Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:25 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral a sarbatorit Ziua Mondiala a Zonelor Umede

ro

02 Feb, 2011 23:32 1893 Marime text
zzu2.jpgZiua Mondiala a Zonelor Umede a fost sarbatorita astazi, la sediul ABADL Constanta.

Astfel,a fost organizata o masa rotunda avand ca tema cunoasterea si protejarea zonelor umede, la care au participat elevi din cadrul Colegiului Economic Carol I din Constanta, studenti ai Universitatii Maritime Civile si voluntari de la Corpul Voluntarilor Garzii Nationale de Mediu.

zzu1.jpgTinerii de la Colegiul Carol I au facut o prezentare a celor cinci situri Ramsar, existente in Romania, si anume, Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", Balta Mică a Brăilei, Lunca Mureşului (jud. Arad şi Timiş), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (jud. Braşov) şi Lacul Techirghiol (jud. Constanţa).

zzu3.jpgDiscutiile purtate in cadrul mesei rotunde au reliefat faptul ca sunt necesare actiuni de informare ale populatiei privind importanta acestor zone si avantajele pe care le aduc comunitatilor umane.

Cei prezenti au precizat faptul ca actiunile trebuie derulate cu preponderenta in mediul rural, si in special in comunitatile care beneficiaza de aceste zone umede

Informatii suplimentare:

Zonele umede reprezinta intinderile de balti, mlastini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce sau sarata, inclusiv intinderi de apa marina. Ceea ce isi propune Conventia Ramsar este de a conserva zonele umede, fauna si flora care servesc ca habitat al pasarilor acvatice, iar, pe de alta parte, constituie cele mai importante resurse de valoare economica, naturala, stiintifica si recreativa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii