Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi solicitantă pentru pompierii din toată țara. Peste 1.300 de misiuni desfășurate de salvatori

ro

20 May, 2022 10:35 1023 Marime text
Intervenții ale pompierilor, în acest weekend, foto: IGSU
  • Peste 1.300 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (19.05.2022)

Ziua de ieri a fost solicitantă pentru pompierii din întreaga țară! Cele mai numeroase misiuni au fost derulate în zona București-Ilfov și în județele Prahova, Cluj, Argeș și Mureș.

Peste 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.226 de cazuri din totalul de 1.393 de situații de urgență gestionate).

Totodată, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 55 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 121 de misiuni pentru protecția comunităților.

Echipajele de descarcerare au intervenit în 4 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele implicate în accidente rutiere.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT privind prezența animalelor sălbatice, în județele: Argeș, Brașov și Mureș.

O misiune complexă și relevantă a avut loc ieri, în județul Cluj, pe raza localității Căpușu Mare, unde pompierii au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină la un grav accident rutier produs între un autoturism și o autocisternă. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că în autoturismul avariat  se afla o tânără încarcerată, în stare gravă. Salvatorii au acționat pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor tinerei aflată între fiarele contorsionate ale mașinii, ulterior aceasta a fost transportă la o unitate spitalicească. De asemenea, pompierii au acordat asistență medicală de urgență celei de-a doua victime, fără a fi necesar transportul la spital. 

Un alt eveniment rutier grav s-a petrecut pe raza localității Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, în care au fost implicate un microbuz și un autoturism. Echipajele de descarcerare și prim ajutor ajunse la fața locului au identificat 5 victime, dintre care una încarcerată. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimei și au acordat asistență medicală de urgență la locul accidentului, ulterior cele 5 persoane fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.

Astfel, în data de 19.05.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 406 pompieri și 182 de mijloace tehnice.

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii