Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eliberat din arest, dupa ce a vrut sa dea cu tractorul peste politisti

ro

23 Jul, 2009 02:40 973 Marime text

Florinel Popa, individul devenit aproape celebru după ce a intrat cu tractorul în maşina poliţiei, a fost eliberat din arest.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis, ieri, recursul declarat de Popa, prin avocatul său, împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de prelungire a stării de arest preventiv. Sorin Calaigii, apărătorul bărbatului, a solicitat instanţei înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În argumentarea sa, avocatul a arătat, printre altele, că, la momentul la care Popa s-a îndreptat cu tractorul spre maşina de poliţie, oamenii legii se aflau la o distanţă de aproximativ zece metri, după ce au fugit din autoturism. În acest sens, Sorin Calaigii a precizat că încadrarea juridică a faptei nu ar putea fi tentativă de omor deosebit de grav, aşa cum au spus procurorii, pentru că „poliţiştii nu aveau cum să moară, dacă se aflau la zece metri". Mai mult, avocatul a afirmat că, „după cum ştim cu toţii, tractorul nu circulă cu viteza luminii, cu atât mai puţin pe un drum de ţară şi cu cauciucurile din spate perforate de gloanţele poliţiştilor". În virtutea aspectelor subliniate de apărare, Curtea de Apel a admis recursul declarat de Florinel Popa şi a dispus înlocuirea stării de arest preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii