Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O firmă din Constanţa livrează alimente unui spital din capitală (document)

ro

26 May, 2014 00:00 2303 Marime text
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a achiziţionat alimente de origine non-animală de la două societăţi comerciale, una dintre ele fiind din Constanţa.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a încredinţat contractul „Furnizare alimente de origine non-animală“ societăţilor AEH Xpress Food SRL din Bucureşti şi NED COM SRL din Constanţa. Potrivit anunţului de atribuire nr. 146809 din  24.05.2014, publicat pe SEAP, se vor achiziţiona condimente şi mirodenii, orez, ulei pentru gătit, cacao şi ceai. Valoarea totală finala a contractului atribuit este de 93.324 de lei. Potrivit Registrului Comerţului, societatea NED COM SRL a fost înfiinţată în anul 2008 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Vârful cu Dor. Capitalul social subscris este de 53.100 de lei, integral vărsat, fiind compus din 300 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 177 de lei. Asociaţii societăţii sunt Nedelcu Leonard Cristian, născut în 1975, în Constanţa, şi Nedelcu Corina, născută în 1975, în municipiul Bucureşti. Ambii asociaţi deţin câte 150 de părţi sociale. Administratorul societăţii este Nedelcu Leonard Cristian. Activitatea principală a societăţii este „comerţul cu ridicata“. Cât priveşte societatea AEH Xpress Food SRL, acesta a fost fondată în anul 2009 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 3.000 de lei, integral vărsat, fiind compus din 40 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 75 de lei. Asociaţii societăţii sunt:  Petrilă Bogdan, Pintilie Dan-Alexandru, Petrilă Diana-Loredana şi Pintilie Geanina. Fiecare dintre asociaţi deţine câte 10 părţi sociale. Administatorii societăţii sunt Petrilă Diana-Loredana şi Pintilie Geanina. Domeniul principal de activitate al societăţii este „restaurante“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii