Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi poliţişti din Constanţa, condamnaţi la aproape 20 de ani de închisoare. Dosarul se va rejudeca

ro

15 Mar, 2019 00:00 2897 Marime text
Judecătorii Marius Cristian Epure şi Cristian Deliorga, ambii de la Curtea de Apel Constanţa, primul fiind şi preşedintele instanţei, au decis, ieri, rejudecarea unui dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cauză în care, în primă instanţă (Judecătoria Constanţa), au fost daţi aproape 70 de ani de închisoare. Magistraţii au dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanţa, competent să soluţioneze cauza, cu reluarea procedurii de cameră preliminară. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Potrivit Alinei Hanu, avocat în Baroul Constanţa, „Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, având în vedere valoarea presupusului prejudiciu, mai mare de 200.000 de euro, infracţiuni ce sunt de competenţa DNA şi în instanţă, a Tribunalului. În prezenta cauză, dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi judecat în fond de Judecătoria Constanţa. Deşi au fost invocate aceste aspecte şi în camera preliminară, totuşi a fost pronunţată o sentinţă de către instanţa necompetentă, Judecătoria Constanţa. Curtea de Apel a remediat această neregulă procedurală, anulând toate actele de când dosarul a fost trimis în judecată“. 
 
În primă instanţă, I.A.I., fost poliţist al Gărzii de Coastă, a luat nouă ani de închisoare pentru infracţiuni de contrabandă şi alţi trei ani pentru folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Ulterior contopirii, instanţa i-a aplicat poliţistului pedeapsa de zece ani de închisoare. F.P., tot poliţist de frontieră, a luat şapte ani de închisoare pentru complicitate la contrabandă.
 
Mai departe, S.T. a luat pedeapsa de 12 ani şi şase luni de închisoare, C.T. a fost condamnat la pedeapsa de zece ani de închisoare, C.L. s-a ales cu zece ani şi patru luni de închisoare, I.K.I şi M.C.A. au luat câte opt ani, iar V.V.S. s-a ales cu şase ani de închisoare.
 
De asemenea, instanţa a confiscat sute de mii de pachete de ţigarete şi peste 830 de sticle de whisky. Amintim că, în prezenta cauză, procurorii au efectuat mai multe percheziţii, la finalul cărora au fost descoperite şi ridicate 7.490.000 de ţigarete (374.500 de pachete), 835 de sticle a câte 0,75 l, respectiv 626,25 de litri de băutură spirtoasă - whisky marca Maiwand, netimbrate fiscal, precum şi mari sume de bani, constând în 200.000 de lei, 12.800 de euro, 195.035 de dinari sârbeşti, 121 de leva şi 20 de dolari. Totodată, au fost ridicate şi indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă 13 autoturisme de lux (Mercedes şi Audi), un microbuz cu remorcă şi un autotir înmatriculat în Bulgaria, cu care ar fi fost introduse în România, ţigări de contrabandă în 800 de baxuri, marca Marble, prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii