Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:25 19 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şi-a cumpărat permisul din Turcia

ro

09 Mar, 2012 00:00 692 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona de frontieră, au constatat următoarele cazuri sancţionabile de OUG 195/2002 republicată şi Codul Penal.

În urmă cu două zile, în jurul orei 14.00, a fost verificat în trafic un autoturism marca Ford, înmatriculat în Franţa, condus de Iusein M., de 38 de ani, domiciliat în municipiul Mangalia, care era radiat din circulaţie din data de 22.01.2009. Şoferul a prezentat la control un permis de conducere şi o carte de identitate, ambele documente fiind emise de Republica Turcia. În urma verificărilor a reieşit faptul că documentele prezintă indicii de falsificare. Cel în cauză a declarat că a achiziţionat documentele de la un cetăţean turc în schimbul sumei de 300 de dolari. Şoferul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat" şi „fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals". În aceeaşi zi, pe raza localităţii Chilia Veche, a fost verificat în trafic un autoturism marca Ford, condus de G.L. de 31 de ani, care nu era înmatriculat. Pe numele şoferului a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat".

Ti-a placut articolul?

Comentarii