Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:39 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

ro

22 Apr, 2024 17:00 712 Marime text
 
 
  • Oana Andreea Schmidt Hăineală a instrumentat mai multe dosare, însă cu referire la Constanța, îl amintim pe cel al familiei Pascu, cauză intens mediatizată la nivel național! 
  • La finele anului trecut, Oana Andreea Schmidt Hăineală a dispus trimiterea în judecată a lui Matei Vlad Pascu (acuzat într-un alt dosar de producerea tragediei de la 2 Mai), a mamei sale, Miruna Pascu, dar și a tatălui său Claudiu Mihail Pascu.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza în ședința de marți, 23 aprilie 2024, delegarea mai multor procurori în funcții de conducere în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
 
Conform datelor oficiale, printre propunerile se află și cea de delegare în funcția de procuror șef al Serviciului de combatere a traficului transfrontalier de droguri din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a Oanei Andreea Schmidt - Hăineală, procuror în cadrul acestei structuri specializate.
 
Oana Andreea Schmidt Hăineală a instrumentat mai multe dosare, însă cu referire la Constanța, îl amintim pe cel al familiei Pascu, cauză intens mediatizată la nivel național! 
 
La finele anului trecut, Oana Andreea Schmidt Hăineală a dispus trimiterea în judecată a lui Matei Vlad Pascu (acuzat într-un alt dosar de producerea tragediei de la 2 Mai), a mamei sale, Miruna Pascu, dar și a tatălui său Claudiu Mihail Pascu.
 
Matei Vlad Pascu este bănuit de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu (...) (două acte materiale din datele de 13/14.04.2023 și 18/19.08.2023), trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri (...) (fapte din noaptea de 13/14.04.2023).
 
Miruna Pascu, mama lui Matei Vlad Pascu, este suspectată de influențarea declarațiilor (...) (faptă din data de 07.09.2023) și amenințare (...) (faptă din data de 31.08.2023). 
 
Asta în timp ce în sarcina lui Pascu Claudiu Mihail, tatăl lui Matei Vlad Pascu, s-a reținut nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
 
Matei Vlad Pascu este suspectat că ar fi „deținut în vederea consumului propriu, în noaptea de 13/14.09.2023, mai multe comprimate de oxycodonă, (drog de mare risc, aflat pe Tabelul-Anexă nr. II la Legea nr. 143/2000), și de xanax (substanță activă-alprazolam, ce face parte din Tabelul-Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, constituind drog de risc), la domiciliul său din (...)“.
 
„Ulterior, în noaptea de 18/19.08.2023, pe raza jud.Constanța, în zona localității Vama Veche, a deținut în vederea consumului propriu o țigaretă confecționată artizanal, din tutun amestecat cu cannabis, parțial consumată (proba nr.1), un blister inscripționat Bromazepan LPH 3 mg, ce conținea 4 comprimate de culoare albă cu logo ul BZ/3. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. (...) a rezultat că proba nr.1 este constituită din cannabis (drog de risc), în amestec, cu tutun, iar proba nr.2 este constituită din 4 comprimate ce conțin Bromazepam, drog de risc“, potrivit DIICOT.
 
„În noaptea de 13/14.04.2023, a pus la dispoziția mai multor persoane,respectiv  numiților (...), locuința sa (...) pentru consumul ilicit de droguri, oferind la discreția persoanelor prezente oxycodonă (drog de mare risc) pisată pentru prizat -respectiv comprimatele dintr-un blister, xanax (drog de risc), precum și metamfetamine (drog de mare risc), din care au prizat (...) (care a consumat și un amestec de oxycodonă și metamfetamină), în raport de care se va dispune trimiterea sa în judecată“, se mai arată în rechizitoriul DIICOT.
 
Miruna Pascu este suspectată că „prin intermediul unor mesaje transmise prin telefon, a amenințat persoana vătămată (...) cu posibilitatea generării unui scandal în mass-media legat de dosarul în care (...) a fost trimisă în judecată pentru participarea la săvârșirea unei infracțiuni de tîlhărie, amenințare care i-a creat persoanei vătămate o stare de temere profundă, în scopul de a o  determina prin constrângere morală pe aceasta să ia legătura cu ea pentru a purta o discuție cu privire la aspectele cunoscute de martora (...) despre istoricul de consumator și distribuitor de droguri al fiului său“.
 
 „La data de 07.09.2023, în mod explicit, a exercitat asupra martorei acte de constrângere morală și intimidare, speculând vârsta acesteia (minoră) și starea de vulnerabilitate în care se afla,pentru a o determina pe aceasta să nu dea declarație de martor în dosarul (...) al DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, în care fiul său avea calitatea de inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, sau, în eventualitatea în care martora decidea să dea declarații, să declare în mod mincinos că episodul filmat în noaptea de13/14.04.2023, în care martora și (...) consumau droguri, era nereal, sau să pretindă în fața organelor de urmărire penală că nu își amintește cele petrecute în acea noapte“, se mai arată în ancheta procurorilor.
 
Pascu Claudiu Mihail, tatăl lui Matei Vlad Pascu, este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în aceea că, la data de 14.09.2023, la domiciliul său, ar fi deținut fără drept un număr de 73 cartușe vânătoare, muniție letală, de proveniență industrială și supusă autorizării potrivit Legii nr.295/2004.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului București.
 
Rechizitoriul poate fi citit accesând secțiunea Documente.
 
Dosarul tragediei de la 2 Mai se află pe rolul Judecătoriei Mangalia.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv!
Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii