Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:35 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Tăvălugul DNA se mută în spitale!

ro

10 Jun, 2016 00:00 1690 Marime text


DNA se mută în spitale şi bine face! Procurorii DNA au făcut deja percheziţii la zeci de spitale din ţară. Conform televiziunilor de ştiri, sunt verificate contractele unităţilor medicale cu Hexi Pharma, dar şi contractele pentru aparatură medicală.
 
După mai multe ore de audieri în faţa procurorilor DNA, ieri, managerul Spitalului „Bagdasar - Arseni” a fost reţinut. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări, având suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2008 - 2016.
 
Prinşi în offside de tragedia de la Colectiv şi de cazul Hexi, oamenii din vârful sistemului sanitar au intrat în bătaia puştii şi într-o panică vizibilă. Ideal ar fi ca, drept consecinţă a acestor evenimente, să se facă lumină în cazul banilor evaporaţi din sistem; fie că vorbim despre industria medicamentelor supraevaluate la preţ sau a medicamentelor care au eficienţă 0%, fie că ne concentrăm asupra sistemului de spitale în care dreptul la viaţă al pacientului atârnă de grosimea plicului, de toanele din ziua respectivă ale personalului medical, şi, nu în ultimă instanţă, de dotările deficitare.
 
În plus - şi asta este treaba legiuitorului şi a Ministerului Sănătăţii -, atât timp cât personalul sanitar nu va fi asimilat funcţionarilor publici, ceea ce sunt, de fapt, prin natura meseriei, statut care le-ar impune restricţii şi incompatibilităţi specifice, nu se va face nimic. De pildă, medicii merg pe banii firmelor de medicamente unde vor ei (majoritatea, la congrese, unde îmbină plăcutul cu utilul), într-o normalitate strigătoare la cer, şi nu păţesc nimic.
 
Sigur, salariile în România sunt mici, şi aici tot legiuitorul trebuie să intervină de urgenţă, astfel încât acel medic cu dragoste pentru meserie să poată trăi decent din leafa de la spital, fără să mai fie nevoit să alerge ca un apucat de streche între alte două-trei joburi în privat, ca să aibă cu ce-şi întreţine familia sau pur şi simplu pentru a putea să-şi susţină profesional cariera. Nu pentru medicii buni şi oneşti îmi fac griji. Dar ce facem cu cei care au transformat spitalele în fabrică de bani, punând pacienţii să vină la cabinetele lor particulare, în loc să-i consulte în orele de program?
 
Avem foarte multe anchete care vizează achiziţii publice. În ceea ce priveşte frauda în achiziţiile publice în domeniul sănătăţii, sunt în derulare mai multe anchete care vizează spitale şi manageri, produse, aparatură şi medicamente care, din păcate, nu vor reuşi să asaneze decât parţial sistemul, pentru că o filieră o înlocuieşte pe cealaltă şi pare o luptă fără sfârşit între hoţi şi vardişti.
 
Corupţia în sistemul de sănătate ar avea o şansă de diminuare dacă s-ar face prevenire şi investigare. Pentru că, slavă Domnului, avem destui oameni cu experienţă, situaţii de bune practici şi provocări cu duiumul. Primul şi cel mai important pas ar fi o curăţenie generală în legislaţia sistemului sanitar. Altfel, nu se va face nimic şi risipa şi corupţia vor trona ani buni de acum înainte...

Ti-a placut articolul?

Comentarii