Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii de frontiera vor sa fie achitati

ro

25 Jun, 2008 00:00 1083 Marime text

Cei doi politisti de frontiera trimisi in judecata pentru luare de mita se declara nevinovati si cer, prin intermediul avocatului lor, achitarea.

Laurentiu Chiru si Daniel Sucurei, ambii agenti sef adjuncti in cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera, au comparut ieri, probabil pentru ultima oara, in fata judecatorilor Tribunalului Constanta. Magistratii au constat cercetarea judecatoreasca incheiata, iar partile au sustinut pledoariile finale. Procurorul a solicitat condamnarea celor doi politisti, afirmand ca faptele expuse prin rechizitoriu au fost dovedite prin probatoriul administrat de instanta si ca cei doi se fac vinovati de infractiunea de luare de mita. Pe de alta parte, Apostol Armeanu, avocatul politistilor, a afirmat contrariul. "Sustinerea denuntatorului nu poate reprezenta fundamentul pentru constatarea savarsirii infractiunii", a pledat avocatul. In acest sens, aparatorul a precizat ca, intrucat Chiru si Sucurei nu aveau atributii de serviciu privind permiterea intrarii masinilor in tara, nu se poate discuta despre luare de mita. Avocatul a mai afirmat ca, in ambele ocazii, in care denuntatorul a pretins ca cei doi i-au cerut bani pentru a-l lasa sa intre cu pepenii in tara, cei doi politisti se aflau pe sensul de iesire din tara, deci nu depindea de ei sa ii permita accesul. Apostol Armeanu a mai amintit despre faptul ca suma de bani descoperita in timpul flagrantului nu se afla asupra nici unuia dintre cei doi, cu toate ca au fost perchizitionati amanuntit. Aparatorul a vorbit despre incertitudinile care planeaza asupra imprejurarilor in care au fost descoperiti banii, dar si despre ambiguitatea probatoriului. In concluzie, avocatul a solicitat achitarea lui Chiru si a lui Sucurei, pe temeiul ca fapta nu exista. In subsidiar, reprezentantul legal a cerut aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. La randul lor, Laurentiu Chiru si Daniel Sucurei au afirmat ca sunt nevinovati si ca nu au pretins niciodata niciun folos. Judecatorii au amanat pronuntarea sentintei pentru data de 1 iulie. Potrivit actului de sesizare a instantei, Laurentiu Chiru si Daniel Sucurei au fost prinsi in urma unui flagrant realizat pe 23 august 2007. Cei doi au fost denuntati de Iusein Geamal, care le-a relatat anchetatorilor ca Daniel Sucurei i-a pretins suma de 50 de lei pe 11 august 2007, pentru a-l lasa sa intre in tara cu o cantitate insemnata de pepeni. Pe 23.08.2007, intr-o situatie aproape identica, cei doi i-ar fi cerut lui Geamal 100 de lei pentru a-i permite accesul inapoi in Romania. Sentinta Tribunalului va putea fi atacata la Curtea de Apel.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii