De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:22 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Viitorul joacă astăzi la Ovidiu cu Pandurii Tg. Jiu

ro

18 Apr, 2016 00:00 538 Marime text


Fără victorie în cele şase meciuri susţinute până acum în turneul play-off al Ligii 1, în care a înregistrat două egaluri şi patru înfrângeri, FC Viitorul susţine astăzi meciul din runda a şaptea, întâlnind la Ovidiu, pe terenul principal al Academiei Hagi, de la ora 20.30, Pandurii Tg. Jiu. FC Viitorul a acumulat 25 de puncte, în vreme ce echipa gorjeană are cu şase mai mult.
 

„Mai sunt câteva meciuri până la finele campionatului şi motivaţie ar trebui să existe la noi, prin prisma ocupării unui loc superior. Trebuie să arătăm orgoliu pe teren, să ne revenim, să ne batem pentru victorie, chiar dacă adversarele sunt bune toate. Sperăm ca mâine (n.r. luni) să avem spirit şi să arătăm echilibru în ambele faze ale jocului. Pandurii alcătuiesc o echipă rapidă, care a arătat că are calitate mai ales de la mijloc în sus. Trebuie să fim atenţi şi, cu un meci bun, să câştigăm“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

 
Clubul constănţean a anunţat că şi la acest meci va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocare tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - stadion central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarele vor pleca la orele 19.15 şi 19.45. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei. 
 
Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii