Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:03 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un nou memoriu pentru PUZ-ul unui bloc de zece etaje pe strada Cumpenei, depus la APM Constanţa de Transevren SRL

ro

21 Dec, 2016 00:00 1224 Marime text
La Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a fost depus memoriul de prezentare a „PUZ-ului pentru zona delimitată de strada Cumpenei, strada Spiru Haret, calea ferată, Meconst SRL“, de către Transevren SRL. Astfel, pe acest teren ar urma să fie ridicat un bloc de zece etaje.
 
Suprafaţa terenului studiat este 32.000 mp. Aceasta este alcătuită din: zona mixtă ZRCM 2, cu regim de înălţime mic, aflată în proprietatea persoanelor fizice şi juridice, în suprafaţă de 25.210 mp, adică 78,78% din totalul teritoriului studiat, care include şi parcela generatoare a PUZ-ului; circulaţie pietonală (trotuare) de 1.395 mp (4,36%), circulaţie carosabilă de 47,50 mp (14,84%); spaţiu verde neamenajat 645 mp (2,02%).
 
Planul Urbanistic Zonal stabileşte zonele de amplasare a construcţiilor prevăzute a fi realizate. Terenul aflat în studiu cuprinde parcele de dimensiuni mari cu funcţiuni mixte, cu regim mic de înălţime şi regim de construire continuu sau discontinuu. PUG recomandă ca, pentru conversia funcţiunilor, să se elaboreze planuri urbanistice zonale în dublul scop de asigurare a coerenţei imaginii urbane şi a bunei funcţionalităţi a zonei preponderent rezidenţiale adiacente.

Obiectivele principale ale PUZ

Se consideră necesar a se rezolva în cadrul Planului Urbanistic Zonal următoarele obiective principale: reconsiderarea structurii funcţionale şi realizarea unui cadru urbanistic adaptat la cerinţele beneficiarului şi prevederilor PUG, exprimând în forme specifice conţinutul şi personalitatea zonei nou-create; asigurarea construcţiilor şi amenajărilor necesare funcţiunilor; armonizarea noilor construcţii, cu diferite funcţiuni din punct de vedere arhitectural; organizarea circulaţiei carosabile la nivelul creşterii traficului în zonă şi asigurarea unor legături corespunzătoare cu subzonele funcţionale ale teritoriului studiat, inclusiv cu celelalte zone ale oraşului; propunerea unor spaţii verzi; completarea şi refacerea infrastructurii tehnico-edilitare.

Iată ce se află în zona studiată!

În zonă există construcţii de diferite tipuri, cele mai noi aflate în stare bună. Starea de degradare a construcţiilor este în general mediocră. Structura de rezistenţă a construcţiilor se prezintă astfel: construcţia P+1 - cadre de beton armat, cu planşee şi fundaţii de beton armat şi acoperire tip terasă sau cu şarpantă de lemn, construcţiile parter au structură metalică şi închideri din zidărie sau panouri metalice, containere metalice sau prefabricate din beton armat. Din punctul de vedere al tipului de activitate, terenurile din apropiere sunt terenuri destinate locuirii şi funcţiunilor complementare acestora. Destinaţia posibilă pentru această parcelă poate fi legată în continuare de locuire, permiţându-se construirea şi de locuinţe colective mici şi medii, în funcţie de suprafaţa terenului aferent acestora, cu respectarea indicatorilor urbanistici propuşi.
 
La capătul celălalt al podului, peste calea ferată, se află complexul comercial Cora. Amplasamentul obiectivului este în zona Medeea a municipiului Constanţa, în vecinătatea podului peste calea ferată de pe strada Cumpenei. Terenul este identificat după planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă. Suprafaţa studiată are 352 m pe direcţia N-S şi 97 m pe direcţia E-V. Teritoriul se învecinează la nord cu calea ferată - ZRT 2; la sud cu strada Spiru Haret; la est cu terenul proprietate a SC Meconst SA - ZRCM 2; la vest cu strada Cumpenei. Suprafaţa de teren aflată în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice are un total de 25.210 mp, adică 78,78% din suprafaţa studiată. Suprafaţa de teren care constituie domeniul public al Primăriei este de 6.790 mp, adică 21,22% din suprafaţa totală a terenului. Aceasta este constituită din carosabil, trotuare şi spaţiu verde neamenajat. 

Despre Transevren SRL

Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Caraiman, societatea a luat fiinţă în anul 1993. Capitalul social subscris, de 3.000.000 de lei, integral vărsat, este compus din 300.000 de părţi sociale. Firma este controlată de Ergean Cheşpi, născut pe 31.03.1969, în Albeşti, cu 10% din capitalul social, şi Semira Omer, născută pe 22.01.1963, în Cotu Văii, cu 90% din capitalul social. Administratorii societăţii sunt Semira Omer şi Cheşpi Ergean. Transevren SRL se ocupă de transporturi terestre de călători.
 
În anul 2014, societatea cu 98 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 11.783.418 lei şi un profit net de 92.452 de lei. Ergean Cheşpi mai este asociat în Ero Trans Tur SRl (radiată). La rândul său, Semira Omer mai este asociată în Consens Company SRL, Falcon Travel SRL şi Moment Travel SRL.

Citeşte şi:

Memoriul PUZ-ului, depus la APM Constanţa Transevren SRL continuă demersurile pentru blocul de zece etaje de pe strada Cumpenei

PUZ-ul iniţiat de Transevren SRL îi lasă rece pe constănţeni (galerie foto)

Dezbaterea publică privind blocul de zece etaje al Transevren SRL (galerie foto)

Constănţenii, invitaţi la dezbaterea publică privind blocul de zece etaje al SC Transevren SRL

De la transporturi de călători, la imobiliare Bloc de zece etaje, ridicat de Transevren SRL pe strada Cumpenei

Ti-a placut articolul?

Comentarii