Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:36 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cele două vești bune primite de Cazinoul din Constanța, la 117 ani de la semnarea actului său de naștere (galerie foto)

ro

24 Jul, 2020 00:00 2716 Marime text
  • Bătrânul edificiu simbol al Constanței a primit ieri vizita prim ministrului Ludovic Orban, care a venit însoțit de mai multe oficialități, centrale și locale.
  • Vizita de ieri a autorităților centrale s-a desfășurat în prezența dr.ing. Petre Badea, a arhitectului Constanța Carp, dar și a inginerului Marius Stan.
  • Autoritățile au dat asigurări că există toate fondurile necesare reabilitării complete a Cazinoului, dar au reconfirmat și faptul că va fi respectată data inițială stabilită pentru terminarea lucrărilor.
  • La data de 23 iulie 1903 a fost semnat „actul de naștere“ al Cazinoului, anume contractul cu arhitectul Daniel Renard, pentru proiectarea sa.
Ocolit până de curând cu pas grăbit și capul plecat, mai ales de către autorități, dar cu o mare strângere de inimă de către toți cei ce îl iubesc, Cazinoul a devenit, o dată cu amplul proiect de reabilitare la care este supus, un punct important pe harta întâlnirilor la nivel înalt.
În cursul zilei de ieri, bătrânul edificiu simbol al Constanței a primit vizita prim ministrului Ludovic Orban, care a venit însoțit de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, de liberalii constănțeni de frunte, Vergil Chițac, Bogdan Huțucă, Mihai Lupu, dar și de alte oficialități. Totodată, pentru protecția tuturor oficialilor prezenți, locul a fost împânzit de forțele Serviciului de Pază și Protecție.
Vizita de ieri a autorităților centrale s-a desfășurat în prezența dr.ing. Petre Badea, directorul general al firmei Aedificia Carpați, antreprenorul lucrărilor, dar şi a arhitectului Constanța Carp, proiectantul lucrărilor, precum și a inginerului Marius Stan, managerul de proiect de la Cazino. Totodată, întreaga echipă tehnică ce depune eforturi pentru salvarea și punerea în valoare a grandiosului Cazino a fost prezentă pe parcursul vizitei oficiale a premierului și a miniștrilor.
Există banii necesari, iar data finalizării lucrărilor va fi respectată
Grav deteriorat în urma acțiunii agresive a valurilor și vânturilor în bătaia cărora s-a aflat ani la rând, corodat de mediul salin în care trăiește, ros din interior, Cazinoul a primit ieri de la autorități vestea pe care o aștepta de ani de zile. Astfel, autoritățile centrale care au inspectat ieri stadiul lucrărilor au anunțat că banii necesari reabilitării sale complete sunt disponibili și că nu vor pregeta să îi pună la dispoziția antreprenorului pentru renașterea sa, astfel cum a fost gândită inițial.
Totodată, o altă veste îmbucurătoare pentru toți cei ce iubesc Cazinoul a fost reconfirmarea faptului că data la care vor fi finalizat proiectul se va respecta întocmai, în ciuda schimbărilor ce țin de natura lucrărilor ce trebuie efectuate și de surprizele pe care monumentul le rezervă celor veniți să-l repună, la propriu, pe picioare.
Poate nu întâmplător a fost stabilită ziua de ieri pentru întâlnirea autorităților la Cazino, dat fiind că la data de 23 iulie 2020 s-au împlinit 117 ani de la momentul la care primarul liberal Cristea Georgescu a semnat contractul cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea acestuia. Data a fost subliniată de Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, prezent, și el, la inspectarea șantierului.
Amintim că lucrările la Cazinoul din Constanța sunt desfășurate de asocierea Aedificia Carpați (lider de asociere) & Remon Proiect & Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL.
De asemenea amintim că, pe parcursul lucrărilor de decopertare și în urma expertizelor și studiilor făcute până în acest moment cu privire la structura de rezistență a Cazinoului, a ieșit la iveală că aceasta este grav avariată.
Astfel, lucrările ce se așteptau a fi mai degrabă unele de reparații și înlocuire a câtorva elemente corodate s-au transformat în ample lucrări de reabilitare inclusiv structurală a clădirii și de consolidare a sa.
În acest context, constănțenii se temeau că fondurile nu ar fi disponibile, pe de o parte, iar pe de altă parte, că data inițială la care Cazinoul urma să fie redat publicului larg nu va putea fi respectată.
Cu această ocazie, cele două mari temeri pe care orice constănțean, amăgit de atâtea ori cu mirajul salvării Cazinoului, le nutrea, au fost spulberate.
Nu numai că există toate fondurile necesare amplului proiect desfășurat de Aedificia Carpați și de partenerii săi pentru această lucrare, spun autoritățile, dar și termenul de execuție va fi respectat întocmai, astfel cum reprezentanții fimelor câștigătoare au dat asigurări încă de la bun început, dar și pe parcursul înaintării lucrărilor.
Astfel, în cadrul vizitei oficiale, specialiştii care se ocupă de reabilitarea l-au pus  pe premier la curent cu stadiul actual al lucrărilor desfăşurate şi care se vor desfăşura, iar în acest sens au pregătit o prezentare foto a diferitelor etape în care se află şantierul.
După o scurtă prezentare făcută de dr. ing. Petre Badea, directorul general Aedificia Carpați, şi de ceilalți specialişti prezenţi, premierul şi celelalte autorități prezente au pornit să viziteze Cazinoul. Vizita a fost una fără prezența presei, iar declarațiile au fost făcute pe terasă, după ce aceasta s-a încheiat.

„Eu sunt mulțumit de cum se desfășoară lucrările“


„Data de azi (nr., ieri), de 23 iulie, este una specială pentru Cazino și nu a fost deloc stabilită întâmplător, dat fiind că pe 23 iulie 1903 a fost semnat actul de naştere al Cazinoului. Mai precis, la momentul respectiv, primarul liberal Cristea Georgescu a semnat contractul cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea Cazinoului“, a declarat Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării.
„După ce am vizitat șantierul și am văzut stadiul actual al acestuia, vreau să vă spun că eu sunt mulţumit de cum se desfăşoară lucrările la Constanţa și am certitudinea că, în doi ani, la termenul stabilit, vom avea bucuria unui proiect terminat cu succes“, a mai spus Ștefan.
De asemenea, acesta a dat din nou asigurări că ministerul, prin Compania Națională de Investiții, dispune de fondurile necesare reabilitării complete a Cazinoului, în stilul Art Nouveau, astfel cum fusese proiectat inițial.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a vorbit despre daunele pe care Cazinoul le-a suferit de-a lungul timpului, inclusiv în urma lucrărilor din perioada comunistă. „Obiectivul nostru principal este ca edificiul să fie redat constănțenilor în termenul stabilit, respectiv mai 2022“, a declarat prim ministrul.
De asemenea, acesta a precizat că nu are niciun dubiu că termenul va fi respectat cu strictețe, având în vedere întreaga experiență profesională a firmei Aedificia Carpați și a partenerilor săi ce se ocupă de proiectul de reabilitare.
Totodată, arhitectul Constanţa Carp, proiectantul lucrărilor de la Cazino, a precizat că este vorba despre o lucrarea problematică, dată fiind structura de rezistență afectată a Cazinoului, dar și despre componentele artistice deosebite ce trebuie restaurate ori recreate pentru a fi pus în valoare stilul Art Nouveau al edificiului. Cu toate acestea, arhitecta a subliniat întreaga experiență a specialiștilor implicați în procesul de reabilitare, ceea ce „ne face să avem încredere că îl vom reabilita aşa cum trebuie“.

Citește și:

Reportaj în exclusivitate realizat de ZIUA de Constanța:
Ce au scos la iveală lucrările de la Cazino de până acum. Cât de afectată îi este, de fapt, structura (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii