Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
20:25 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Să salvăm lumea de carii!

ro

18 Nov, 2016 00:00 711 Marime text
Învăţământul are nevoie de extracţii urgente şi de înlocuiri şi mai urgente. Dar are nevoie şi de protecţia acelor oameni care au rămas la catedră şi nu au dezertat, în ciuda faptului că au fost sistematic călcaţi în picioare de un Guvern impotent şi de părinţii din ce în ce mai indiferenţi la strigătele şcolii. De câte ori s-a auzit în presă de rezultatele dascălilor, de câte ori s-a vorbit despre proiectele acestora pe care le fac pentru elevi şi cu elevi? De câte ori li s-au luat interviuri copiilor care fac performanţă, de câte ori s-a promovat competenţa? Doar de câteva ori.
 
Şi cine a fost curios să afle cum se face învăţământ în şcolile care nu sunt de fiţe? Cineva zicea la un moment că cea mai cruntă pedeapsă pentru învăţătoarea Blîndu (una care urla la copii și îi înjura, de blândă ce era, nu ştiu dacă vă mai amintiţi de ea) ar fi să fie trimisă la ţară. Sigur, se referea la faptul că cei de la ţară sunt săraci şi n-au bani de minunatele atenţii pretinse constant. Dar copiii de la ţară cu ce sunt de vină? Ei n-au dreptul la un învăţământ de calitate sau ce? Elevii aceia trebuie pedepsiţi cu acest soi de lătrătoare doar pentru că provin din mediul rural?
 
Îţi poţi lesne da seama care e starea unei naţiuni şi după felul în care reuşeşte să dezbată şi apoi să rezolve o problemă. Nimeni nu vrea să-şi rezolve problema, toţi aruncă pisica în curtea vecină… De copiii romilor care vin la şcoală doar ca să distrugă mobilierul cine se ocupă? Ăia care nu vin ca să dea un plus valoare acestei societăţi, ci ca să îşi bată joc de ea, pentru că asta e educaţia pe care o primesc acasă. „Dă-i dracu' de profesori, dacă-ţi fac probleme, îi aranjez eu” sau „La ce-ţi trebuie caiete, du-te şi fă gălăgie la ore”.

„Mă, vezi că eşti în situaţie de corigenţă la trei materii, pune mâna pe carte şi învaţă!”, îi atrage atenţia un profesor unui elev recalcitrant. „Şi ce?”, răspunde acesta. „Ce te interesează pe tine dacă rămân eu sau nu repetent? Treaba mea”. Păi, scuzaţi-mă, la astfel de impertinenţă, îţi vine să-i răspunzi elevului „Atunci du-te dracu' şi stai acasă, nu mai veni la şcoală să deranjezi orele!”.
 
Îmi vine acum în minte următorul exerciţiu de logică: s-a gândit oare cineva la faptul că o societate care nu-şi respectă cadrele didactice şi care le face preş şi se şterge, efectiv, pe picioare cu ele nu va duce nicăieri? Din 1997 până acum asta s-a întâmplat. Sunt 16 ani în care oamenii au fost umiliţi sistematic, prin tăieri de salarii, prin întârzieri de salarii, prin sporuri din ce în ce mai mici până la desfiinţarea lor, prin desfiinţarea liceelor pedagogice, prin nişte inspecţii executate la mişto, prin greve care n-au rezolvat nimic, dimpotrivă, au distrus încrederea tuturor în sistem, oameni care s-au simţit părăsiţi de pârghiile unui minister care nu a oferit niciun sprijin, niciun suport moral sau financiar, ba dimpotrivă, a încurajat nişte practici neortodoxe. Lăsaţi-mă şi cu inspectoratele care dau posturi tot pe şpăgi şi păstrează posturile vacante pentru pilele şi relaţiile lor! De ce credeţi că nu e nimeni în stare să ia prompt atitudine în acest caz? Pentru că toţi sunt mânjiţi şi-şi calculează bubele din cap, să nu cumva să se spargă, pentru că de fiecare dată când se sparge o bubă, încep să curgă mai multe şi de la mai mulţi, prea mulți.

Aşa că… dacă nu extragi aceste măsele putrezite şi nu cureţi bine locul punând în loc oameni capabili, dornici să facă treabă, dacă nu-i încurajezi pe cei oneşti să rămână în profesiile care ar putea reda demnitatea acestei ţări, n-ai făcut nimic. Dar încurajarea asta să nu fie o simplă bătaie pe umăr, ci să se manifeste efectiv prin sprijin financiar pentru navetele profesorilor sau pentru dislocările lor, pentru cărţi, studii, proiecte, pentru salarii, pentru motivarea lor în funcţie de rezultate şi tot aşa, detalii, detalii… Acele detalii care fac ca lucrurile să meargă aşa cum ar fi normal. Pentru că asta este problema acestei ţări: nimeni nu este pedepsit pentru ceea ce face, ci în funcţie de cât are.
 
Nota bene. Iată o idee pentru politicienii noştri, că tot candidează unii pentru parlamentare, ăştia care vor binele poporului - să fie nevoiţi printr-o ordonanţă de urgenţă să trăiască timp de şase luni cu salariul minim pe economie, să vedem cum îşi vor mai calcula vacanţele şi întâlnirile pe la sindrofii şi şedinţe fără finalitate constructivă pentru alţii. Dar asta după ce li se confiscă timp de şase luni toate averile şi li se blochează conturile babane. Şase luni. Şi pe urmă discutăm. Cine rezistă psihic după aceste şase luni să fie uns direct preşedinte.
 
Sursă foto: neatoday.org
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii