina decăderii și din împuținării lor zilnice.
13. (...) Dacă e să deducem din cele întâmplate demult pe cele ce vor veni, nici cel ce izvodește răul nu va duce lipsa de fiare sălbatice care să vatăme turma lui Dumnezeu, nici lui Dumnezeu, arhipăstorul creștinilor, nu-i va fi greu - ci chiar foarte lesne – să găsească pe cineva care să le stea împotrivăși să-i alunge.
14. Și-mi îngădui să-mi reamintesc de steaua cea strălucitoare a dinastiei Comnenilor, de Ioan [II Comnenul(1118-1143) – n. e. r.], pe care, așa cum spunea cineva, nu se cuvine să-1 vorbim de rău, ci, dimpotrivă, trebuie să-l socotim vrednic de cea mai mare admirație. Care, multe îndurând și multe înfăptuind, a oprit acea mulțime scitică nemăsurat de mare, pentru a cărei pieire noi ridicăm în fiecare an imnuri de slavă lui Dumnezeu. Măîntorc însă cu povestirea și mai mult în urma în timp, când, după cum istorisesc scrierile vechi, toatăseminția scitică s-a revărsat, cu zeci de mii de oameni, peste Tracia, [ajungând – n. e. r.] chiar până la Melantida, numită de limbă coruptă[a poporului – n. e. r.]Melitida. (...)
 
 
Bibliografie
W. Regel, FontesrerurnByzantinarum, I, 1, Petropoli, 1892, p. 24-131 ;
T.L.F. Tafel, EustathiimetropolitaeThessalonicensisopuscula, Frankfurt, 1832 (cuvintarea funebra pentru Manuel Comnenul si cuvintarea adresata lui Isaac Anghelos) ;
GeographiGraeciMinores, II, Paris, 1882, p. 201-407
Alexandru Elian& Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Eustathios al Tesalonicului)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: