Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:53 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activităţi de protecţie şi gardă Tribunalul Constanța, decizie finală în cazul Detectors Intervenţie SRL

ro

30 Nov, 2021 00:00 1599 Marime text

 
  • Tribunalul Constanța Tribunalul Constanța a dispus închiderea procedurii insolvenţei.

Decizie finală în dosarul privind insolvența societății comerciale Detectors Intervenţie SRL, cu sediul social în municipiul Constanța, fondată în luna februarie 2017.
 
Tribunalul Constanța Tribunalul Constanța a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Detectors Intervenţie SRL, precum și radierea firmei din registrul comerţului, unde este înregistrată.
 
„Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor prin publicare în BPI, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administaţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru efectuarea menţiunii de radiere. Executorie“, se mai arată în decizia magistraților de la tribunal, vezi dosar 5617/118/2019.

Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 29 noiembrie 2021, SC Detectors Intervenţie SRL a avut sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Grănicerului și s-a ocupat de „activităţi de protecţie şi gardă“.
 
Asociat unic a fost Maxim Alexandru Cristian.
 
Date financiare
 
2019
 
Cifra de afaceri: -972 lei
Cheltuieli: 255.436 lei
Profit net: -256.398 lei
Angajați: 12
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 19522/16.10.2019, Tribunalul Constanța a constatat că debitoarea Detectors Intervenție SRL este în insolvență întrucât, după 60 de zile de la scadență, nu a achitat creanțele față de creditori ale căror valoare este de 158.084 lei.
 
Deoarece nu au existat surse care să genereze venituri pentru acoperirea creanţelor şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, lichidatorul judiciar Caraiola Florentina - Cabinet Individual de Insolvenţă a propus
închiderea procedurii conform art. 174 din Legea nr. 85/2014 și radierea debitorului Detectors Interventie SRL din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 17092/12.10.2021.
   
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Vinum Capidava SRL, firma care administrează Crama Darie, cere să intre în insolvență!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii