Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
04:27 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

City Park, în atenţia Primăriei Constanţa De ce a mai solicitat NEPI Five Property Development o autorizaţie de construire

ro

22 Nov, 2016 00:00 3381 Marime text
Primăria Constanţa a emis pe data de 21 noiembrie Autorizaţia de construire nr. 1794, pentru SC NEPI Five Property Development SRL, care deţine mallul din parcul Tăbăcărie.
 
Potrivit actului solicitat prin SC Confort Urban SRL, autoritatea publică locală şi-a dat acordul pentru reabilitarea drumului asfaltat, a piaţetei pietonale şi a trotuarelor pietonale din artera secundară bulevardului Alexandru Lăpuşneanu, strada Sojeva, zona City Park Mall. Reamintim că, pe parcursul lucrărilor de extindere a complexului comercial City ParK Mall, aleile auto şi pietonale din jurul clădirii, inclusiv o parte din terenul aferent Teatrului de Vară Soveja, au fost deteriorate din cauza utilajelor de mare tonaj folosite pentru realizarea lucrărilor de construire. Astfel, au fost deteriorate atât bordurile, cât şi spaţiul verde aferent clădirii Teatrului de Vară Soveja, în suprafaţă de 411, mp. Confort Urban SRL a obţinut pentru NEPI Five Property Development şi certificatul de urbanism, valabil 24 de luni, pentru realizarea lucrărilor.

Despre NEPI Five Property Development SRL 

Aşa cum reiese din informaţiile furnizate de Registrul Comerţului, NEPI Five Property Development SRL a fost înmatriculată în anul 2013 şi are sediul social în Bucureşti, strada Barbu Văcărescu. Capitalul social subscris, de 10.000 de lei, integral vărsat, este compus din 1.000 de părţi sociale. Asociaţi persoane juridice sunt Ne Property Cooperatief U.A., cu sediul în Olanda, 1071 DB Amsterdam, cu 99,9% din capitalul social, şi NEPI Bucharest Two SRL, cu sediul în Bucureşti, cu 0,1% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt: Iuliu Bartha-Şteţ, născut pe 25.05.1976, în Cluj-Napoca, Cluj, Ovidiu Andrei Pop, născut pe 31.08.1977, în Câmpulung, Argeş, NEPI Investment Management, reprezentat prin Mirela-Florenţa Covaşă, născută pe 1.05.1982, în Urziceni, Ialomiţa, Adrian Chiriac, născut pe 31.08.1986, în Bucureşti, şi Cristian-Sorin Badea, născut pe 19.07.1977, în Buzău. NEPI Five Property Development SRL desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
 
Reamintim că fondul sud-african de investiţii NEPI a achiziţionat, în luna decembrie 2013, prin intermediul NEPI Four Real Estate Solutions şi NEPI Bucharest Two, centrul comercial City Park Constanţa, cu o suprafaţă închiriabilă brută de 29.284 de metri pătraţi, de la SC Everest Investiţii şi Consultanţă SRL. Odată cu centrul comercial din Constanţa, cei de la NEPI au cumpărat şi proiectul de extindere. Precizăm că, în noiembrie 2014, societatea Everest Investiţii şi Consultanţă SRL îl avea ca asociat pe Triad Trading BV, cu sediul în Olanda 111 Hessenbergweg, 1101 BS, Amsterdam Zuidoost. După un timp, mallul a ajuns la NEPI Five Property Development SRL, firmă înfiinţată în anul 2013. La rândul său, Everest Investiţii şi Consultanţă SRL a fost înmatriculată în anul 2005 şi are sediul social în Bucureşti, strada Barbu Văcărescu. Firma are un capital social subscris de 90.000 de lei, integral vărsat, compus din 9.000 de părţi sociale. Societatea este controlată de NEPI Bucharest Two SRL, cu 0,01% din capitalul social, şi NEPI Four Real Estate Solutions SRL, cu 99,99% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, sunt: Ovidiu Andrei Pop, născut pe 31.08.1977, în Câmpulung, Argeş, Iuliu Bartha-Şteţ, născut pe 25.05.1976, în Cluj-Napoca, NEPI Investment Management SRL, reprezentat prin Mirela Florenţa Covaşă, Adrian Chiriac şi Cristian Sorin Badea.

Povestea mallului din parcul Tăbăcărie

Încă din 2000, atunci când a fost făcută prima notificare privind retrocedarea terenului din parcul Tăbăcărie, pe care s-a construit mai apoi City Park Mall, şi până în ultima zi a lunii mai 2008, atunci când fostul primar, Radu Mazăre, a inaugurat cu mare fast clădirea în formă de ambarcaţiune, au curs râuri de cerneală despre ceea ce ar putea fi numită „afacerea secolului“ la Constanţa în materie de retrocedări. Povestea a început în 2000, când Consiliul Local Constanţa vota, la iniţiativa primarului Mazăre, Hotărârea 396, prin care se aproba construirea centrului comercial în parcul Tăbăcărie, pe un teren de 43.500 mp, al cărui beneficiar era Holland Development Group SA.
 
Retrocedarea terenului se regăseşte în deja celebrul dosar pe care DNA l-a instrumentat împotriva fostului şef al administraţiei publice locale, dar şi a multor altor persoane, printre care se numără şi Nicuşor ConstantinescuCristian Borcea, de la Dinamo, Basarab Popa (vărul fostului edil-şef), Ramona Dospinescu, Marius şi Carmen Puşcaşi şi Mihai Ceacîreanu. Expertiza DNA spune că evaluarea s-a făcut într-un mod cu totul nejustificat, pământul fiind cotat cu trei preţuri pentru un metru pătrat: 20 de dolari, 63 de dolari şi 90 de dolari. Cu un început furtunos, mallul a ajuns, de la un plan al celor de la Holland Development Group, în portofoliul societăţii Neocity Group România, condusă de Elan (Emilian) Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu şi prieten declarat al lui Radu Mazăre.
 
Neocity Group România a fost înfiinţată în anul 2005 şi are sediul social în Bucureşti, strada Heliade Între Vii. Capitalul social subscris, de 999.910 lei, integral vărsat, este compus din 99.991 de părţi sociale. Asociaţi persoane juridice sunt Neocity Projects Ltd, cu sediul în Israel, Givataim, cu 0,001% din capitalul social, şi Okpara Holdings Ltd, cu 99,999% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară, este Nimrod Ben Ami. De altfel, Ben Ami şi afacerea olandeză se află în spatele tuturor firmelor care au stat la baza City Park Mall. Vorbim aici despre City Park Project, City Park Management şi Everest Investiţii şi Consultanţă.

Citeşte şi:

NEPI reabilitează bordurile şi spaţiul verde de lângă Teatrul de Vară deteriorate de lucrările efectuate la City Park Mall! (galerie foto + document)

Modificări la City Park Mall? Ce act a obţinut NEPI Five Property Development de la Primăria Constanţa


Au fost revocaţi trei administratori Modificări în Everest Investiţii şi Consultanţă, firmă cunoscută prin prisma City Park Constanţa


Concesionări şi retrocedări cu dedicaţie City Park Mall, o afacere premeditată de Radu Mazăre încă din 2000 (I) (galerie foto+document)
 
Concesionări şi retrocedări cu dedicaţie City Park Mall, o afacere premeditată de Radu Mazăre încă din 2000 (II) (galerie foto + documente)

UPDATE. Raluca Vasilescu, PR NEPI - „City Park Mall nu se extinde în parc“. City Park Mall „înghite“ şi mai mult din Parcul Tăbăcărie NEPI vrea să se extindă cu încă două corpuri. Constănţenii se pot opune! (documente)

Afacere dezvoltată pe teren retrocedat Au început lucrările de extindere a centrului comercial ridicat în Parcul Tăbăcărie (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii