Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:22 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

ro

12 Apr, 2024 11:16 217 Marime text
BULETIN DE PRESĂ
Nr. 180 din 12 aprilie
 
Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore
 
În cursul zilei de ieri (11.04.2024), pompierii salvatori au acționat cu promptitudine pentru gestionarea optimă a celor 1.614 situații de urgență, înregistrate la nivel național.
 
În acest timp, echipajele SMURD au răspuns la peste 1.200 de solicitări, în urma cărora 1.279 de persoane au primit asistență medicală de urgență.
 
Concomitent, pompierii au acționat pentru stingerea celor 123 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Din totalul acestora, mai mult de jumătate s-au înregistrat la arderi de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafață de peste 250 ha de teren.
 
De asemenea, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în 210 situații pentru salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.
 
În perioada analizată, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele de salvatori pe durata misiunilor desfășurate, 9 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
 
Pentru protecția populația, la nivel național au fost transmise 2 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice în județele Alba și Argeș.
 
Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU sunt instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență.
 
Accesați acum www.fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii