Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:03 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legenda faristă Ștefan Petcu a dat lovitura de start a meciului cu CSA Steaua București (GALERIE FOTO)

ro

08 Jul, 2022 22:00 2128 Marime text
 
  • „Marinarii“ au încheiat partidele amicale din perioada de pregătire precompetițională.
 
Farul Constanța a susținut în această seară ultimul meci amical înaintea începerii campionatului, întâlnind pe teren propriu CSA Steaua București (Liga a 2-a), aceasta fiind și partida de prezentare a lotului de jucători al „marinarilor“ pentru sezonul 2022/2023.
 
Partida s-a încheiat la egalitate, 1-1, după ce Steaua a condus la pauză (Chunchukov 23).
 
Golul „marinarilor“ a fost marcat de Vlad Morar, în minutul 49.
 
Lovitura de start a meciului a fost data de legenda faristă Ștefan Petcu.

A fost pentru prima oară când fariștii au avut parte de o prezentare specială, pe măsura aspirațiilor celui mai important brand din fotbalul constănțean.

Căpitanul Ionuț Larie a primit, la începutul meciului, premiul pentru cel mai bun jucător al Farului din ediția trecută a campionatului, iar lovitura de începere a fost dată de legenda clubului nostru, Ștefan Petcu!

La pauza meciului au fost premiați pentru rezultatele obținute la numeroasele turnee din ultimul sezon și juniorii grupelor 2010, 2011, 2012, 2013 și 2015, care s-au impus la numeroase turnee în această vară, se arată pe site-ul oficial al Farului.

 
Au evoluat:

Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Aioani - Benzar (46 M. Popescu), Larie (83 Bîrzu), Mladen (61 Boboc), Kiki (61 Borza) - Doukoure (46 Artean), Nedelcu, Casap (46 R. Ion) - Mazilu (46 A. Pitu), Vl. Morar (61 Cojocaru, 83 Mustacă), Torje (61 Ad. Petre).

CSA Steaua (antrenor, Daniel Oprița): Dincă - Corbu, Wallace, Gugu, Sima - Popa, Mihăescu, Balgiu, Bodișteanu - Chunchukov, A. Trică. Au mai jucat: Iancu - Blaga, Ilie, Oroian, Calestru, Marin, Răducan, Șt. Pacionel, E. Pacionel, Drăghici, Nicolae.
 
Farul va debuta în noua ediție a Superligii duminică, 17 iulie, de la ora 18.30, pe teren propriu, cu FC U Craiova 1948.     
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Sursa foto: Farul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii