Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţii în învăţământul preuniversitar Reabilitarea şcolii din Saligny s-ar putea face pe PNDL

ro

25 May, 2017 00:00 2556 Marime text
Infrastructura rutieră, educaţia şi sănătatea sunt, la ora actuală, domeniile în care administraţia publică locală din comuna Saligny face sau vrea să facă investiţii.
 
Situată în partea de sud a Podişului Dobrogei, în vestul judeţului Constanţa, comuna Saligny are în componenţă trei sate: Făclia, Saligny - localitate de reşedinţă şi Ştefan cel Mare. Membrii administraţiei publice locale vor să facă faţă provocărilor de zi cu zi şi îşi doresc o dezvoltare cât mai rapidă, la standarde europene, a întregii comune.
 
Nicolae Ţeleneanu, viceprimarul comunei Saligny, a recunoscut, pentru ZIUA în judeţ, că, în această perioadă, se lucrează pe diverse paliere. „Acum lucrăm la toate proiectele care au demarat sau care au rămas de definitivat. Intervenim la sala de sport, la căminul cultural din satul Ştefan cel Mare, la drumuri“, a declarat secundul primarului.
 
Drumurile continuă să fie o prioritate şi pentru aleşii locali din Saligny. În consecinţă, acum se lucrează la câteva treceri de pietoni în localităţile Făclia şi Saligny. „Unde se fac trecerile de pietoni, câte una în fiecare localitate, se vor amenaja şi staţiile pentru autobuz“, a adăugat Ţeleneanu. Totodată, se efectuează lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor din satul Ştefan cel Mare şi din comună, ulterior urmând să se intervină şi pe arterele rutiere din Făclia, totul fiind posibil prin implementarea unui proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cu bani de la Guvern. „La terminarea implementării acestui proiect, în termen de cinci ani, vom avea asfaltaţi alţi 26 de kilometri de drumuri“, a afirmat viceprimarul comunei Saligny.

Proiecte pentru educaţie 

Însă, din discuţia purtată cu acesta, a reieşit faptul că un punct important de lucru în comună îl reprezintă şantierul organizat pentru construirea unei săli de sport. „Sala de sport se va ridica în curtea şcolii generale din comună. Aceasta se realizează cu fonduri alocate de la Consiliul Judeţean Constanţa“, a menţionat viceprimarul comunei Saligny. Definitivarea sălii de sport este preconizată pentru această toamnă, beneficiarii noii investiţii urmând a fi peste 240 de elevi. „E o sală mai micuţă, destinată efectuării orelor de sport ale elevilor noştri în condiţii optime, indiferent de toanele vremii“, ne-a spus Nicolae Ţeleneanu.
 
De asemenea, viceprimarul a afirmat că aşteaptă nişte aprobări şi pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2. „Am depus proiecte pentru reabilitarea şcolii din comună, construirea unui centru medical, dar şi pentru extinderi ale reţelei de apă şi ale celei de iluminat public. Sunt depuse cinci proiecte, dar să vedem ce ni se va aproba“, a concluzionat Ţeleneanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii